Hot City - Cultura urbana feminina

E criza si nuntile astea, in loc sa se rareasca, parca s-au indesit. Inteleg de ce, lumea are nevoie de bani acum mai abitir ca niciodata. Si atunci, decid sa se uneasca administrativ si sa faca rost de bani.

Dar ei bine, eu nu vreau sa contribui la bugetul niciunei familii aflate la inceput drum. Ca sa nu mai zic ca unele sunt la mijloc de drum sau de-a dreptul instalate pe un drum clar mai bun decat al meu, din punct de vedere financiar. Si asta pentru ca am prioritatile mele. Urat, dar adevarat. Nu vreau sa dau eu procent important din salariu altcuiva.

Nu vreau deloc nici sa ratez si vreun weekend de mers la mare si in loc de asta, sa ma duc la nunta, ascult muzica tare, care probabil ca n-o sa-mi placa (ce, la nunti se asculta mai nou indie rock?). Si sa zambesc salciu rubedeniilor lor si sa ma doara picioarele gonflate in pantofii stransi si sa nu pot sa plec acasa, cand am chef, pe banii mei. Dar pe cine am omorat sa patesc asa ceva?

Nu-mi spuneti ca voi nu va ganditi niciodata asa, ca eu chiar nu cred. Poate vi se pare meschin dar sigur suferiti si voi din diverse cause asemanatoare, cand sunteti invitati undeva. Si ca sa nu mai patesc asa intamplare neplacuta, eu mi-am facut un set de minciuni-scuze numai bune de spus celor care ma invita la nunta lor.

Stiu, exista teoria ca la unele nunti chiar nu poti sa nu te duci. Asa zice lumea in jurul meu. Ei bine, eu nu sunt de parerea asta. Eu cred ca la orice nunta, cu orice obligatii o veni ea la pachet (si stiu toate variantele posibile, credeti-ma), se poate lipsi. Doar daca nu se marita mama mea sau cea mai buna prietena. In rest, totul se poate refuza.

Si mai cred ca poti sa trag cu gratie si fara frica scuze bine ticluite, pregatite din timp. Pe care mirii, daca ma iubesc suficient, ar trebui sa le inghita ca pe pastilele de untura de peste si sa mearga mai departe. Fara sa se supere pe mine. Eu asa fac. Mint cu nerusinare motive pentru care nu pot veni la nunta lor.

M-am prins ca smecheria este sa refuz de la inceput. Daca apuc sa zic ca vin sau macar ca ”poate/mi-ar placea sa vin”, intru intr-un bulgare de zapada care se tot mareste si nu mai pot iesi din el. De la inceput trebuie sa tai cu maceta orice posibilitate de a ma prezenta acolo, chiar si Umbra unei posibilitati. La Cozia.

Si pentru ca oamenii care pun nunta la cale nu admit o alta scuza decat moartea sau imposibilitatea fizic-geografica de a fi acolo unde ei vor sa ma aduca pe post de nuntas, eu sunt mereu pregatita. Fac o mutra ipocrita, fals-indurerata, si zic, fix ca-n filmele cu prosti. Baaai, incredibil, tocmai in weekendul ala o sa fiu la Londra/Roma/Bruxelles/Barcelona/Paris in weekend, am bilete cumparate de 100 de ani. Si merg cu mama, chiar nu pot sa anulez asta. Ce ghinion.

Asta este scuza pentru orice nunta din extra sezon, adica toamna-primavara. Pentru ca vara mai schimb si eu si o bag pe-aia cu sunt in concediu. Cum lumea stie déjà ca sunt un calator inveterate (asta e adevarat), nu-si pune nimeni problema ca as putea sa mint cu nerusinare. Si cum de obicei plec 3 saptamani legate si mereu departe, toti dau intelegatori din cap si ma lasa in pace.

Si daca ma prind, din cine stie ce motiv, ca s-ar putea sa afle ca nu sunt plecata, revin si zic, cu 2 zile dupa nunta: ca un facut, nu am mai putut pleca nicaieri desi stii ca aveam bilete, pentru ca… Desi oamenii care organizeaza nunti sunt atat de ocupati si indraciti sa gaseasca alt om nou in locul tau incat nu te mai baga deloc in seama pana nu termina proiectul asta.

Si asa reusesc sa ma distrez in weekenduri cum am eu chef si sa-mi tin banii in portofel. Ceea ce va doresc din inima si dumneavoastra.