O vanez de ceva vreme pe Sanda Nicola, pentru ca detine cateva chei esentiale, cand discutam despre Romania si cancerul de col uterin. Si trebuie sa discutam, pentru ca suntem campioni absoluti in Europa la decesele din cauza asta. Si ea stie ca se poate preveni si vindeca. Si stie si cum, pentru ca ea a invins. Daca la asta mai adaugam si faptul ca 2,000 de femei mor anual in Romania din cauza asta, intelegeti ca e important sa cititi.
Sana: Cine esti tu, Sanda Nicola?
Sanda: Sunt aproape tot ce mi-am dorit sa fiu. Ca orice fata, am avut de mica o proiectie asupra mea, "cum vreau sa fiu cand voi fi mare", pe care am actualizat-o periodic, fireste. Dar de care nu m-am indepartat niciodata foarte mult. Mi-am dorit mereu sa fiu simpatica, de gasca, sa arat ingrijit (am stiut dintotdeauna ca nu sunt o frumusete tulburatoare), sa am prieteni buni, sa fac ceea ce-mi place ca profesie si sa iubesc mult. Toate elementele esentiale din planul meu de devenire au fost bifate mai devreme sau mai tarziu.
S: La job cine esti?
Sanda: Eu am crescut in televiziune. De la 17 ani am facut aproape numai asta, ca principala motivatie sa ma trezesc dimineata. O experienta fabuloasa insa de care sunt constienta acum ca am avut parte un pic cam devreme, motiv pentru care m-am cautat mult in lumea televiziunii. Am mers odata cu valul, l-am lasat sa ma duca unde a vrut el incercand sa aflu ce mi se potriveste mai mult, incercand sa dau din mine in fiecare zi ceva in plus. Acum sunt in punctul in care stiu exact ca da, sunt daruita pentru televiziune, este fara indoiala o mare vocatie a mea, imi place si in fata camerei si in spatele ei dar am dificultati sa ma adaptez la mediul de televiziune asa cum e el promovat si perceput azi la noi. Asa ca acum trei ani am iesit din sistem, am cultivat micuta mea afacere. O mica firma de productie TV, agentie de stiri si reportaje, in care sunt manager, reporter, producator, sofer, PP-ist, secretara, lider, motivator, sef exigent si colega de treaba ...dupa caz. Imi place foarte mult dar trec prin incercari destul de grele care nu odata m-au umilit, ingenunchiat si, mai ales in acest an de "criza" majora, am fost foarte aproape sa renunt.
S: Am inteles ca suntem campioni absoluti la cancer de col in Europa. Cum arata statisticile si de ce crezi ca ni se intampla asta?
Sanda: Lipsa de informatie si de educatie, lipsa de consideratie fata de femeia romanca, mentalitatea paguboasa a acesteia de a trece cu vederea nevoile ei si semnalele pe care i le transmite trupul sau. Statisticile zic ca anual in jur de 2000 de romance mor de o boala intru totul prevenibila si tratabila. 2000, un intreg sat ras de pe fata pamantului De ce? Nu-mi explic, din ignoranta.
S: Care sunt lucrurile de bun simt despre cancerul de col pe care trebuie sa le stie o femeie care nu a fost diagnosticata cu boala asta?
Sanda: Este singurul cancer intru totul tratabil si cu toate astea la noi inca vestea n-a ajuns la toate femeile. Orice femeie trebuie sa stie ca este vital sa mearga la medicul ginecolog macar odata pe an daca nu odata la 6 luni, fie ca o doare sau nu ceva. Numai controlul periodic poate depista la timp maladia asta, cancerul de col uterin este unul asimptomatic. Poti sa fii vesela, frumoasa, energica si sa nu stii de ce ai murit.
S: Ai zis ca asta e o boala tratabila, nu o condamnare la moarte. Cum se previne cancerul uterin?
Sanda: Examenul Papanicolau este de baza, este analiza care poate semnala daca sunt modificari celulare la nivelul colului si in baza careia te vei relaxa sau, daca ceva nu iese bine, vei purcede la investigatii suplimentare. Cert este ca odata ce ai ajuns la examenul Papanicolau inca vie, nimic nu-ti mai poate fi fatal. Pentru ca, Slava Domnului, in privinta acestui diagnostic sunt de-acum metode suficiente de tratare, in functie de cat de avansate.
