Hot City - Cultura urbana feminina

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3

La restaurantul din aer liber, avand in vedere ca era intr-o gradina, se tot perindau niste soparlici. Cam cat palma de mari, dar totusi soparle. Eu ador animalele, mi-as face arca lui Noe in casa, daca Iubitul nu m-ar da afara cu animale cu tot. De la muste pana la elefanti mi-as lua. Numai reptile nu. Deci NU. Nu suport taratoarele, pielea aia rece si modalitatea de a se deplasa, serpuit, nu au nicio scuza in fata mea. Iar la masa de pranz aveam parte de cateva zeci. Iubitul zice ca venea si ridicau capul sa le dai de mancare, o bucatica de paine.

Eu, in continuare, cred ca ma minte. Cum sa ceara o soparla de mancare? In concluzie, eram ingrozita de animalele care imi treceau pe sub picioare si pe care Iubitul le hranea amuzat. Intr-o noapte, dupa ce imi luasem valeriana de rigoare, si adormisem si asa cu greu, am auzit un fasait pe o punga care era pe jos, plina cu incaltaminte. Am deschis nauca ochii si lumina si am vazut ceva negru care se tara rapid pe punga mea alba din Real. Am inghetat instant si am inceput sa trag de Iubitul si sa mormai ceva legat de o soparla pe punga, ce poate ajunge in punga, in adidasi, in geamantan, via Berceni. Iubitul, la fel de nauc, trezit din somn, imi repeta sa ma culc, ca am luat calmant si ca am visat.

„Nuuu“, sopteam ca „ ala negru care rasufla greu“, vorba reclamei, „ eu nu ma culc pana nu omori reptila!!! Cum sa adorm cu ea in camera, daca ne omoara in somn???“ Iubitul, calm cum e, nu s-a obosit sa inceapa sa imi explice ce mananca soparlele, s-a gandit ca e mai sanatos pentru el sa caute dusmanul, pentru ca numai asa ma putea linisti. A umblat pe langa punga, pe sub punga, prin punga. Nu era nimic. Credibilitatea mea, mai ales ca aveam un calmant la bord, scadea dramatic. Dar nu puteam adormi la loc, chit ca trezeam tot hotelul. Scrutam cu ochii incaperea. Nu prea vedeam nimic, pentru ca nu aveam ochelarii pe ochi, dar nu ma lasam. Dusmanul era pe undeva pe acolo. La un moment dat, in coltul noptierei de pe partea mea (!!!), vad ca se zbatea ceva negru. In secunda urmatoare m-am lipit vertical de perete, in pat, urland ca am gasit soparla. M-as fi lipit de tavan, daca aveam cum! Iubitul s-a indreptat spre coltul respectiv, inarmat cu un adidas, pregatit sa omoare. A inceput sa rada, spunandu-mi ca era de fapt un gandac zburator, intrat probabil de afara. Daca era gandac zburator, de ce se tara noaptea pe punga mea??? Cred, pana in ziua de azi, ca era totusi o soparla si ca Iubitul m-a mintit ca sa poata avea viata usoara cu mine in decursul noptii respective si nu numai.

In a doua dimineata de cand eram in Madeira, Iubitul iese pe balcon si se intoarce repede sa imi spuna ca s-a marit nivelul apei. A observat el ca o stanca aflata la 200 m in apa era acum aproape acoperita, fata de ziua in care am ajuns la hotel. Unul dintre cele mai frecvente cosmaruri ale mele este legat de tsunami-uri. Cam o data pe saptamana visez, in fiecare saptamana. Se produce cutremur, apa vine, ne inunda si ne omoara pe toti. Eu, cum nu stiu sa inot, sunt printre victime. Am urmarit tot felul de documentare la TV despre tsunami-ul din Tailanda si alte cateva de-a lungul timpului. Reporterul spunea ca, daca suntem amenintati de tsunami, trebuie sa fugim spre locuri inalte. Informatia asta mi-a prins bine si se pare ca am pus-o in aplicare acolo unde se simtea nevoia: in vis. Desi visul e foarte urat si agitat, reusesc sa ma salvez pe mine si pe familia mea, urcand pe cladiri sau dealuri inalte. In momentul in care Iubitul mi-a spus ca nivelul oceanului a crescut, mi-au inghetat instantaneu mainile si picioarele. Cosmarul meu devenise realitate.

Era un tsunami care ne inunda incet, nu violent. „Si eu nu stiu sa inot. Am ajuns cu avionul pana aici, si aici mor din cauza tsunami-ului.“ Si astfel imaginatia mea mergea mai departe. Noaptea eram atenta sa nu se intample vreun cutremur. Valurile oceanului se izbeau furioase de plaja , iar pentru mine era un chin. „Daca cutremurul se produce mult in larg, eu nu il simt si vine valul si ne ia din pat?“, ma gandeam. Aveam urechile ciulite si nu puteam inchide un ochi. Abia spre dimineata, cand se lumina putin, reuseam sa adorm, prea obosita sa mai reactionez la vreun sunet.

