Hot City - Cultura urbana feminina

Sorana avea obiceiul de a completa frazele incepute de Adu, de a-i comanda la restaurant, de a face alegeri in numele sau si totul fara a-si pune macar o data intrebarea daca nu cumva greseste.



Si nici nu avea de ce, pentru ca el nu protestase vreodata. Chit ca nici nu sarise in sus de fericire. Se intelegeau asa, fara cuvinte, fara explicatii. Ba chiar Sorana era extraordinar de incantata de senzorialitatea lor, de capacitatea de a-si citi dorintele si starile de spirit din oblicitatea ochilor si miscarea mainii, dintr-o inclinare a capului sau o pauza intre cuvinte. Orice ar fi putut sa mearga rau, atata timp cat dincolo de explicit erau atat de aproape nu avea ce sa se intample ireparabil.



Si in toate acestea Sorana chiar nu gasea nimic ciudat. Pentru ca ea petrecuse ceasuri intregi studiindu-l, prinzandu-i nuanta ochilor schimbatoare in functie de lungimea propozitiilor pe care le formula in cap, intelegandu-i slabiciunile si tristetile, mereu acolo, mereu prezenta. Iar asta o indreptatea fara doar si poate sa stie chiar si mai bine decat el ceea ce isi doreste. Pentru ca se stie ca o femeie se pricepe mult mai bine la nuante, fie ele si nuantele altcuiva.

Initial nici nu bagase de seama ce se intampla, gasea oarecum normal sa il cunoasca atat de bine. In fond cat de greu poate sa fie sa stii cu cat zahar bea cineva cafeaua si sa aduni asa vreun milion de amanunte? Iar apoi a inceput asa, in joaca, sa prevada care vor fi urmatoarele cuvinte pe care le va spune, cand il va manca obrazul drept si ce ii va povesti dimineata ca a visat. Si pe bune daca s-a inselat vreodata.



Si fiindca Sorana nu avea nici un fel de aplecare catre tragism si-a spus ca fara indoiala asta trebuie folosit in folosul amandurora. Fiindca ea nu vroia nimic altceva decat binele lui Adu. Chiar si impotriva propriei lui capacitati de a-l vedea. Ce mai conta acolo, un pic de manipulare, daca rezultatele erau mai bune decat fara?



Si asa, fara ca papusoiul de el sa bage ceva de seama, i-a aratat lui Adu ce ii place lui de fapt si ce nu, ce trebuie sa il atraga si ce sa respinga, cand are voie sa fie bucuros si cand dimpotriva, cu alte cuvinte tot ce avea nevoie ca sa nu o dea in bara, dupa cum ii statea in caracter.



Adu mai ridica o spranceana, apoi o ridica si pe cealalta, ca asa era el, foarte capabil, apoi pe neasteptate ii explica cum ca el gaseste cafeaua neagra a fi mult mai buna la gust, in nici un caz cu doua cubulete, cum i-o tot servea Sorana de vreun an incoace. Si nu i-a spus nimic pentru ca stie cat tine ea la impresia ca are totul sub control si ca e mai desteapta decat toti ceilalti, ba chiar si decat ea insasi. Cu toate acestea el, Adu, care are un deosebit respect pentru toata senzorialitatea ei, ar ruga-o sa o lase mai moale. Si acum poate sa ii explice de ce a inceput sa planga? Ca daca e asa, el poate sa bea in continuare cu doua cubulete prostia aia de cafea…