Hot City - Cultura urbana feminina

Eu vreau sa castig. Intotdeauna. Sunt sigura ca si voi vreti acelasi lucru. Si e normal, doar nu vrea nimeni sa piarda. Poate doar cateva cazuri izolate de intelepti sau masochisti.

De fiecare data cand avem o discutie in contradictoriu nu vrem decat sa demonstram celuilalt ca avem dreptate. Chiar si daca nu avem, important e sa convingem interlocutorul sa fie de acord cu noi.

Ce conteaza ca discutam despre modul de plantare a rosiilor (subiect care intre noi fie vorba ne este complet necunoscut), nu despre importanta subiectului e vorba ci despre cea a persoanelor implicate.

Scenariu acesta se repeta cam peste tot. Daca ne pica netul in vrem in apoi instant. Noi suntem clientul, noi avem intotdeauna dreptate.

Degeaba suspina in telefon vreo angajata obosita ca nu depinde de ea ci de “baietii de pe teren” si mai dureaza putin, nu ne intereseaza, noi stim ca avem dreptate sa spuna si ea ca avem dreptate: “Asa este domnul client, suntem niste nenorociti lenesi, iertati-ne. Din cauza noastra nebunul blocului a taiat din nou cablul”.

Cand mergem la sala ne alegem un loc la ora de aerobic si ne tinem cu dintii de el. Si ce daca s-a umplut sala si abia incapem, ne enerveaza la culme ca vecina din dreapta intra in spatiul nostru personal. Astfel ca nu ne ramane decat sa facem miscari cat mai ample si mai periculoase, poate-poate se sperie in fata posibilitatii unui papuc in fata si se retrage. Aha, uite a facut in pas in dreapta, aproape ca sterge peretele. Victorie, am castigat.

Nici la agentia CFR angajata nu scapa fara scuzele de rigoare. Da poate nu e vina ei ca a nins si pleaca trenurile cu intarziere, dar ea reprezinta o institutie si din partea ei trebuie sa isi ceara scuze pentru ca transportul public in Romania e la pamant. Am fost  noi in Germania anul trecut si am vazut noi cum ar trebui sa fie de fapt. Avem termen de comparatie, da?

Si uite asa zi dupa zi luptam sa castigam. Scuze, aprobare, dreptate, nici nu mai conteaza. Sa avem noi ultimul cuvant. Sa ramana celalalt cu capul plecat dupa ce terminam noi de vorbit. Sa simtim macar pentru un moment ca am invins si suntem cei mai grozavi.

Nu conteaza nici cat negru sub unghie ca ajungem sa castigam nimicuri stupide, un joc de carti, o cearta despre locul de parcare, pentru care cheltuim atat de multa energie incat aproape ca nu ne mai ramane deloc pentru altceva. Nu are nici o importanta ca cea mai mare realizare a zilei e faptul ca l-am impins pe unul in metrou, ca prea ne intra in spatiul personal.

La sfarsitul zilei ce ne incanta e ca am castigat ceva. Indiferent la cat de multe (timp, nervi, bani, oportunitati viitoare) a trebuit sa renuntam.