Ziua 7, cu o zi inainte de plecare, incepuse de dimineata prost: afara era innorat, deci nu puteam face plaja. Orasul era la 20 minute de mers pe jos, pe pante si serpentine, iar duminica totul era inchis. Deci eram pedepsiti sa stam in hotel, fara sa putem face nici macar plaja. Pentru mine incepea starea de agitatie, din cauza zborului din ziua urmatoare. Daca aterizarea a fost atat de grea, decolarea de maine nu avea cum sa fie usoara. Ce fac? Valeriana era clar inutila pentru mine. Iubitul, vazand cum capat iar „fata de magarus“, preia el situatia, si imi spune ca ma trateaza cu whiskey, pentru ca vechiul prieten nu da niciodata gres. „Vom lua sticlute mici din aeroport si, inainte sa ne suim in avion, dai una pe gat. O sa fie bine, ai sa vezi, ai incredere in mine“, imi spunea dragul de el. Aveam incredere in el, asta a fost unul dintre motivele pentru care ne-am casatorit, problema era ca eu nu beau. Deloc. Aa, ba da: o cutie de bere cu lamaie. Pe saptamana. Si atunci, dupa 3 guri, incep sa cant si ma duc la culcare. Cum avea sa imi fie mie cu 100 ml de whiskey date pe gat dintr-o data? Ca sa nu avem ceva surprize neplacute maine, pe avion, sa facem proba din seara asta, sa mergem jos la bar si sa beau un whiskey, propun eu. Zis si facut! Mergem la bar, comanda Iubitul 50ml pentru mine si imi spune sa beau repede, ca sa isi faca efectul. Beam, chinuindu-ma cu gustul scarbos si amar, si nu simteam nimic. Ce e asta?? Nici cu whiskey nu merge?? Ultima mea speranta??

Iubitul imi spune sa iesim putin afara, si, daca in continuare nu ma anesteziez, ne intoarcem si mai comandam. Nu stiu sigur care a fost firul intamplarilor dupa ce m-am ridicat. Iubitul mi-a povestit ca am iesit sa fumam, ca eu ma sprijineam de statuia din fata hotelului si ma rugam de el sa ma lase sa o pup, pe ea, pe statuie, (era o femeie care statea turceste), ca intrebam toti turistii care intrau in hotel cum a fost zborul, in germana, franceza, engleza, cred ca si portugheza eram in stare sa vorbesc. Dupa care am mers la masa. Acolo, in betia mea, am intrat in vorba cu o doamna nemtoaica, pe care am intrebat-o, la fel, cum a fost zborul spre Madeira si, mai ales aterizarea. Tin sa mentionez ca betia nu imi afecteaza capacitatea lingvistica, intrucat am purtat o conversatie frumoasa cu doamna respectiva, cu acorduri subiect-predicat, precum si substantiv-adjectiv, singular sau plural. Cand am intrebat-o de zbor, doamna mi-a spus ca a fost ok, mai ales pentru ca ei vazusera inainte de plecare filmuletele de pe internet.

Eu, cu ochii cat cepele, pauza...WAS??? Care filmulete? Filmulete despre ce??? „Pai...despre aterizarile pe Madeira“, spune doamna inocenta, „e internetul plin. Dupa ce am vazut filmuletele, eram cat de cat pregatiti“. Eu, cu ochii cat cepele,pauza...WAS??? (stiu, m-am repetat, dar asta era reactia mea). Atunci mi-am dat seama. Era logic ca aterizarile sa fie dure, insula se afla in mijlocul oceanului, era inconjurata de curenti...Fisa cazuse prea tarziu. Daca mi-as fi dat seama de asta de cand faceam rezervarile, nu mai ajungeam in aceasta destinatie, buburuza verde pe motorina ar fi avut cursa directa catre Techirghiol, la innamolire, cu sau fara revizie efectuata. Bun, mi-am zis, mi-am facut-o cu mana mea, voi suporta cu stoicism consecintele, macar sa ma bucur in continuare de cei 50 ml pe care ii dadusem pe gat cu scarba in urma cu 15 minute. Nu stiu ce s-a intamplat mai departe, cert este ca, la un moment dat, mi s-a facut rau, de la whiskey sau de la nervozitate, stomacul meu si-a revendicat drepturile, motiv pentru care urmatoarele 3 zile nu am mai putut manca nimic...

-Va urma-