S-a intamplat intr-o primavara. La mare. Asta ar putea explica tot. Adica primavara oricum iti schimba sirul drept al gandurilor pentru a face din tine un fel de papusa a incercarilor care vor esua odata cu toamna. Cateodata, in clipele de luciditate, imi spun ca nu voi mai da curs nici unei idei fanteziste de primavara. Nu, de acum doar toamna ma va mai face sa incerc ceva nou. Daca imi atrage suficient atentia atunci cand sunt in plin proces de a face fata celor care vor lucruri multe inseamna ca trebuie sa fie ceva de capul ideii respective. E ca un fel de asigurare ca va rezista si in plictisitoarele seri de iarna.
In fine, era primavara si eram la mare. Cu mintea dusa in vise ce priveau un fel de stare de prostrare in fata nimicului. Iei o gura de aer, una de bere, una de tigara, una de aer… cercul se inchide si nimic din toate aceasta revenire, repetitie nu ti se pare ca ar face momentul mai putin perfect, moment de pus in rama undeva in sertarele de la capul patului, poza ascunsa ca sa nu o gaseasca copiii si sa creada despre tine ca ai fi fost si tu odata un om normal si nu un monstru conceput anume pentru a-i chinui pe ei.
Era destul de devreme, stateam pe o terasa cu picioarele in nisip si facand parada cu ochelarii de soare de anul trecut. Ni-i pusesem pentru ca totul era mult prea albastru in jur si oricum, ochelarii iti pot scoate in evidenta zambetul de balena cu dintii perfecti, iti pot da aerul acela de mafiot pe care nu il poti capata altfel din prea multa cumintenie a dorintelor, dar mai ales ochelarii te lasa sa te uiti fara jena la persoana din fata ta care totusi intuieste si se prosteste ca si clovnul imbatat de aplauze.
Si lasi o raza de soare sa ti se plimbe pe piele si dai jos pe rand geaca, hanoracul, tricoul, adidasii, ciorapii… ramanand intr-un fel de costumatie de poster cuminte, cu blugi si sutienul de la costumul de baie, facand cercuri in firele de nisip si visand la ce viseaza celalalt din spatele ochelarilor. Te vezi deja intiparita pe retina sa fara putinta de dezlipire, ca o reeditare a ingemanarii dintre atatea stereotipuri de care nu poti scapa – zambet, soare, mare, nisip, visare, femei, bere, liniste, dungi, valuri, pescarusi, rachita, terase, prieteni, fum, albastru, umbrele, caldura, bine…
Si findca asa se cere in imagine te duci mai aproape de mare, aproape impiedicat de mersul inegal al pasului care se afunda, te lasi intr-un seslong si iti inchipui cum se va apropia pentru ca altfel nu se poate intampla in aceasta clipa perfecta. Si el vine, cuminte, isi scoate cartea din geaca, isi inchide fermoarul, isi ascunde fata mai bine in sapca si apoi da foaie, dupa foaie, dupa foaie considerand ca acesta este momentul potrivit sa faca pe intelectualul de concediu.
Iar toate acestea nu merita nici macar un comentariu despre carte, despre el, despre mare si in nici un caz nu merita un zambet pentru ca unele gesturi sunt atat de anacronice incat cel care le face nu are niciodata vreo scuza care sa il scoata din penibilul de a nu intui cum se folosesc unele momente pentru a nu pierde acea poza ascunsa, singura dovada ca la un moment dat chiar ai trait si nimic din ceea ce se vede in viata de zi cu zi nu este chiar exact ceea ce poti tu sa fii.
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...