Hot City - Cultura urbana feminina

Valeleu, s-au terminat barbatii, mai aud pe cate o femeie ca spune cu tristete. Am crezut si eu cand eram mai mica asa. Ca toti barbatii misto au plecat care incotro, incercand pasamite sa se salveze din calea dragostei mele devastatoare.

Acum mi-e greu sa fiu de acord cu o asemenea afirmatie. Daca ma uit putin de la balcon pe strada, raman traznita. Daca beau o cafea in centru, la oricare dintre terasele care inunda centrul vechi, o sa mi se reintareasca pe loc convingerea. Cum sa spui ca nu mai exista barbati eligibili pe lume? Hai sa fim serioase. Este vorba doar despre o teorie din tezaurul folkloric national, atent pastrata prin viu grai.

Barbatii sunt peste tot. Sunt o armata intreaga, barbatii sunt cata frunza cata iarba. Si nu sunt toti luati déjà de catre femei mai smechere sau mai eficiente decat mine. Si cei care sunt liberi si umbla nesupravegheati pe strada nu sunt fie imposibil de suportat fie prea buni pentru mine. Perceptia pe care o am depinde insa de starea de spirit pe care o incerc.

Daca ma simt insorita si vesela ca de obicei, e bine de stiut ca vad barbati misto si acolo unde nu sunt. Observ umerii largi ai baiatului de la cablu, genele lungi ale functionarului de la banca, umorul colegului de la cursul de spaniola si de fapt tot ce mai misca prin jurul meu. In orice loc ajung, musteste de barbati interesanti, care pot deveni in timp suflete pereche.

Daca insa las uneori garda jos si sunt cuprinsa de tristete si resemnare, sigur ca prezentul mi se pare sumbru. Desi eu insist sa explic tuturor ca privesc cu mare atentie, observ doar lucruri traznite. Cum ca nu mai exista niciun barbat pe lume inafara de niste vecini manelisti, cativa insurati care da, par ok, si niscaiva rubedenii in varsta de +50.

Sa ne gandim putin si la barbatii altora, lucru pe care il facem oricum adesea dar insuficient si superficial. Poate ca la prima vedere barbatii altor femei par auriti-poleiti. Mi se prezinta ca niste ingerasi puri, imaculati, fara defecte majore, tinand un corn al abundentei in maneca. Ma mai gandesc la ei uneori cu pofta, alteori cu invidie. Trebuie sa recunosc, putin jenata, ca exista si cazuri cand ii iau in calcul in momentele de disperare.

Cand sunt insa putin atenta la informatiile rasuflate din interior in diverse situatii si la detaliile pe care un cuplu le imparte vrand nevrand cu ceilalti, o sa vad ca ma insel. Nu e adevarat gandul care ma mai ispiteste din cand in cand. Nu s-au dat toti pesti mari si gustosi si in consecinta mie mi-a ramas doar plevusca. Un nu hotarat.

De mine si doar de mine depinde sa trag concluzia ca barbatii au disparut sau ma impresoara din toate partile. Iar daca aleg varianta corecta si reusesc sa ii observ, tot in atitudinea mea sta si putinta de a trage pe vreunul dintre ei langa mine.