Hot City - Cultura urbana feminina

Ne miscam cu viteze diferite. Ceea ce unuia i se pare o mica plimbare altul o vede ca pe o fuga cu limba scoasa de un cot de efort. Si nu e vorba aici numai de miscarea picioarelor. Ci si de cat de repede gandim. De cate secunde avem nevoie ca sa luam decizii. De cat de perfectionisti suntem. De cata rabdare avem. De cat de mare este lenea. De locul si modul in care am fost crescuti. Si tot asa.

Sunt o multime de factori care imprima ritmul personal in care facem lucrurile. Si rar se intalnesc oameni care sa faca lucrurile in acelasi ritm. Ceea ce duce la nenumarate enervari si indispozitii. Ritmul este esential, daca discrepanta este mare atunci e ca si cum fiecare si-ar dori lucruri diferite. Nu exista loc de negociere – numai de cearta, invinuiri si nervi.

Daca celalalt se misca mult prea repede nu o sa o iei neaparat ca pe un lucru bun. Te vei simti tarat intr-un fel de vartej din care nu vrei deloc sa faci parte. Vei veni cu tot felul de observatii din registrul batranesc: lucrurile trebuie sa iti tihneasca, o viata ai si trebuie sa te bucuri de ea, te grabesti catre moarte etc. Persoana in cauza ti se va parea absurda si galagioasa. Iar daca iti este foarte apropiata si vei fi supusa des la un asemenea bombardament de viteza, vei incepe sa reactionezi ca si magarul: te vei propti bine pe picioarele din spate si vei afirma ca de aici tu nu te mai misti.

Daca celalalt are un ritm de viata mai incet atunci este si mai rau. Nici macar nu mai ai placerea de a profita de beneficiile pe care le aduce energia altcuiva bine canalizata catre indeplinirea problemelor tale. Acum tu trebuie sa impingi pe altul de la spate. Si atunci sa vezi frustrare ca nimic nu se face suficient de repede sau bine si senzatia ca te-ai inhamat sclav la preamarirea lenii cuiva. Nu ai un partener, ci o piatra de moara pe care trebuie sa o tarai dupa tine in permanenta. Ba, in plus, una moracanoasa ca nu este lasata sa zaca in legea sa. Asa ca sa nu te astepti la multumiri, ci la priviri acuzatoare si in cel mai bun caz dorinte sa iti ceri scuze fiindca ai inoportunat.

Probabil ca si voua, ca si mie, vi se pare ca ritmul vostru de viata este cel normal. Si cu mare uimire priviti la nepotrivirea care devine mai evidenta pe masura ce trece timpul. Si din pacate nu exista modalitate de a o ajusta. Ce nepotrivire de caracter!?, de acum inainte trebuie sa recunoastem adevarul: domnule judecator poate as putea trai cu ideea ca nu imi place cum ma saruta si ca face cea mai execrabila salata de vara, insa se misca asa de incet incat, sincer, nu mai pot! Si pe loc sa ti se dea dezlegare si sa ti se plateasca pagube morale pentru ce ai avut de indurat in toata perioada in care i-ai suportat lentoarea.

Pacat ca nu exista teste de stabilire a ritmului pe baze stiintifice, ca sa nu mai cadem in pacatul de a alege un partener mult prea diferit. Doar se stie, la inceput toti sunt zglobii ca niste nevaistuci pentru ca apoi sa isi scoata hainuta aceasta atragatoare si in fata ta sa ramana un bursuc cu tabieturi. Sa fie ca un fel de detector de minciuni: in seara asta am fost si la teatru si la restaurant si apoi la un party, dar sa stii ca asta nu ma caracterizeaza, eu fac aceste actiuni in 2 ani daca sunt de capul meu. De abia astept sa treaca perioada de curtare ca sa terminam cu vanzoleala asta.

Si atunci tu stii ce ai de facut. Urmatorul, va rog.