Crede ca sunt frumoasa?

Autor: sorana

Sunt frumoasa?


Asa a inceput acea dimineata, cand el inca mai incerca sa deschida ochiul drept in timp ce stangul era complet acoperit de puful de perna fara de care nu reusea sa adoarma.


Minunata a raspuns, da fara sens ca oricum nu o vedea din cauza cascatului.


Si asta a fost mai rau decat daca i-ar fi atras atentia ca are o gusa care nu ii permite sa iasa din casa fara sa isi acopere gatul cu o esarfa, ceea ce ar fi insemnat sa isi ia adio de la  perechile sale lungi de cercei. Nici macar nu o mai vede, si ii da asa, numai raspunsuri de circumstanta. Probabil ca daca si-ar vopsi un dinte cu negru nici nu ar observa ca pare stirba. Oricum, merita incercat.


Sorana nu este omul care lasa lucrurile asa, netestate. Nu vrea sa auda vorbe cum ca ar trai dupa iluzii. Si nici nu ar vrea sa faca scandal de pomana, sa i se spuna apoi ca ea strica relatia, cand este evident ca el o face.


Dar sunt frumoasa?


Al doilea ochi se iveste acoperit de un fel de mazga, intinsa apoi cu degetul pe toata fata.


Cat de minunat sunt eu?


Fir-ar sa fie. Evident, iar nu a privit-o. Iar el nu era minunat deloc. Poate dupa ce facea dus si se spala pe dinti si isi dadea cu un gel pe parul ala care o luase inexplicabil in toate directiile. Hm… si mai avea si inceputul ala de burta acoperita de par, ceea ce il facea cam gretos. Era destul de clar ca arata mai bine imbracat. Oare si el gandea la fel? De asta nu o privea, sa nu fie nevoit sa ii spuna adevarul? Si erau impreuna doar pentru ca altii nu i-ar fi suportat asa urati cum sunt?


Tot acest timp pierdut in visare nu a fost insa foarte indicat. Adu a avut timp sa se ridice, sa vina langa ea, sa se lipeasca asa transpirat cum era (brrrr…) sa o priveasca in ochi si sa ii spuna cat mai serios posibil – deci, sunt frumos?


Si acum ce sa ii spuna? Nu ii putea spune ca e urat ca se ducea naiba toata relatia. Chiar frumos nu era. Ba acum chiar dimpotriva. Si naiba stie cat de urat se va face si in viitor. Tatal lui povestea odata ca a facut chelie de la 35 de ani. Nu se vedea stand cu un barbat cu burta si chelie. Asta ar distruge-o cu totul.


Esti foarte frumos, ia de la mine, cadou, sa ai o zi frumoasa, sa nu iti spun toate nenorocirile care imi trec prin cap, completeaza Sorana in cap.


Dar eu? si face o pirueta din aia gratiosa.


Nu ti-ar strica sa mai faci ceva exercitii.


Si sa iti mai treaca vreodata prin cap sa il tratezi pe celalalt cu menajamente! Barbatii sunt ingrozitori! Acum si sa ii fi spus ca nici ea nu il considera frumos tot aia era, ca ar fi sunat doar ca o maimutareala slaba, facuta la nervi.


Nu pot sa cred ca ma consideri urata! e tot ce a mai reusit sa zica, tot moralul fiind intins pe undeva prin la beciul blocului.


Ziua aceea a inceput prost pentru Sorana, dar era hotarata din motive de demnitate sa se termine prost pentru Adu.

Pe aceeasi tema
singur.jpg Nu este cool sa fii singur
pisica.jpg Personalitati dificile, miorlaitul
barbatul_perfect.jpg Are balta peste dar nu pestele meu
sunt_indragostita.jpg Dragostea potrivita in contextul potrivit
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din rubrica: Love strikes
Am o relatie frumoasa. Ba nu, perfecta. Nu mi-as putea dori ceva mai mult decat atat. El este un dulce. Si eu sunt fantastic de intelegatoare. Totul ar fi minunat fara aceasta neliniste permanent prezenta. Se va intampla ceva rau. Simt eu asta. Si intorc relatia pe toate fetele ca sa vad de unde vine.
Sunt insuportabila? Love strikes

Sunt insuportabila?

Poate ca Soranei nu ii contoriza nimeni greselile, dar ea era destul de responsabila sa isi adauge bile negre atunci cand era cazul. Si era cam des...

Oare chiar il cunosc? Love strikes

Oare chiar il cunosc?

Sorana avea obiceiul de a completa frazele incepute de Adu, de a-i comanda la restaurant, de a face alegeri in numele sau si totul fara a-si pune...

Este un om ok? Love strikes

Este un om ok?

In general lui Soranei nu ii placea sa auda povesti de la serviciul lui Adu. La inceput a fost foarte curioasa, ar fi vrut sa afle cat mai multe,...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

personal loans

Unghii cu probleme. Tipuri

itsxqzws

Vizitator

Afectiunea se scurge prin buzdugan

Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro