Hot City - Cultura urbana feminina

Ca sa auzi de la cineva din jur o idee interesanta trebuie sa suporti 99% clisee de vorbire, gandire, adresare. Clisee nascute, dupa cum va asteptati, prin mass media si repetate apoi la colturi de blocuri si in birouri de bugetari. Oricat de stralucitoare si nou- noute or fi plecat ideile de la producator, repetarea papagaliceasca le-a sters orice urma de substanta.

Daca ma uit in jur la ce se discuta vad ca noi, romanii, ne-am nascut obositi. Am vrea sa ne lase toata lumea in pace, sa ne mancam merdenelele, sa ne bem apa de la robinet, sa ne spunem bancuri despre imbecilitatea altora.

Si sa injuram printre resturile de coca nedospita ramase printre dinti.

Pentru ca dracul isi baga coada nu putem sa fim dull pur si simplu. Trebuie sa avem si pretentii. Pretentii ca stim, pretentii ca altii ne tiranizeaza, pretentii ca lumea este nedreapta si adevaratele valori nu ies la suprafata. Si asta ne da o senzatie de bine. Noi suntem ok, asa cum trebuie. Ei ceilalti trebuie sa se schimbe. Si sa faca un efort. Cat timp noi ne mancam merdenelele.

Mai greu este sa spunem ceea ce stim.
Prima parte e usoara – uita-te la imbecilii astia. Si urmeaza un ras gros. Dar mai apoi ce faci? Incerci, daca ai bunavointa, sa legi doua fraze. Si acelea ies ciopartite, construite din cliseele oferite de altii, pe care le-au furat si ei de la cineva care le-a auzit la altcineva.

 Si aceste fraze, care au devenit fara sens, le iei multumit si le arunci in fata altora ca detinator al adevarului suprem. Te simti rege, precum obezul care are cate un picior de pui in fiecare mana.
Conversatia inainteaza cu poticnituri.

Cliseu la cliseu da replica. Natural, ca si cum te-ai scarpina. Dar, evident, nu incearca sa spuna ceva. Asa ca aluneca peste ceilalti fara sa lase nici o urma. Totul devine dezlanat. Unul spune exact acelasi lucru ca si cel dinainte si i se pare ca a adus o contributie. Altul spune esti un bou si i se pare ca astfel si-a demonstrat fara indoiala superioritatea.

Si pentru ca este mandru de el isi permite un fornetti.
In atata vid nu iti mai trece nici un gand prin cap. Si te trezesti spunand si tu un cliseu. De care ti se cam face greata, dar de, trebuia sa spui si tu ceva. Ca te manca.

Si  din cand in cand, in tot acest vid de gandire te simti inspirat. Dai peste oameni care chiar au ceva de spus. Fiindca au gandit inainte sa scoata pe gura vorbele respective. Si parca simti ca iei o gura de oxigen si iti vin si tie mii de idei.

Tu de cand nu ai mai avut o conversatie adevarata?