S: Atunci, ce ar trebui sa faca urgent o femeie care tocmai a aflat ca are cancer de col?
Sanda: Sa traga adanca aer in piept, sa urle daca asa ii vine, sa planga daca asta simte. Si dupa ce s-a eliberat de furie sa gandeasca pozitiv, sa se informeze cum trebuie...va descoperi astfel ca devreme ce a aflat deja, inseamna ca e pe drumul cel bun. Da, e la pamant, dar de-acum incolo se va ridica. Trebuie sa acorde prioritate maxima organismului sau. In primul rand sa se odihneasca, sa-si faca ordine in alimentatie, stil de viata. Pana una alta, stresul este cauza primordiala a cancerelor si nu altceva. Daca organismul este ajutat sa se intareasca, sa lupte, vindecarea va fi mult mai usoara. Un sistem imunitar subrezit va face loc oricarei maladii, nu? Pe cand unul care e puternic, un organism vitaminizat si odihnit corespunzator va da de pereti cu orice boala. Apoi, in functie de cat de grava e problema si ce metode de tratament stabilesc medicii, fiecare va lupta in felul ei. De-aici incolo trebuie protejat cat se poate de bine sistemul emotional, cred ca aici loveste de fapt mai abitir cancerul de col uterin. El umileste nitel femeia din tine, o acopera cu rusine.
S: Ai avut cancer de col uterin. Cum te-ai luptat cu boala? Ce-a trebuit sa pui la bataie?
Sanda: In 2005 se stiau foarte putine despre boala asta la noi si era un vid de informatie care a inrautatit lucrurile. Mie mi-a luat cateva luni sa inteleg exact cu ce sa ma confrunt. Auzi "cancer" si dai sa lesini dar asta e un cancer mai friendly, daca se poate spune asa ceva, insa trebuie sa stii toate lucrurile astea. Ca sa le aflu a trebuit sa navighez pe multe site-uri din strainatate, ca sa ma dumiresc. Prima data m-a socat rata mortalitatii pe tot globul, nu doar in Romania, cand am aflat ca la fiecare 2 minute undeva, pe glob, o femeie moare de boala asta. Cred ca intelegi ca mi-a stat inima in loc si am zis "gata, s-a terminat!" Insa era o prostie, pentru ca medicii au bajbait destul de mult pana sa-mi puna un diagnostic. Am avut rezerve cand mi s-a propus varianta histerectomiei totale.
Nu vreau sa acuz pe nimeni de nimic, nu ma rafuiesc cu doctorii, nu e vorba de neicredere in medicina romaneasca, am cunoscut intre timp specialisti redutabili romani. In capul meu nu era loc pentru ideea asta, ca nu voi fi mama niciodata si Dumnezeu a vrut sa am parte de o conjunctura favorabila mie, sa ma pot duce la investigatii intr-o clinica din Olanda. Unde, dupa alte 3 luni de investigatii s-a decis extirparea unei bucati din colul uterin, salvand insa intregul aparat cu functie reproducatoare. Yeeeeeeh! Ca sa inving boala asta, ca sa ma recuperez total, a trebuit sa-mi rastorn cu totul universul personal. Traiam foarte haotic, munceam enorm, in conditii de stres maxim, imagineaza-ti fluctuatiile pulsului meu cand ai uneori si 12 interventii in direct la televizor. Mancam putin, dormeam si mai putin, fumam excesiv si eram vesnic agitata, toate astea inrautateau lucrurile. M-am oprit brusc din toate, ceea ce, crede-ma, a creat alte deranjamente pe alte paliere.
Dupa ce te-ai deprins sa fii in vrie, in centrul atentiei, cu impresia ca ce faci tu si ce spui tu are importanta vitala pentru cei care te privesc, ajungi sa te simti automat nimeni si nimic, total nefolositor. In timp insa, s-a dovedit ca era o perceptie gresita, o importanta prea mare pe care eu, de acolo din ecran, mi-o acordasem mie insami....viata romanilor a mers mai departe si fara informatiile pretioase impartasite de Sanda Nicola. Motiv pentru care Sanda Nicola a priceput in sfarsit ca prioritatea ei numarul 1 trebuie sa fie sa-si salveze viata ei, caci impactul in viata altora oricum este nesemnificativ in the big picture.
