La 15 ani era o tragedie atunci cand un om iesea din viata mea. Nu de tot, sa zicem ca doar uita sa ma invite la un film sau la o petrecere. Sau il vedeam intr-un colt impartasind soptit secrete cu altcineva.
Din aceste semne micute eu intuiam ca celalalt, prietenul meu, cel pe care nu intelegeam cum as putea sa il vad separat de mine, este pregatit sa cunoasca si alti oameni. Si la o adica sa ma si uite, daca este nevoie, pentru ca timpul este limitat si multimea de potentiali noi prieteni infinita. Iar ei isi doreau sa sara din prietenie in prietenie, niciodata saturati in dorinta lor de nou.
Atunci imi inchipuiam ca trebuie sa fie undeva vina mea fiindca nu puteam sa le satisfac foamea de noutate. Si nu reuseam sa fiu in atatea feluri incat sa nu mai aiba nevoie de altcineva. Fiindca uite, noua persoana stie sa chicoteasca si sa se uite pe sub sprancene. Iar in plus este atat de curajoasa si independenta incat se duce singura haaaat… in celalalt capat al orasului pentru a se holba la precupetii care veneau cu pepeni dulci si mere rosii. Nu ca la noi la piata nu ar fi fost exact acelasi lucru.
Si uite asa, cu fiecare om care pleca, luand invariabil o bucatica din mine, si anume un stil de viata pe care ni l-am construit impreuna, imi gaseam un prilej tocmai potrivit de a trai senzatia ca altii au o viata mai plina, firi mai patimase si cuvinte mai vesele de pus la masa. Iar cei care plecau erau atrasi de acestea intr-un mod in care nu ar fi fost cu putinta sa reziste. Dar de fapt doar ne miscam in directii diferite iar o apropiere nu ar mai fi fost posibila decat daca intelegeam ca nu mai poate fi ceva exclusiv, ci doar un semn de curtoazie, asa cum mergi cel putin de doua ori pe an la o matusa care traieste singura in acelasi oras cu tine. Lucruri de care sunt capabili nostalgicii dupa trecut si cei care au o inima pe care cu mare generozitate si-o impart in mii de bucatele mici si te anunta din start ca ei mai mult de atat nu pot da.
Ei au fost cei capabili sa pastreze o legatura cu prietenii de scoala generala cu care jucau sotronul in spatele unor blocuri cenusii. Si cu zapacitii prieteni de liceu care au fost martorii primelor indragostiri in care te aruncai mai ales fiindca asta se astepta de la tine, fiind testul suprem de maturitate. Iar prietenii din facultate sunt vazuti saptamanal, chemati la petrecerile de familie si sunati primii daca este vorba de facut vreun business.
Ma astept ca la batranete acesti oameni care trec cu relatiile intacte peste inevitabilele schimbari sa aiba atat de multi prieteni incat daca dau un picnic sa umple lejer o pajiste englezeasca. Ei vor discuta retete traditionale cu prietenii de scoala generala si vor juca jocuri pe internet cu fostii colegi de la al doilea loc de munca. Se vor imprieteni la catarama cu matusile prietenilor nepotilor lor si cu bunica postasului care le aduce factura de electricitate. Prieteniile lor nu se duc nicaieri, ci se aduna unele peste altele, mai venind, mai plecand, dar mereu prezente intr-un fel sau altul.
Voi reusiti sa va adunati prieteniile sau sunteti prea exclusivisti si ancorati in prezent pentru asta?
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...