Hot City - Cultura urbana feminina

In intreaga mea viata constienta, de om mare, oi fi fost probabil la vreo 22-23 de nunti.



La aproape toate am fost insotita de un barbat. Inafara de una de la care am fugit plangand ca o printesa jignita si parca la inca una, unde mi se pare ca am adormit. De multe ori a fost acelasi barbat, cel care mi-a mancat tineretile si caruia eu i-am ingerat ficatul. Dar pe alocuri a fost si cate un altul.



Barbatii astia au fost na, ca in viata: mai batraiori si mai asezati sau mai tinerei si mai zurbagii, in jeansi. Mai linistiti si trasi prin inele. Sau dimpotriva, mai scunzi si cu chelie, imbracati la costum.



Eu nu sunt deloc adepta vorbei ca toti barbatii sunt la fel. Cred ca barbatii de pe acest pamant sunt tot atatea pachete diferite, si ca asemanarile pot fi maximum la nivel de culoarea parului, desi…. Si totusi exista un loc comun pentru toti barbatii astia care m-au dat jos pe mine din caleasca pe la nunti.



Se comporta toti la fel (de rau) cand vine vorba sa dea mirilor plicul cu bani, ca sa putem pleca si noi odata acasa. Si lucrurile se intampla dupa cum urmeaza.



Eu: Mergem si noi? (asta pe la 2, decent zic eu)



Barbatul: Deja? Ridica spre mine sprancenele a mirare (ca si cum nici nu se astepta).



Eu: Da, e déjà doua si s-a cam fasait, cat vrei sa mai stam? Ce, iti place asa de mult aici?



Barbatul: A, nu, dar nu cred ca putem inca… Uite, nici n-au venit sarmalele.



Eu: Bine, stam pana vin si dupa aia mergem, ok?



Barbatul pipaie plicul din buzunarul interior de la costum, ca si cum se pregateste sa il ofere, se foieste putin si zice bine. Dar fara sa mi se uite in ochi. Semn rau (pentru mine si pentru linistea lui).



Vin sarmalele. Le inghit ca la serviciu, ca sa-mi fac norma. Intorc apoi ochi prietenosi catre Barbat.



Eu: Ok, am indesat sarmaua. Mergem?



Barbatul: Stiu ca am zis dupa sarmale. Dar acum tocmai au furat mireasa. Nu se poate sa pleci fara sa zici pa miresei.



Eu: Mda, ai dreptate. Vine mireasa si mergem, da?



Este adusa mireasa, lumea e in delir. S-ar zice ca se bucura doar pentru ca pot pleca acasa, dar uite ca nu. Se distreaza toti de minune sau oricum mimeaza mai ceva ca niste actori.



Eu: Mergem?



Barbatul: As merge dar uite, zau: n-a plecat nimeni.



Eu: Ce-mi pasa mie ce fac altii?! Eu m-am distrat de minune, mai mult nu mai pot, hai sa mergem.



Barbatul se uita in alta parte. Eu plec ostentativ la baie, din doua motive. Pentru ca e singurul loc unde pot sa ma refugiez si sa-mi las sa cada de pe fata masca “ma simt bine” si sa-mi arat adevaratele sentimente, adica ”urasc ce mi se intampla”. Si pentru ca nu-l mai suport pe Barbat, care nu e destul de barbat incat sa plecam primii, indiferent ce zice lumea.



Mai trece jumatate de ora, pleaca un palc de invitati. Putini, dar e un semn bun. Ma intorc catre barbat cu ochi galbeni de varcolac si nici nu trebuie sa zic ceva. Ii arat doar cu barbia invitatii care s-au salvat.



Barbatul: (baiguind) Uite, n-a venit tortul…Nu putem sa plecam inainte sa vina tortul.



Eu: Mrrrrrr (fiara turbata déjà).



Ma uit cu ochi de foc spre usita pe care a scos bucatarul sarmalele, mai devreme. Dureaza enorm. Vine tortul. Ce dragut, e tot alb, ca de carton. E ca restul de 22 de torturi de la alte nunti. Cantam la multi ani, inghit in contra naturii vreo 3 linguri din cartoul presat si apuc barbatul de mana si il scutur.



Barbatul: (aparandu-se speriat) Uite, e dansul miresei. Dupa aia chiar ca mergem.



Mireasa, cu 18 cutite infipte in spate si doua furculite in ochi, isi danseaza dansul ei. Doar e dreptul ei. Dupa ce termina, dau branci barbatului spre miri. El apuca sa mai bolboroseasca, in drum spre taiere:



Dar uite, tocmai vorbesc cu nasii. Uite, nu e si mirele, Uite, e doar mireasa. Uite, sunt cu parintii lor si saluta rudele. Cum sa ma duc tocmai acum?



Ma urc pe o masa si ii fac curaj:



Daca nu dai plicul acum si nu mergem, e ultimul tort pe care l-ai mancat in viata. Decizia iti apartine.



Plecam obraz in obraz si ne pupam in taxi spre casa.