Hot City - Cultura urbana feminina

Exista un el care imi bantuie visele de dimineata de cativa ani. Este acelasi el care imi bantuie uneori si serile, alimentand prin prezenta urmatoarele dimineti. Si tot el este cel care imi strica culoarea zilelor cand imi spune mult prea direct ca nu il interesez prea tare.

Pe moment imi spun ca acesta ar trebui sa fie argumentul final care ma va face macar la modul figurat sa trec pe partea cealalta de drum atunci cand il zaresc de la distanta, in loc sa ma intreb daca arat suficient de bine in ziua respectiva. Dar si momentul acela trece si dimineata se intoarce cu vechile obisnuinte, printre care un loc de frunte il ocupa visarea la un lucru pe care nu voi reusi sa il obtin vreodata. Cel putin nu inainte de a ne prabusi cu avionul pe o insula pustie, ceea ce l-ar lasa fara prea multe alternative.

Complet impresionata de nefericirea mea care nu dadea semne de a se termina vreodata si doritoare sa arat ca totusi am si eu o viata sentimentala si nu sunt atat de izolata precum s-ar parea, i-am povestit unui prieten modul de desfasurare al dragostei mele. ‘Deci suferi ca un bou’ a fost raspunsul sau franc. Cum o suferi un bou cu siguranta nu stiu, dar toata aria de mister care mi se parea mie ca ar justifica acest chin autoprovocat a fost sfasiata.

Fara mister, toate aceaste momente neplacute prin care treceam nu mai aveau nici un sens. Cuvintele umflate din categoria plangacioasa a celor care isi doresc lucruri care le fac rau si apoi se intreaba de ce nu o duc bine, au inceput sa ma irite laolalta cu toate cantecele si filmele din cultura noastra care se inscriu in linia mai sus mentionata.

Si daca stau bine sa ma gandesc, e ciudat cum e atat de imbibata cultura noastra de suferinte de boi si de ce suntem atat de permisivi la ele cand in alte domenii ne aratam a fi mai materialisti decat oricand inainte. Se pare ca intreaga arie de explicatii datatoare de sens s-a scurs din spatiul public si religios catre zona relatiilor interumane. Astfel avem fata de relatiile noastre cele mai bizare si putin bazate pe realitate asteptari.

Iar ca sa pun si mai mult la indoiala obisnuintele comune de gandire, pun in discutie o idee pe care am auzit-o de curand – cel mai probabil este sa iti reuseasca exact acel lucru pentru care depui cel mai putin efort. Probabil ca nu va place. Probabil imi veti spune ca aceasta trebuie sa fie vreo filosofie de doi lei a unei persoane de doi lei care vrea sa isi justifice visele de doi lei.

Dar daca e sa analizam situatia in care am ajuns sa sufar ca un bou, am vedea ca efortul depus nu a dus in nici un fel la rezultatul pe care il asteptam. Dar m-a facut in schimb sa imi cheltuiesc toata energia si sa nu acord atentie niciunui alt lucru. M-am dus drept inainte, incantata la culme de flamura rosie care era fluturata in fata ochilor mei. Si nu m-am oprit nici cand am vazut ca e doar aer si nici cand m-am surprins spunand ‘auch, doare!’

Cam atat despre boi si suferinte, tocmai am o intalnire cu acelasi el. Ii voi spune eu verde in fata ce si cum. Nu stiu insa ce cuvinte sa folosesc ca sa nu il deranjez prea tare… cine stie, azi e azi si maine poate ca imi va parea rau. Iar poimaine cine stie ce cutremur de pamant il va face sa isi schimbe cu totul viziunea asupra vietii si astfel va ajunge sa inteleaga ca eu sunt cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata in viata.