Hot City - Cultura urbana feminina

Cand intalnesc un barbat care imi place si incepem sa petrecem timp impreuna si sa ne placem si pana la urma sa ne iubim, se intampla mereu acelasi lucru. Are loc intotdeauna o perioada de ajustare a personalitatilor noastre reunite.

Ceea ce pare la inceput ca este doar dragoste si entuziasm contine in acelasi timp si o lupta dreapta in timpul careia se stabilesc niste raporturi de forta. Sigur, lucrurile se petrec pe muteste si niciunul dintre cei doi nu se prinde ca i se intampla ceva. Poate ca, daca ar sti, ar fi mai atenti cu lucrurile la care consimt si la compromisurile pe care le fac de buna voie si nesiliti de nimeni.

Slava Domnului, se mai intampla ca lucrurile sa fie si echilibrate. Adica sunt cazuri in care fiecare dintre parteneri aduce in relatie ceva care sa-i fie celuilalt complementar si in cazul asta totul merge uns. Dar mai sunt cazuri in care unul dintre parteneri se dovedeste a fi mai puternic decat celalalt, care se lasa cotropit fara sa vrea, aproape cu duiosie.

Cand el e mai puternic, eu sufar si ajung incet-incet un obiect cu aceeasi forma dar alt fond. Ma comport neasteptat de diferit, vreau sa ii fiu lui pe plac. Pana la urma n-am incotro si devin pe parcurs produsul asta mai bun, care ar putea sa-i placa lui mai mult. Asa ma gandesc eu, nu stiu exact cum stau lucrurile de cealalta parte. Dar cand el imi zice ca ii displace ceva si eu pot schimba, fac asta degraba.

Cand eu sunt mai puternica, stiu insa exact cum se intampla. Intai totul e perfect, mi se pare ca am cel mai bun iubit de pe pamant si ca sunt cea mai norocoasa femeie din sud-estul Europei pentru ca mi-a fost repartizat taman mie. Apoi incep sa vad niste defecte si le tin pentru mine. Apoi nu mai incap la mine in sertare si trebuie neaparat sa le impartasesc si cu el. E bine sa stie ce ma deranjeaza.

Si uite cum ii descarc direct in sange, printr-o perfuzie emotionala la care suntem conectati permanent, lucrurile care ma deranjeaza. Cum sa nu-ti placa muzica rock, cum sa nu bei cafea dimineata, cum sa nu iesi din casa dupa ora 12 noaptea? De ce nu vrei vacante in locurile care ma tenteaza si pe mine? De ce mananci painea si cartofii prajiti laolalta si de ce, mai ales de ce nu poti iesi din casa mai devreme de 3 ore din momentul in care te-ai trezit?

Toate astea i le spun si, in momentul in care vad ca sunt luata in serios, prind curaj. Ii zic si mai multe lucruri si ajung sa consider ca omul de langa mine este un fel de ghiseu de reclamatii de lux. Un loc unde pot sa vin sa zic ce parere am despre tot felul de chestii. Depun acolo tot felul de idei despre cum se fac lucrurile in viata si bineinteles, ele se fac cum trebuie doar in felul meu.

Daca barbatul de langa mine incepe sa schimbe din lucrurile pe care i le-am tot varat sub nas, e pierdut. De fapt, partea proasta e ca suntem pierduti amandoi. Aparent, as vrea ca el sa schimbe lucrurile alea care nu-mi plac. Dar practic, daca se apuca de asta, il simt ca e moale si ca mi se preda si asta nu prea-mi convine, pentru ca eu cred cu tarie ca barbatul trebuie sa fie cocosul in cuplu.

Si mai e ceva. Eu m-am indragostit de el asa cum era la inceput, asa cum l-am cunoscut. Degeaba mi se pare mie ca ar fi loc de diverse retusuri. Daca barbatul cu pricina imi place, probabil ca imi place asa cum l-am gasit. Si daca el este de acord sa se schimbe prin partile esentiale si ajunge un produs nou, asta nu poate fi chiar bine. Repet: eu m-am indragostit de el asa cum era.

Concluzia mea ar fi urmatoarea. Daca imi place un barbat, il rog frumos sa nu se schimbe. Incerc sa nu-i stirbesc nimic din personalitate si sa-l accept asa cum e. Pentru ca, daca totusi imi da ascultare si se schimba, s-ar putea sa nu-mi placa rezultatul si nici cum a ajuns acolo.