Hot City - Cultura urbana feminina

Ca simbolistica, victima este infatisata in genunchi, cu lacrimi in ochi, uitandu-se rugatoare la calau, care are un sac negru in cap. Dar si un topor pe care poposeste scanteia stralucitoare care anunta cat de groaznic de ascutit e, facut sa sfartece.

Metafora este corecta pentru razboi si terorism din motive religioase si politice, in situatiile astea asa se intampla. Dar in viata de zi cu zi, in relatiile dintre oameni, mie mi se pare ca lucrurile se schimba esential.

Unde traim noi calaul nu isi fixeaza victima cu mainile si capul in chestia aia de lemn, urmand sa-i aplice lucruri nemaiauzit de sangeroase. Nu poarta sac negru in cap si nici nu este investit de regele vreunui stat sa-l urmareasca pe amarat pana in gaura de sarpe spre a-l nimici cu luciul toporului.

Victima are, in viata de zi cu zi, adica in relatiile interumane de acasa si de la serviciu, posibilitatea de a-si alege calaul si de a-i inmana sau nu, cheile de la ghilotina. Azi, daca nu iti convine ceva, poti pur si simplu sa pleci, fara prea multe explicatii, nu te tine nimeni legat.

Animalele care simt sange si slabiciune la un coleg de turma considera asta o invitatie scrisa primar in gene, asa ca sar repede pe el si il mantuiesc de chinuri. Oamenii pastreaza si ei stampila atavismului, si pentru ca li s-au luat executiile din pietele publice medievale, o distractie de duminica care le umplea toata ziua, trebuie sa gaseasca alte lucruri de facut.

Ochii lor cu scanner specializat detecteaza cu delicatete posibilele victime dintr-o incapere. Exemplarele mai slabe imbraca hainuta inferioritatii poate din greseala, dar apoi le e foarte greu sa si-o mai dea jos. Cu cat dureaza chinuiala mai mult, se pare ca exact cu atat ii e victimei mai greu sa dea bir cu fugitii, sa se salveze. Sta acolo, gatul intins pe masa din bucatarie, doar-doar calaul o avea chef de sport azi. Ascute-ti cutitul tau pe mine, uite nu ma misc de aici.

Victimele nu par sa-si dea seama niciodata ca si ele contributie la durerodul proces de chinuire. Ele cred ca sunt mereu complet nedreptatite si ca au dat peste un nemernic care trebuie inchis. Cer din ochi si buze ajutorul celor din jur, cand cheia sta la ele sau trebuie doar luata inapoi de la calau.

Unde se arata, zic eu, ca victimele nu sunt mereu onorabile in decizii si comportament si ca nici calaii nu sunt mereu niste ticalosi. Ci doar niste jucatori ai unul joc comun, care au distribuite roluri diverse in cadrul lui.