Hot City - Cultura urbana feminina

Balansarea este complicata – esti in cautarea echilibrului tinandu-ti rasuflarea pentru a nu-l strica dintr-o clipa de impulsivitate, dintr-o perceptie gresita, dintr-o privire aruncata intr-o parte. Uneori acest lucru este obositor. Asa ca decat sa incepi ceva ce pare potrivit si sa constati in urma unui joc al fortelor ca aveai o pozitionare gresita mai bine incepi ceva unde lucrurile sunt clare.  



Pana la urma poti incremeni intr-o relatie nepotrivita si sa te simti foarte bine, la fel cum folosesti de luni de zile patul extensibil care are cateva arcuri rupte sau patura primita in dar la inmormantarea prietenei din tinerete a bunicii din satul pierdut prin nori sau pixurile rupte pe care nu le mai arunci din globul de sticla din biblioteca pentru ca iti dau o impresie intelectualo-estetica sau cum inca te duci la vama desi ai uitat de mult placerea halucilogena a betiei sau….



Deci poti incremeni in situatii inconfortabile cu obiectele din jurul tau si sa te simti chiar cozy. In fond sentimentul de proprietate asupra unui lucru fara valoare e reconfortant. Altfel ar sta treaba cu altceva, ceva care ar putea fi dorit si de altii. De obicei aici platesti mai mult decat merita, si platesti chiar si dupa ce obtii lucrul respectiv. De, un lucru scump trebuie intretinut.



Ma rog, ce vroiam sa fac evident este ca aveam o schema clara in minte, o simplificare care nu avea cum sa dea gres, un calcul rational care putea lua locul sansei. Pana la urma de ce sa lasi la voia intamplarii lucrurile importante? Daca esti capabil sa alegi o masina fara sa plangi dupa lamborghini probabil poti face acelasi lucru si cu orice altceva, de ex cu un om care sa iti tina companie.

V-am convins ca am capul acolo unde trebuie, adica pe umeri? Ma bucur. Lucrurile nu s-au intamplat asa, dar ar fi putut sa se intample. De fapt am cochetat doar intelectual cu less than lamborghini boy din simpatie fata de bolul cu pixuri rupte si restul lucrurilor insirate mai sus, care arata ca atasamentul are alte legi decat cele sugerate de revistele glossy.



Asa ca am plecat de la ideea echilibrului lucrurilor clare – deci tu esti less than lamborghini boy, i-am spus. Ce urma de aici nu am mai avut ocazia sa aflu. Pentru ca el se credea lamborghini boy. Poate ca si pixurile mele se cred vreun fel de mont blanc pastrat in cristal pe o etajera de muzeu. Mai poti sa stii? Poate cred ca bonurile aruncate in deriva in fata lor sunt atestate de calitate si poezii care sa le treaca in posteritate importanta.



Mda, deci nici nu incepusem bine echilibristica ca, iata, s-a si stricat. Se pare ca lucrurile nu pot fi clare niciodata, ne incurcam in impresii, avem probleme de pozitionare, de evaluare si asa mai departe. Mda. Plictisior.