Hot City - Cultura urbana feminina

Din partea mamei am rude prin alianta pe la turci. Cateodata se strangeau la casa unchilor mei din satucul de pe langa Medgidia cate 40 de persoane din acelasi clan, venite peste vara din Turcia si de prin Cipru. Pe-atunci l-am cunoscut pe bab Ali, un turc nu chiar atat de batran dar pastrator al vechilor traditii, chiar daca ele intrau in conflict cu legea ce noua.

Chiar inainte sa ma insor, l-am visat pe bab’Ali, cum era el pe la 55 de ani, in camasa maro stil colonial, asezat pe marginea fantanii…Nu visez decat cand are o legatura cu ceva, si de obicei, legatura o descopar tarziu, mult mai tarziu, si este facuta de obicei la un amanunt al visului pe care l-am trecut cu vederea.

Bab’Ali avea trei neveste, intr-un final s-a capatuit si cu a patra, pe la saizeci si ceva de ani. Cu gagica (adica baba, ce sa mai) care ar fi trebuit dupa parerea noastra sa fie singura nevasta de la bun inceput, dar poti sa te amesteci ? Abia dupa aceea celelate trei neveste au trecut la capitolul

“maintenance only” si omul a apucat sa mai traisca linistit niste ani.

Lui Bab’Ali nu-i cadea chiar bine ca are astea trei neveste fiindca nu se potrivea cu ce era in sufletul lui, dar pe unde traia el era foarte dubios la atatia bani cati avea sa nu intretii mai multe femei. Era o datorie de onoare fata de ginta feminina. Recunosc ca la momentul aparitiei, ideea nu era chiar absurda ca masura economica si sociala. Sa te mai tii de ea acum mi se pare sa iei plasa, pentru toate partile implicate, dar cum ziceam, poti sa te amesteci?

Si dintr-o discutie plecata de la problema cuiva, Bab’Ali, turnand in el a patra cafea din ziua aceea s-a trezit vorbind.

“Poti sa imparti o casa in doua parti, poti fii atent ca darurile dintr-o parte sa fie aidoma cu cele din partea cealalta, poti imparti zilele lunii intre doua femei, dar nu iti poti imparti inima. Caci in inima nu exista doua lucruri la fel, si inevitabil cineva va primi ceva ce isi doreste altul, sau mai rau, ce i se cuvine altuia.” Parerea mea e ca bab’Ali nu incercase sa imparta nici un fel de inima, dar asta nu facea ca vorbele lui sa fie mai putin adevarate.

Auditoriului nu i-au cazut cine stie cat de greu vorbele acelea, caci deh, eram inca un fel de copii si cel mai rau ne lovise in suflet pana atunci maxim un refuz sau doua, nicidecum bucati de viata cu muchii ascutite. Dar peste niste ani, cand eu in continuare nu eram departe de curatenia sufleteasca de atunci (da, totul se duce naibii, nu-i asa?) muchiile ascutite au ciopartit sub ochii mei mare parte din auditoriul de la vremea aceea, care acum umbla reasamblat amatoreste prin lume.

Am incercat in mai multe randuri sa reamintesc cuiva cuvintele acelea, si straniu, nu-i asa, mi s-a raspuns tot cu ele: “In inima omului nu exista doua lucruri la fel”, mi-a replicat ea, “si nici bucatile de viata ale caror muchii sapa din tine nu lasa doua rani asemanatoare.”

Ce vreau eu sa ii spun ei acum este ca-i foarte adevarat ce mi-a spus odata, intr-o cearta pornita de la cine stie ce amanunt domestic, si-anume ca-i mai desteapta ca mine. Dar inima omului nu are, nu-i asa bucatica mea de jad?, nimic de a face cu mintea.