S: Ai zis ca boala asta ti-a bagat mintile in cap. Ce-ai vrut sa spui? Cum ti-a modificat prioritatile?
Sanda: Boala asta m-a zdruncinat fix cand aveam mai multa nevoie, ca sa inteleg ca merg pe un drum gresit catre ceea ce eu credeam ca inseamna menirea mea si notiunea de succes. Mi-a demonstrat ca notorietatea care crestea in jurul meu era doar perdeaua de fum care ascundea o groaza de alte probleme. Da, eram performanta in munca mea, eram cunoscuta si apreciata si de public si de colegii de breasla. Dar viata mea personala era praf si pulbere, sanatatea mea era subreda rau, nu traiam in echlibru si...sub stratul de smacuri care ma infatisau lumii drept o femeie de succes si telegenica, era de fapt o femeie foarte obosita si destul de trista. Si toate astea mi le faceam de buna voie.
S: Mi se pare ca ai devenit un fel de simbol al reusitei in lupta cu boala asta, pe plan local. Cum te lupti tu, cu fortele tale, pentru ameliorarea situatiei?
Sanda: Eu m-am implicat atat cat am putut in toate campaniile de preventie a cancerului de col uterin. A fost dorinta mea sa vorbesc cat se poate de deschis despre tot ce mi s-a intamplat. O chestiune deloc comoda. Am fost vreo 3 ani reporter TV pe sanatate, am mers la nenumarate evenimente de campanie pe sanatate. Am vazut cum se aprind cladiri in roz, cum doamne elegante isi pun bratari, ciocnesc cupe de sampanie, prezinta niste slide-uri si pac...mamaaa, am starpit cancerele. Ma intorceam ca reporter in redactie, povesteam sefilor mei ce-a fost acolo si primeam spatiu cel mult la stirile pe scurt pentru o stire care, de fapt, nu era o mondenitate, ci o chestiune de sanatate publica.
S: E adevarat ca te suna oameni necunoscuti sa te intrebe cum sa faca sa razbeasca?
Sanda: Da. Uite niste exemple de mesaje trimise mie pe facebook. „Nu te supara ca te deranjez dar as vrea sa te intreb daca nu ai putea sa imi recomanzi un medic bun ginecolog in probleme de HPV. Am o rana pe col, testele mi-au iesit prost si mi-e frica. Am tot amanat problema si stiu ca nu e ok. Daca stii pe cineva bun de tot, ca tu te-ai tot ocupat de campanii pe cancer de col, let me know”.
„Prima mea iubita, a murit la virsta de 40 ani, tot dintr-un cancer de genul asta! Si fara sa manii pe Dumnezeu, a murit pe mana ei. Dupa 3 sedinte de chimio terapie, a intrerupt procesul, i-a cazut parul, a avut depresii (ca nu mai e frumoasa, ca nu i-o mai trage nimeni) si...... cind s-a dus la control (avansase boala), doctorul i-a zis in fata sa-si faca bagajele. Dupa cateva luni s-a dus, Dumnezeu sa o ierte si pe ea si prostia din capul ei.” Asta e de la un barbat care simtea nevoia sa povesteasca cu cineva despre asta.
„Anul trecut am fost sa-mi fac si eu testul HPV, intrucat prietenul meu se culcase intr-un moment de pauza in relatie cu o fata pe care o stiam mai... usuratica... Din fericire rezultatele au iesit bine. Am vrut insa atunci sa evit orice alt moment de acest gen si sa previn posibilitatea si m-am gandit sa ma vaccinez. Parerile sunt insa impartite si nu stiu ce sa fac... eu am 22 de ani si sunt multi cei care spun ca acest vaccin este eficient doar pentru fetite. Ma gandesc insa ca din moment ce nu am acele tulpini in organism ar trebui sa fie eficient si pentru mine. Te intreb pentru ca stiu ca te-ai documentat si poate ma poti ajuta cu un sfat Iti doresc numai bine”.
