Gala de decernare a premiilor Golden Globes de anul acesta (eveniment ajuns la cea de-a 68-a editie) a avut loc ieri seara la Beverly Hilton Hotel din California si a fost incununata la propriu de o aura stralucitoare. Aproximativ 30 de mii de cristale Swarovski au decorat atat scena cat si sala, intr-un efort de a recrea atmosfera unei seri magice care celebreaza o parte importanta a industriei cinematografice. Tinutele abordate de actrite binecunoscute pe covorul rosu s-au inscris intr-o nota preponderent minimala, atat din punct de vedere al croiului cat si al accesoriilor. De data aceasta au dominat culorile intense, verdele smarald fiind alegerea perfecta pentru o seara misterioasa: Angelina Jolie a optat pentru o rochie Versace, Mila Kunis a ales o rochie de un umar semnata Vera Wang intr-o nuanta de verde mai inchis, iar Catherine Zeta Jones a aratat minunat in rochia fara bretele Monique Lhuillier. Am realizat o selectie a celor mai inspirate tinute, pe care va invit sa o urmariti.















































