Hot City - Cultura urbana feminina

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

Ziua 9 urma sa fie cea mai frumoasa zi: cea in care ajungeam acasa! Eram amandoi obositi, atat psihic cat si fizic, nerabdatori sa incepem rutina frumoasa a vietii in doi, sa ne mobilam casuta... Zborul s-a desfasurat in conditii normale, eu in poala Iubitului, leganata tot timpul. Dar nu conta, mai aveam un pic si eram acasa. Aveam totusi ceva emotii legate de bagaj. Eu ca eu, dar Iubitul era tare ingrijorat. Promisese ca, daca ne pierdem si bagajul, se dezbraca de caracter si ma bate. Tare. Pentru toate tampeniile pe care le-am facut in luna de miere. Asa glumeste el... Sper! Ajunsi pe Otopeni, am salutat frumos si respectuos echipajul de zbor, multumindu-le pentru faptul ca m-au adus teafara acasa si asigurandu-i ca nu ne vom mai vedea NICIODATA, asa sa ma ajute Dumnezeu!

S-au uitat mirati la mine, atat ei cat si restul pasagerilor, mai ales cand m-au vazut ca ma aplec si mangai pamantul natal (l-as fi sarutat daca nu ma tragea Iubitul de gluga), dupa care am sunat-o pe mama si am rugat-o sa faca o ciorba acra, ca nu mai mancasem de 3 zile o masa ca lumea. Ne-am indreptat veseli catre banda de preluare a bagajelor si ne-am pus pe asteptat. Si am asteptat. Si am asteptat. Si s-au terminat bagajele de la cursa noastra si au inceput sa vina cele de la o alta cursa ce aterizase in acelasi timp.

Si am asteptat. Si am asteptat. Iubitul se invartea pe la toate benzile, capatand fizionomii din ce in ce mai inversunate pe mine, moment in care am decis ca este cel mai bun moment sa ma duc la biroul de „Bagaje pierdute“. Acolo, numai bagaje. Pierdute. Printre care si al meu. Pfffff, am rasuflat usurata si i-am spus doamnei ca unul dintre bagajele de acolo este al meu. Doamna (de pe aeroportul Otopeni), a ridicat un ochi la mine si mi-a spus cu o voce calda ca nu crede ca bagajul acela este al meu. Cum? Inafara de faptul ca am eticheta pe bagaj, inafara de faptul ca am cartea de imbarcare cu numarul de identificare al bagajului, inafara de faptul ca imi recunosc bagajul, ce mai vreti?? Jur ca ala e bagajul meu, na, am si jurat, ca doar ajunsesem pe taram natal...S-a uitat la mine, la bagaj, la mine, la bagaj, la eticheta si, intr-un final, s-a gandit ca poate fi al meu, intrucat si eu afirmam (topaiam ca apucata de streche, fie vorba intre noi) ca vin de la Milano, asa cum scria pe bagaj...In fine, recuperasem bagajul, lui Iubitul ii revenise mina normala si draguta, toate sunt bune cand se termina cu bine.

„Deschide bagajul sa vedem daca e ok“, zice totusi. Deschid bagajul, iar Iubitul observa o mica pata pe pantalonii lui albi care erau deasupra lucrurilor. Cand ridicam pantalonii, realizam ca toate hainele erau pline de gel de dus cu aroma termala...Inteligenta de mine nu a pus bine capacul gelului de dus, motiv pentru care acesta s-a revarsat in tot bagajul, pe hainele noastre. „Nu-i bai, nu pateaza, spalam si totul va fi bine.“, ii zic amuzata lui Iubitul. Asta era ultimul lucru de care trebuia sa ne ingrijoram. Pornim obositi spre casa, cu mijloacele de transport in comun. Dupa ce ne-am chinuit in expresul de la aeroport, caruia nu ii functiona aerul conditionat si care ne-a lesinat de caldura, ajungem in racorosul metrou.

Mai aveam 3 statii pana acasa, simteam cum mi se detensioneaza tot creierul, coloana si intreg corpul. Intram in ritmul nostru normal. La un moment dat, metroul se opreste brusc intre statii, iar vatmanul ne anunta ca cineva a apasat butonul de alarma. Trec de avioane, tsunami si soparle si mor ca toanta in metroul bucurestean? La 40 de grade afara, mi-au inghetat din nou mainile si picioarele si, fara sa imi dau seama, am inceput sa ingan din nou „Tatal nostru“.

Dupa cateva minute, trenul s-a repus in miscare, se pare ca cineva apasase din greseala pe buton. Mama ne-a intampinat cu ciorba de pui acra, nerabdatoare sa auda cum a fost. Am luat 2 linguri de ciorba, i-am povestit in mare peripetiile din luna de miere (am lasat-o pe biata femeie inchinandu-se), dupa care ne-am suit in buburuza verde, cu destinatia finala Berceni - pat. Ziua urmatoare am tinut neaparat sa ajungem la biserica si sa ii multumim lui Dumnezeu ca am ajuns acasa teferi.

Concluzia, ca sa nu mi se mai reproseze ca termin prea din scurt, este ca a fost o luna de miere...speciala, o luna de miere pe care in mod sigur nu o vom uita niciodata. Destinatia urmatoare de vacanta? Techirghiol!