Toti ecsii infloresc

Autor: sana

Am observat ceva care ma scoate din minti. Eu si barbatii din viata mea ne despartim pentru tot felul de motive. Oricum, nu pentru ca lucrurile merg bine. Si bineinteles ca este vina lor. Doar n-o sa ma fac pe mine responsabila pentru atatea esecuri. Cand nu merge ceva, e mereu vina celuilalt, care nu e de fata si nu are cum sa se apere. Ok?

Acum ca am stabilit asta, sa trec la ce ma intereseaza de fapt. Cand renunt la o legatura de dragoste, nu prea imi mai vine sa mai vorbesc cu barbatul respectiv, pentru ca il urasc mai mereu, pentru ca nu a mers. Si atunci ard toate podurile, inchid toate usile. Imi inchid pavilioanele urechilor cand suna telefonul si e el care si-a uitat un ciorap cu dunga verde la mine si il vrea. Scot orice urma din casa, cu detergetul care scoate eficient petele de pe creier. Si incerc sa duc o viata normala in continuare, ca si cum nici iubit n-am avut si nici venele nu-mi vine sa-mi tai pentru ca nu il mai am.

boboci.jpgBuuun. Dar cum lumea este foarte mica, intotdeauna primesc spam-uri de la cunostinte. Care, de-ai naibii sau nu, ma incunostiinteaza de noile ispravi, obiceiurile de lifestyle si altele legat de ecs. Iar ce aflu nu e niciodata linistitor sau confortabil. As putea sa traiesc cu ideea ca ii merge mizerabil, chiar daca nu din cauza mea. As vrea sa-mi fie mila de el pentru ca iubita il insala. Sa ma ingrijorez putin ca nu are ce manca. Sau sa imi para rau pentru unghia incarnata de care sufera in vazul lumii.

Dar ce sa vezi. Cum ma despart de un barbat, cum incepe sa o duca mult mai bine. Infloreste ca un boboc la atingerea soarelui de primavara. Defectele alea mari pentru care lucrurile nu au mers si care ii zanganeau ca o tinichea de coada, se transforma in avantaje.

Daca era lenes si nu voia sa miste un deget, in nicio situatie, ci doar sa doarma in papuci toata ziua, devine harnic nevoie mare. Harnic il poti da de exemplu in intreg orasul, pentru atata ravna. Asa de harnic incat ar putea sa vina cei de la Discovery Channel sa faca un material despre el, ca fiind cel mai harnic mamifer barbat in viata din intreaga Europa de Sud-Est. Si a descoperit intre timp, bonus track, si ca e un bucatar tulburator.

Daca era sarac lipit pamantului si nici nu prea avea chef sa munceasca, devine bogat.
Brusc mintea lui se lumineaza de idei potrivite. Lumea incepe sa il aprecieze si sa-l ia in serios, actiunile ii cresc, succesurile vin unul dupa altul, iar esecele sunt zero. Prosperitatea i se citeste in cuget si-n simtire si culmea e ca si restul vietii, sa-i zicem personala, merge extraordinar de bine. Eu nu l-am banuit niciodata in stare sa produca nici un capat de ata, d-apai asa ceva. A, si daca era necunoscut devine celebru si stimat. Incepe sa apara la televizor. Si adora sa faca masaj partenerei.

Daca il scoteam cu arcanul afara din tara si nici sport nu-l convingeam sa faca nici sa-l pic cu ceara, ei bine lucrurile stau diferit acum. A slabit, abdomenul lui altadata pufos precum cocolino prezinta patratele. Si nu-i chip sa-l mai prinzi in vreun week-end in Bucuresti, e ba la Londra, ba in Bucovina, ba in Koala Lumpur. La bratul unei femei si frumoase si destepte, desi cand era cu mine toate prietenele imi ziceau ca nu e de nasul meu si cum pot sa ma uit la el. Na-ti-o franta ca ti-am dres-o.

Daca nu voia sa se casatoreasca si nici vorba sa aiba copii, trec doua luni de la despartirea de mine. Si aud ca nevasta lui sta sa nasca. Ca si Cosanzeana, asa, reuseste sa produca un copil in 4 luni cand altora le trebuie 9. Stiu, aici sunt putin naiva.

Dar ati inteles ideea. Cum ma despart de cineva, cum devine cel mai bun barbat in viata. Si asta ma scoate din minti. Si la voi se intampla la fel? Sper ca da.

