Hot City - Cultura urbana feminina

Cand spun “cea mai urata”, nu ma refer la jobul meu in particular, cu care n-am nici o problema. Si nu inseamna nici pe departe“cea mai neplacuta”. Ar trebui sa fie cineva foarte rasfatat de viata ca sa pretinda ca cea mai urata ocupatie din lume e sa stai intr-un birou cu aer conditionat, pe un scaun tapitat, si sa scrii, cand pe lumea asta exista oameni care traiesc din carat cu carca ori vidanjat toalete.

 Nu, vreau sa spun“meserie urata” in sensul de “detine recordul in ce priveste numarul de cetateni care ii detesta pe practicantii ei”. Cred ca oamenii din presa au ajuns la nivelul unor profesii detestabile de prestigiu precum avocatii si colectorii de impozite de la fisc, ba chiar e posibil sa-i fi depasit de mult.

 Cei care traiesc din scris au fost loviti rau de criza, asta stim cu totii. Se desfiinteaza publicatii, se taie salarii, absolventii de facultati de profil bantuie in cautare de joburi ca niste gaini fara cap. Nu sunt singurii care au patit-o, evident. Dar in timp ce fata de alte categorii profesionale se mai gaseste pe alocuri cate o urma de compasiune, pentru scarta-scarta pe hartie nimeni n-are decat vorbe de infierare si ocara.

 Castiga mai putini bani? Fir-ar ei sa fie, asa le trebuie, si-asa castigau prea mult pentru cat sunt de vanduti si de tonomate. Nu-si gasesc de munca? Asa le trebuie, aspirantii in domeniu sunt in proportie de 90% ori analfabeti, ori pitipoance pentru care construirea carierei inseamna sa sara din pat in pat. Impozite pe drepturi de autor? Mi se pare corect. Iar cand presedintele a inclus in strategia de aparare a tarii o mentiune cu privire la amenintarea pe care o constituie presa, singurii care le-au plans de mila ziaristilor au fost chiar ei, in timp ce pe site-urile ziarelor curgeau rauri de comentarii cu “asa va trebuie”. O prietena de la o agentie de presa mi-a spus ca a renuntat sa-si mai semneze stirile pentru ca se plictisise ca cititorii sa o injure adresandu-i-se pe nume.

 Astea sunt desigur valabile in principal pentru oamenii care scriu despre lucruri serioase, politica si alte probleme de maxima importanta. Eu una, ma bucur ca desi aveam asemenea ambitii de marire la un moment dat, am renuntat la ele pentru subiecte mai putin antipatice in ochii lumii. Si imi dau seama ca alegerea unei meserii in care din principiu produsul muncii tale e expus in fata unui numar mare de oameni inseamna si ca-ti asumi riscul ca vreo cativa sa arunce cu rosii. Dar nu e vorba de asta, ci de lipsa de prestigiu generala a ocupatiei de a trai din scris. Cred ca in ziua de azi faci impresie mult mai buna daca anunti ca lucrezi la videochat sau la salubritate.

Ma gandesc ca e si o lipsa de traditie in ce priveste afectiunea pentru ziaristi la noi. Romania a fost singura tara din blocul comunist al zonei asteia care nu avea o presa subterana anti-regim. Iar ce-si amintesc oamenii despre regimul antipatic al lui Ceasca sunt mai mult privatiuni materiale decat ca ar fi dus lipsa liberei exprimari. Presa nu e importanta pentru noi. Dar de ce s-o uram?

Cu toate astea, facultatile de jurnalism sunt inca printre cele mai cautate, cu o concurenta de cam 11 candidati pe loc anul asta. Poate ca tinerei generatii ii place pur si simplu sa fie antipatica.