Asta este ce gasesc acum la prima vedere in inbox pe facebook. De-a lungul celor aproape 3 ani de cand am facut publica povestea mea, m-au contactat, cred, sute de oameni, prin ce cai au putut. Prin redactiile de TV, sunand la TV sau trimitand scrisori. Cata vreme am avut o adresa de e-mail publica, lucrand in vreo televiziune, le era mai simplu. Dar nu s-au dat batuti nici dupa ce am intrat intr-un con de umbra. Cine a vrut sa ma gasesaca neaparat, m-a gasit.
S: Pana la urma ar trebui fetitele din Romania sa faca vaccinul ala despre care a vuit media romaneasca?
Sanda: Uffffff....aici trebuie sa fac niste precizari clare. Campania mea de prevenire a cancerului de col uterin, este exclusiv una de informare, pentru ca femeile sa stie cat mai mult despre boala. Deci eu port mesajul de cunoastere a bolii si cum poate fi ea depasita, eu nu vand vaccin. Dar...pentru mine vestea aparitiei acestui vaccin a fost o veste incredibil de buna. Personal nu am niciun motiv sa ma indoiesc de eficienta acestui vaccin. Din tot ce am studiat eu, nu reiese de nicaieri ca vaccinul a provocat moartea cuiva.
Din postura de supravietuitor al cancerului de acest fel, cred ca nimic nu-i prea mult ca sa previi. Daca statul roman a gasit bani pentru o vaccinare gratuita in masa, el trebuie in sfarsit aplaudat, el – statul. Culmea, a facut in sfarsit ceva bun. Pot veni cu exemple din statele vest europene, unde vaccinul e la mare cautare. Sau unde din cauza de criza s-a sistat campania de vaccinare gratuita iar parintii sunt dispusi sa platesca pana la 600 de euro ca sa-si puna fetele la adapost, Irlanda de exemplu. Islanda la fel, care e in faliment si a sistat vaccinarea gratuita. Franta acopera doar partial costurile vaccinarii prin casa de asigurari, parintii completeaza din buzunar.
E o chestiune de informare, de educatie, de intelegere deplina a fenomenului si a problemelor cu care se confrunta omul modern de astazi. Dar..inca odata dar, daca ma intrebi pe mine ce e prioritar acum in Romania, as spune ca banii cheltuiti pentru achizitionarea dozelor de vaccin pentru fetitele de 10-12 ani, in situatia in care oricum parintii nu-s convinsi ca e bun vaccinul si chiar trebuie, banii aia...ar trebui mai bine folositi pentru organizarea unor testari in masa a femeilor peste 20 de ani cu examenul Papanicolau. Ca se investesc milioane de euro intr-un vaccin pentru niste fetite care da, in proporrtie de 80 %, zice statistica, vor contracta o forma de HPV pe durata vietii. Dar...numarul celor care statistic vorbind vor face cancer din pricina virusului nu e atat de insemnat incat sa justifice investitia.
Deci as baga milioanele alea de euro in analize gratuite pentru femei dupa 20 de ani, ca sa afle la timp ce-i in organismul lor, ce-i cu aparatul lor reproducator. Si sa prevenim astfel moartea a inca 2000 de femei anul asta si alte 2000 anul viitor si tot asa. Si hai sa ne gandim la costurile emotionale si sociale pe care le presupune decesul fiecareia dintre cele 2000 de femei si pe bune, ne luam cu mainile de cap.
S: Daca ar fi sa transmiti doua idei scurte si principale, femeilor din Romania, legate de problema asta, care ar fi ele?
Sanda: Vreau sa se gandeasca bine de tot la faptul ca de sanatatea lor depinde armonia relatiei de cuplu, fericirea partenerului, sanatea copiilor pe care ii vor concepe impreuna, bucuria din viata lor. Si as vrea ca sanatatea femeii sa fie ridicata la rang de prioritate nationala.




























Rasismul ascuns
Oamenii sunt rasişti nu pentru că nu au trăit în diversitate culturală....
Frustrarile unei femei multumite
Da, cunosc încrâncenarea oamenilor de a rămâne supăraţi şi nervoşi...
Oda barbatului in rac
7.000.000.000 de oameni, 12 zodii... seems legit...