Hot City - Cultura urbana feminina

Pregatirile pentru nunta au fost un cosmar, cu cateva zile inainte de nunta vietile noastre semanau mult prea mult cu un roman de Stephen King. Ma asteptam ca in orice moment sa mai apara o traditie cu toporul in mana direct din sifonierul cu obiceiuri tampite.

In ziua nuntii, la salonul la care m-am coafat si m-am machiat am fost intrebata daca am emotii. Am raspuns ca da, insa nu in legatura cu maritisul ci cu faptul ca am uitat sa iau flori pentru decorat masina si imi faceam probleme ca nu voi avea timp sa le cumpar si pe alea.

La biserica am ajuns cu o ora inainte de ceremonie, insa datorita faptului ca erau foarte multe nunti planificate, se decalase programul cu 20 de minute. Pe deasupra se supraincarcase reteaua si picase si ventilatia si lumina, iar nuntile aveau loc la lumina lumanarilor.

Eu insa, incepand cu momentul in care mi-am pus rochia de mireasa pe mine, am incetat sa imi fac griji. Daca cineva a incercat sa imi puna o intrebare organizatorica, de cele mai multe ori am spus “Nu ma intereseaza”. Si adevarul e ca nu ma interesa. Vroiam doar sa ma bucur de faptul ca ne casatoream, eu si el.

Slujba a fost foarte frumoasa (a fost foarte romantic la lumina lumanarilor), iar fiindca unul din preoti era duhovnicul meu, a fost foarte intima ceremonia. Iar partea cea mai buna a venit la final, cand dupa ce ne-am pus verighetele unul altuia s-a aprins lumina in toata biserica.

M-am incurcat putin in timpul valsului de deschidere a dansului, dar eram prea fericita ca sa ma simt jenata. Si desi nu suntem cei mai buni dansatori, am fost mai mereu prezenti pe ring si ne-am simtit fantastic.

Nu ne-a fost somn si nu ne-am simtit absolut deloc obositi. Eram prea bucurosi ca s-a terminat cu stresul pregatirilor si prea fericiti ca ne-am casatorit. Nunta chiar a fost frumoasa. Cosmarul pregatirilor s-a meritat. Abia astept nunta de argint...