Hot City - Cultura urbana feminina

Cand cotrobai intamplator sau nu prin amanuntele uneori pestilentiale din relatiile altora, ma bate gandul ca eu n-as putea sa traiesc asa ceva.

Imi sterg apoi fruntea asudata de ce-am auzit si ma bat singura pe umar de fericire ca nu sunt eu cea implicata intr-asa o relatie cu gust de felatie. Si cu toate astea, am observat ceva care ma supara ingrozitor. Ca atunci cand am de-a face, la modul amicalo-social, cu barbatii altor femei prietene, demonstrez o toleranta incredibila cu defectele lor.

Adica stiu de la prietena mea ca Z. nu se pricepe deloc sa o ajute la cumparaturi si ca, indiferent de cate ori a fost trimis si invatat/rugat/implorat sa aduca acasa lucruri rezonabile, el se intoarce invariabil cu o gramada de prostii stranse intr-o plasa. Pe ea o scoate din minti treaba asta si o inteleg. Si pe mine m-ar everva la culme daca mi s-ar intampla asa ceva, cu prietenul meu.

Si totusi pe mine personal ma amuza greselile lui, ma uit la ele ca la o resursa de fun si nu ca la o gaura facuta in cer. Am rabdare cu lipsa lui de dexteritate si mi se pare ca inaptitudinea asta este aproape sexy. Nu cumva e Z. ca un copil mic, incapabil sa se descurce singur pe strada si sa-si aduca mancarea potrivita in farfurie? Vai, ce fermecator ca e mereu cu capul in nori.

Si situatia asta se poate declina la nesfarsit. Mie mi se pare ca R. nu e neom fiindca a intarziat sa ia copiii de la gradinita. Iar A. nu trebuie neaparat surghiunit in exil, in Siberia, doar cu o bucata de etamina in jurul soldurilor, in plina iarna, pentru ca sforaie noaptea cumplit. De la departare, am o intelegere care ma mira si pe mine fata de defectele consortilor femeilor pe care le cunosc.

Dar cand este vorba despre mine si defectele mici, medii sau mari ale prietenului meu, atunci sa te tii. El trebuie sa fie perfect, sa stie sa le faca pe toate si sa nu dea rateuri pe niciunde. Ca doar de-aia e prietenul meu. Daca inca nu e perfect, atunci odata ce a aflat din gura mea sloboda unde ii sunt slabiciunile si in ce situatii se comporta aberant, trebuie sa inceapa sa lupte crancen cu el, pana ajunge unde trebuie.

Faptul ca nu reuseste decat cu greu sa inteleaga unde se platesc facturile esueaza in mod constant sa ma amuze. Si cand canta fals deasupra melodiilor, as putea pur si simplu sa-l omor. Prietenul meu trebuie sa elibereze din gatlej doar triluri de privighetoare sau sa nu cante deloc. Dar daca face alt barbat din grup asta, sunt foarte ingaduitoare. Mi se pare amuzant si nu-mi vine deloc sa-i trag in linisite o punga de plastic pe cap, legata la gura.

Crezand ca numai eu simt asa, am tacut multa vreme despre porcariile nedrepte care-mi trec prin cap. Si n-am facut niciun tamtam legat de faptul ca tot ce fac neplacut barbatii altor femei poate fi ok si acceptabil, in timp ce tot ce face mai anapoda prietenul meu este pus atent sub lupa si apoi se lipeste o eticheta cu “respins”. Si asta mi se pare foarte rau.

Dar cu timpul m-am prins ca este ceva destul de raspandit printre oameni, femei si barbati deopotriva, si ca tine de exasperarea acumulata in ani de viata impartita, cu bune si cu rele. Multi oameni simt asa. Eu aud doar odata cum R. a intarziat sa ia copiii de la gradinita. Dar eu nu am fost acolo cand el a intarziat de 18 ori, doar in prima jumatate a anului asta. Si tot asa.

Prin urmare, sunt toleranta cu defectele consortilor prietenelor mele pentru ca nu sunt expusa la rateurile lor in mod constant. Sunt doar fapte separate de context, care-mi trec pe la ureche si mi se par lipsite de criminalitate. Dar atunci cand ma uit la intreg, nu pot decat sa suspin de usurare si sa exclam, lovindu-ma cu pricepere peste frunte: ce bine ca R. sau A. nu sunt partenerii mei. Ce bine.