Hot City - Cultura urbana feminina

Negasind nici un nume la starea mea actuala – si anume una in care ma iubesc mai mult pe mine decat pe oricine altcineva (ceea ce s-ar traduce prin faptul ca accept prostiile mele si nu pe ale altora) am spus ca trebuie sa adopt un nume masculin si sa il feminizez cu forta. Prin urmare sunt celibatara, ma invart intre relatia care a fost si cea ce va fi cam asa cum iesi seara la sosea, adica bine imbracata si cu un aer de distanta intelegere.



De fapt intelegere e cuvantul de ordine acum, chiar daca are un sens ce imi pica greu. Adica un e sentiment impletit din mila, compasiune si spaima pentru cum e de naspa viata unora, e o pastila care mi se serveste constant, in fiecare minut pe zi, pentru boala de care sufar. Pentru ca evident trebuie sa sufar de o boala, ceva care ma face insuportabila oamenilor din jur si in acelasi timp nici nu imi permite sa ii suport, ca altfel, prin natura sa, omul este facut sa fie cuplat. Cel putin asa ne invata toate filmele siropoase care se dau seara incepand cu ora opt. Starea de necuplare e nefireasca, ca si cum te-ai deplasa folosind un singur picior.



Nu am voie sa fiu o celibatara din aia de o doare in pix, ba chiar o persoana un pic cam nesimtitoare, cu o inclinatie periculoasa catre bataia de joc. Comportamentul asta este inacceptabil, da peste cap toate standardele sociale. Si oricum nimeni nu ma crede, e doar o prefacatorie. Cam asa cum cineva care tocmai a trecut printr-o operatie spune ca se simte in regula, ba chiar mai si schiteaza un zambet stramb ca sa convinga.

Deci toata lumea vede in mine strambaciunea. Ba chiar si impertinenta de a ma crede prea buna pentru baiatul acela dragut care face efortul de a-mi cumpara o floare si eu rad ca scorpia. Desi nu e vina mea, probabil oi fi cazut in cap cand eram mica si acum defectul incepe sa se vada pe la cusaturi. Societatea imi gaseste scuze, inca mai spera sa ma salveze. Si vine peste cu mine cu sfaturi – cum sa fii o celibatara multumita, simte-te bine cu tine, asta nu e sfarsitul vietii, unde il gasesti, ce iti spun pantofii lui, fardatul strident si pozitia sexuala, chestii. Mai bine sa ma faca plangacioasa, depravata, orice e mai in regula decat sa ma lase asa cinica. Societatea ma pregateste cu drag si spor sa ma victimizez.



Eu ca un copil indaratnic la intelegerea matura si superioara a experientei seculare imi permit insa sa fiu un celibatar care doar se suporta pe sine mai mult decat pe altii, fara implicatii cosmologice, horoscopice sau psihopatice. Imi dau seama ca asta ma face o celibatara nedemna, apoape pierduta, condamnata fara doar si poate la cele mai crude sfarsituri posibile.