Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu sa merg pe bicicleta. Am incercat, dar adevarul e ca nu sunt in stare sa-mi tin echilibrul pe un asemenea vehicul si sa merg mai mult de 100 m fara sa ma infig spectaculos intr-un tufis.  Inteleg insa de ce-s populare bicicletele: sunt un mijloc de transport dragut, ecologic si fara prea mare bataie de cap.

In ultima vreme am observat insa o adevarata pasiune revarsata mai mult decat oricand asupra bicicletelor, din partea oamenilor de toate varstele, dar in special de sex masculin. Baietii isi iubesc bicicleta cum ar trebui sa-si iubeasca Aproapele un om credincios: ca pe ei insisi. Baietii isi iubesc bicicletele cum isi iubesc prietenele, cum isi iubesc mamele.

Nu, cred ca trebuia sa raman totusi la nivelul cu prietenele. Asta pentru ca a devenit un lucru obisnuit sa aud sintagma “iubita mea” folosita cu privire la bicicleta. Ori de cate ori imi zic cu mintea mea dornica de barfa ca am gasit un subiect interesant, anunturile de tip “poze cu noua mea iubita” ma trimit aproape invariabil la fotografii infatisand un vehicul cu doua roti, care pentru mine, profana, arata ca orice altul  din specia bicicletelor: spite, lanturi, tevi de metal, o sa... “Nu-i asa ca e superba?” zice insa posesorul ei cu duiosie, si uneori ii si da un nume femeiesc. Iar daca femeile au obiceiul (destul de enervant si mai ales nesanatos in eventualitatea unei despartiri, zic eu) de a afisa peste tot poze cu ele si “iubi” giugiulindu-se, barbatii se pozeaza cu dragoste nedisimulata pe sau langa bicicleta. Asta indiferent de starea civila a inimii lor vizavi de fiinte umane, insufletite si fara roti.

Acesti masculi indragostiti de bicicletele lor, unii dintre ei de-o seama cu mine, altii trecuti binisor de-o varsta, manifesta  atunci cand se intalnesc simptome ciudate,care ma trimit cu gandul la o secta secreta. Isi masoara unii altora bicicletele din ochi, le pipaie, le incearca, iar cei care au jertfit mai putin bani pe altarul Zeitei Cu Doua Roti ofteaza din rarunchi si privesc cu invidie la norocosii posesori de biciclete ‘de firma’, tunate, stralucitoare, agile ca un cal de rasa. Invidiosii inconjoara cu pofta frumoasa iubita a celuilalt, intreaba cat a costat, ce stie sa faca, o mangaie in treacat si viseaza. Omul cu Cea Mai Cea Bicicleta n-ar fi fost mai admirat nici daca aparea la bratul unui fotomodel.

Dupa ce am observat fenomenul atata vreme, am ajuns sa ma simt invidioasa si eu, dar nu pe vreo bicicleta tunata, ci pe asemenea iubire de neegalat. Vreau sa invat cum sa ma inteleg cu creatura cu 2 roti si sa o iubesc si eu asa. Vreau un biciclet. Mi s-a sugerat sa-l botez Dorel. Am sa pun peste tot fotografii in care il tin in brate dragastoasa, il alint si ma plimb cu el de-a lungul si de-a latul tarii. “Eu si bicicletul meu pe strada mea.” “Eu si bicicletul la munte”. “Eu si bicicletul intr-o dupa-amiaza in parc, doar noi si aleile pe unde ne putem demonstra linistiti dragostea”. Si ori de cate ori voi fi invitata undeva, n-o sa uit sa intreb:

-Toate ca toate, distractia ca distractia...dar am unde sa-l leg pe Dorel?