Hot City - Cultura urbana feminina

In mod normal aceasta nu este o intrebare pe care trebuie sa ti-o pui in cadrul unui cuplu. Respectul are atat de putin a face cu iubirea… la fel cum rationalul nu prea are ce cauta in ecuatie. Si cu toate astea…

Sorana il privea pe Adu de cate ori se intalnea cu cate un prieten. Le invidia strangerea aceea de mana care atat de instinctiv arata ca ei apartin unui fel de fratii, ca se recunosc ca ceva similar ce merita apreciat. Le admira vocile calme si grave cu care isi vorbeau. Si nu putea sa isi infranga senzatia ca asta este ceva ce ea nu va avea niciodata.

Uneori ar fi vrut ca Adu sa-i stranga si ei mana, sa o recunoasca dincolo de orice sentiment sau relatie sexuala, dincolo de binele sau raul exacerbat pe care si-l puteau face unul altuia. In schimb o bombarda cu pupaturi pe nas si cu diminutive in limbi straine, o intorcea pe toate partile ca pe o papusa, ii spunea nimicuri si o necajea pentru a gasi motiv de ras si de impacari tandre. Iar asta o facea sa se simta oricum, mai putin o persoana care ar merita ceva respect.

Cu respectul nu prea stia Sorana ce ar putea face daca l-ar fi avut. Intuia insa vag ca ar transforma discutiile in altceva. Ea ar spune: de acum vom duce o viata sanatoasa. Vom lua numai paine integrala si vom face cate o salata la fiecare masa. Iar el ar da din cap cu gravitate, asa cum face atunci cand vorbeste cu barbatii. Si pana la urma avea dreptul la asta pentru ca oricum ai lua-o a hotari sa ai o viata sanatoasa e mult mai important decat ce marca de bere preferi. Si atunci de ce era ea persiflata in timp ce membrii fratiei lui erau tratati atat de serios?

Sorana inca nu gasise motivul pentru care preocuparile ei erau minore sau banale, spaimele absurde, cererile obositoare. Cu siguranta nu avea cum sa fie intelectul, pentru ca obtinea scoruri mai bune la emisiunea aia care iti cerea ani de nastele ai unor presedinti americani morti sau sa identifici prin ce ocean se afla plaja cu nisip rosu. Iar daca era vorba sa intuiasca ce este in spatele unor cuvinte sau al unui comportament intotdeauna parea sa se descurce mai bine. Si atunci de unde atata condescendenta?

Si de aici a pornit lupta nedeclarata si permanenta de castigare a respectului, la care Adu nu raspundea decat ca un perete care trimite mingile inapoi. Probabil ca nici nu isi dadea prea bine seama ce anume se intampla. Doar o vedea pe Sorana ca reactioneaza exagerat atunci cand la magazin alegea o alta branza decat cea pe care ar fi preferat-o ea, ca urmarea in permanenta sa ii demonstreze ca stie si poate mai multe decat el, ca vine cu orice reusita in dinti asteptand sa citeasca admiratia in ochii lui, ca ia orice observatie pe care i-o face ca pe un afront personal, o jignire pe care nu stie cum sa o stearga.

Cu alte cuvinte numai liniste si pace nu ai putea spune ca era in relatia lor. Pana intr-o seara, intr-o cabana de munte cand Sorana era intinsa pe o canapea intre vis si realitate si toti ceilalti rasfirati dupa gusturi si preferinte – pe fotolii sau tabureti, cu Jack sau vinuri dulcege. Si avand discutii profunde despre femei si bani si masini si patriotism si incalzire globala. Si atunci Sorana l-a auzit pe Adu vorbind atat de frumos despre ea incat a realizat ca nu mai avea nimic de demonstrat si castigat, ca totul este chiar acolo, chiar asa cum si-ar fi dorit. Doar ea gresise impiedicandu-se in gesturi exterioare, in branzeturi si reactii misogine pe care le vedea peste tot in jurul ei.