Pe aceeasi tema
psychologytoday.jpg Psychologytoday.com
gandire.jpg Strategii de gandire care dau gres
desen.jpg Strategii de succes pentru viata
cadouri_craciun.jpg 7 cadouri mici dar eficiente pentru Craciun
Comentarii (4)
&nbps;

1. Ovidiu Luni, 23/02/2009 - 17:26

eye of the beholder
If you hate a person, you hate something in him that is part of yourself. What isn't part of ourselves doesn't disturb us.
- Hermann Hesse

Cand vei ajunge sa te accepti pe tine insuti si sa te iubesti atunci vei putea iubi si pe cineva din exteriorul tau, cu toate defectele lui. Pana atunci se pare ca esti un "cataclism" cu efecte de pasare Phoenix in viata barbatilor care iti cad victime. Sau poate e numai cum vezi tu lucrurile, inainte si dupa ? "Beauty is in the eye of the beholder." (or ugliness) .

sana Marti, 24/02/2009 - 13:50

sau poate e
Numai cum vad eu lucrurile, inainte si dupa. Cred ca de fapt parerea generala mi se trage de la un anume barbat:), fostul meu sot, restul sunt ce am vazut in jur. Fostul meu sot era cel mai lenes om de e planeta. Si acum am senzatia ca ceva s-a schimbat:). Sper ca la mine se aplica varianta originala, cu beauty is in the eye of the beholder.

2. sabina Luni, 23/02/2009 - 21:21

hai sa privim partea buna :P


sana eu cred ca dupa ce te desparti de ei, barbatii astia vor sa te impresioneze si se schimba radical facand toate chestiile pe care tu le cereai de la ei. in concluzie tu esti motivul pentru care infloresc ei :)


vezi, nu e asa de rau.

Vali Luni, 23/02/2009 - 23:59

That's a curious case of
That's a curious case of wishful thinking, Sabina.

sabina Marti, 24/02/2009 - 10:23

De ce?
De ce?

Vali Marti, 24/02/2009 - 21:18

pt
Pt ca din cate spune Sana ii alege si dupa aceea ii descopera ca fiind plini de bube . Undeva la inceput sau la sfarsit greseste si din ce zice ea s-a intamplat de multe ori. Clar ca daca e o problema la ea e :)

sana Marti, 24/02/2009 - 13:51

ar fi minunat
Dar tind sa cred ca nu prea e asa. Oricum e o varianta buna, o sa prefer sa ma gandesc la ea, din lipsa de altceva care sa ma linisteasca:P.

3. Borat Marti, 24/02/2009 - 00:52

poate
Sau poate imita un stil de viata in genul Sex & City, dar in viata de zi cu zi nu exista regizori sau scenaristi care sa execute la comanda un happy end... viata trece , ridurile se aduna !! o sa se cupleze pana la urma cu un vreun mosneag cu bani sau pozitie care o sa vrea o prospatura ... lui ala nu o sa ii faca figuri ca stie ca daca nu e ea, e alta !!! :)

sana Marti, 24/02/2009 - 13:53

ce viitor sumbru
Imi prezice mie Borat. Dar stii, viata executa cam ce ii dai tu de executat, asta e partea buna. Cel putin asa vad eu lucrurile:)

4. red_poppy Marti, 24/02/2009 - 10:59

lectii invatate?
eu cred ca am fost ca un fel de "profesoara"; cred ca l-am pregatit pe EL pentru urmatoarea relatie. I-am explicat cu atata rabdare, tact si elocinta de fiecare data (exagerez, nu chiar de fiecare data) ce m-a deranjat, ce mi-as fi dorit, cum mi-as fi dorit, etc., incat sunt sigura ca in viitoarea relatie va fi mai atent, mai grijuliu etc., etc. ...

sana Marti, 24/02/2009 - 13:54

oooof
Nu stiu cum de nu-mi vine sa ma bucur pentru urmatoarea, macule rosu. Mai degraba sa ma intristez ca nu a aplicat ce a invatat chiar pe tine.
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: relatii
Nu este cool sa fii singur relatii

Nu este cool sa fii singur

Singuratatea este o stare jenanta din care trebuie sa iesi cat mai repede.

Cand imi merge rau, vreau sa le mearga si altora relatii

Cand imi merge rau, vreau sa le mearga si altora

Cand am sufletul plin de amaraciune vreau ca natura dar si alti oameni sa-mi tina isonul.

Suna urat dar este practic relatii

Suna urat dar este practic

Acest material este despre barbatii gay si despre relatia lor cu femeile care sunt heterosexuale sau macar pe-aproape dar in special cu mine.

 
Publicitate
Ultimele comentarii
Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

personal loans

Unghii cu probleme. Tipuri

itsxqzws

Vizitator

Afectiunea se scurge prin buzdugan

Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro