Hot City - Cultura urbana feminina

Intotdeauna am fost convinsa ca nu voi fi niciodata sofer. Desi toate prietenele mele au carnet, eu am zis ca am treburi mai importante de facut decat sa imi pierd timpul in trafic. Nici macar nu am rabdare. Si imi mai e si frica. Deci nu. Stiam ca voi fi copilot toata viata. Si unul extrem de bun: deschid sticla de suc soferului, ii dau de mancare, ii aprind tigara. Convingerea mea s-a dus in balarii cand o buna prietena mi-a povestit cat de important este sa detii carnetul de sofer, chiar daca nu conduci, ci pentru cazuri de extrema urgenta, atunci cand taxiul sau, Doamne fereste, ambulanta nu ajung atat de repede precum ar trebui. In plus mai era si Iubitul, actualul Domn Sot, care imi tot reprosa de o gramada de timp ca nu poate si el sa bea o bere cand iesim cu prietenii, pentru ca iubita lui nu are carnet…”Biiiiiiiine”, am zis, “fie, hai sa ma apuc si de scoala de soferi, sa vedem ce-o sa iasa”.

      Lucrul cel mai important de mentionat este ca nu eram la prima tentativa de condus. Atat tata, cand eram mici, cat si Iubitul, ma mai lasau sa ma prostesc pe drumuri parasite de tara, lasandu-ma 200 m la volan. Dupa ce mi se oprea motorul de 20 ori, ma enervam si ma lasam pagubasa. Nu era pentru mine. Apoi, mai este si faptul ca sunt total atehnica. Acest lucru il poate confirma intreg colectivul de la fostul loc de munca, la targuri si expozitii. Am distrat intreaga firma cand seful m-a pus sa aflu suprafata unui spatiu. In afara de faptul ca era o forma geometrica asimetrica, masuratorile erau in inch…Acum, cat de buna la matematica sa fiu eu incat sa impart forma aceea ciudata in forme mai mici si mai simple si, pe deasupra, sa mai transform si in centimetri si, ulterior, in metri? Mi-a luat cam 6 ore, dupa care m-am dus cu planul in mana la sefu’ si i-am zis ca eu am facut limbi straine, deci, singurul lucru pe care il pot face cu suprafata spatiului este sa o traduc in germana. Altfel…eu cu formule de masurare a ariei, teorema lui Pitagora sau a celor 300 de la Termopile nu ma descurc…Am deviat. Ziceam ca sunt atehnica. De exemplu, nu pricep de ce trebuie sa fie si pedala de ambreiaj la o masina. Intr-o lume in care incercam sa simplificam totul, chiar mai este nevoie si de pedala de ambreiaj, care, folosita in exces, se mai si rupe, din cate am inteles??? Nu sunt masinile hidramate cea mai tare inventie a omenirii?

      Ne-am dus la inscriere. Dupa ce mi-am ales masina pe care voi face scoala si am achitat taxa, Iubitul a intrebat-o pe doamna de la ghiseu cum este instructorul meu. Doamna de la ghiseu (o hahaita cu decolteu, cu parul negru vopsit si ars, care cum vede cate un barbat, e toata numai un zambet) i-a zis, zambind evident, ca instructorul este “asa, ca dumneavoastra, hi hi”. “Ca dumneavoastra” adica tanar si/sau dragut? Eu m-am bucurat, nu aveam nevoie de vreun mos transpirat cu mine in masina, Iubitul in schimb…a inceput sa se intrebe daca intr-adevar trebuie sa imi iau carnetul.

      Am decis sa ma duc la toate orele de teorie. Invat mai bine cand mi se explica decat cand citesc singura, de 5 ori aceeasi propozitie, din cartea de Legislatie. Am aflat cu uimire ca sunt doar 5 ore de teorie, restul…din carte. M-am dus la prima ora de teorie cu emotie. Imi cumparase Iubitul caiet, pix (pe care l-a pierdut pana sa apuce sa mi-l dea), text marker, ce sa mai…rechizite. Imi facusem ghiozdanul, imi facusem baie, imi taiasem unghiutele, eram pregatita din toate punctele de vedere. Cand am ajus in clasa…stupoare: nu aveam unde sa stau. Era plina sala!!!! Stateam in usa, muta de uimire, cu ghiozdanul in spate, nestiind ce sa fac. Am iesit spasita afara si am asteptat sa vina pauza. In pauza, domnul profesor mi-a spus sa iau un scaun dintr-un alt birou si sa ma asez unde vreau eu. Eeeee, asa mai merge!

      Cu emotie m-am dus si la prima ora de condus. Dar cu altfel de emotie. Avand in vedere ca mie imi transpira excesiv palmele, de cele mai multe ori din cauza stress-ului, oare cum va reactiona instructorul cand va vedea ca ii inund masina? Imi luasem 3 pachete de servetele si o pereche de manusi de biciclist (pe care mi le adusese colega mea de la fiul ei), pentru cazuri de urgenta. Instructorul s-a dovedit a fi un tip simpatic, tanar si destul de rabdator, despre care am aflat din prima ora foarte multe informatii legate de starea lui civila, astfel incat sa imi linistesc Iubitul, caruia ii era frica sa ma lase singura in masina cu el.

      La prima sedinta am fost foarte de dezamagita de mine. Am stat extrem de incordata la volan si nu eram in stare sa ma uit in stanga si in dreapta. Daca aveam in fata masini, ma opream la stop, dar daca eram prima, ma duceam cu Dumnezeu inainte…In a doua sedinta, instructorul imi zice sa o las mai incet, la 40km/h. Pe raza mea vizuala era turometrul (care indica turatiile motorului), putin mai in dreapta gasindu-se si vitezometrul. Eu am incurcat cele 2 ecrane si nu intelegeam de ce imi spune sa o las la 40, cand acul indica 20. Deci, daca eu eram la 20 si trebuia sa o las la 40, nu puteam decat sa accelerez ca sa ajung la 40…Dupa muuuulte trageri de maneca (in intervalul aceleiasi sedinte, slava Domnului), mi-am dat seama ca ma uitam la un alt ecran…La toate orele imi moare motorul. De cele mai multe ori in intersectie, cand in spatele meu este coloana. Ma grabesc sa plec repede, gandindu-ma la cei din spate. Mi se opreste motorul, iar pe cei din spatele meu ii doare la basca de gestul meu de bun samaritean si incep cu claxoanele. Pfff, si daca ar fi doar claxoane…In alta ora, am invatat sa dau cu spatele. Instructorul mi-a zis sa merg incet, in fata si in spate, cu ambreiajul. Eu foloseam si acceleratia si mi se oprea motorul. Eram intr-un poligon, el s-a dat jos, iar eu trebuia sa merg la pas cu el, folosind ambreiajul. Eu foloseam si acceleratia si mi se oprea motorul. A treia oara, saracul, a ridicat tonul si mi-a spus din nou cu ce pedala trebuie sa merg. Eu: “Aaaaa, cu ambreiajul, adica DOAR cu ambreiajul??? Pai de ce nu spui asa???” Si-a aprins o tigara. Apoi mi-a zis sa merg la pas. De 5 ori mi-a zis. Dupa care iar si-a aprins o tigara…La ultima sedinta era sa merg cu tramvaiul. Nuuu, nu sa ma dau jos din masina si sa merg cu tramvaiul, ci sa ma ia tramvaiul cu masina cu tot, pentru ca asteptam sa fac stanga si nu m-am asigurat…Si tramvaiul mergea cu viteza…si nu incetinea…

      In fine, sunt abia la jumatatea scolii, cica e normal sa nu ma simt sigura pe mine si sa fac tampenii. Promit insa ca, daca si la sfarsit voi fi tot dezamagita de mine, voi renunta. Pana la urma, nu avem nevoie de inca un sofer prost pe strazi, nu-i asa?