Hot City - Cultura urbana feminina

Ce faci atunci cand toate fobiile tale se declanseaza? Si daca asta se mai intampla si in vacanta care ar trebui, teoretic, sa fie cea mai speciala vacanta din viata unui cuplu? Pentru a evita aceasta reuniune a fobiilor recomand…statul acasa. La fel cum as raspunde la intrebarea “care e cea mai buna metoda contraceptiva?” cu “Abstinenta, normal!”



M-am ambitionat sa aleg o destinatie deosebita pentru luna de miere, una unde nu ai ocazia sa te duci oricand. Am vrut o insula. Am cercetat si am intors problema pe toate partile. Am inceput cu Bali, dar bugetul bine stabilit in format Excel nu imi dadea voie sa ma duc atat de departe, nici la propriu, nici la figurat. Intr-un final, urmand ideea unei colege, ma decid pentru Madeira. Madeira este o insula ce apartine de Portugalia, la 1000 km de Europa si 500 de Africa. Super! Cine mai merge in Madeira, ca mine, m-am gandit? O sa am o luna de miere intr-o locatie aleasa, nu Grecia sau Turcia. Eram tare mandra de mine. Desi erau cam multe zboruri (3 la dus si tot atatea la retur), m-am gandit ca va fi ok, mai ales ca nu le aveam pe toate in aceeasi zi, pentru ca, inteligenta cum sunt, am combinat Lisabona cu Madeira, urmand sa stam si cateva zile pentru a vizita capitala Portugaliei, plus o noapte in Milano la dus si una la intors, pentru ca asa era biletul de avion. Foarte tare! Am facut rezervarile. Iubitul imi zisese cu ceva vreme in urma ca el nu vrea sa stie unde mergem, ca vrea sa fie surpriza. Si mai tare! Asta da surpriza. I-am spus ca am facut rezervarile, ca locatia e extraordinara, i-am aratat cateva poze ascunzandu-i insa numele oraselor si era tare incantat. La fel si eu. Mai aveam putin pana la nunta si apoi in vacanta!

Nunta a trecut repede. A fost minunat, o nunta  la care numai visam ca ar putea fi atat de frumoasa. Cu oameni apropiati, oameni de calitate, cu voie buna, cu distractie si mult dans. A, si cu carcei la picioare. Picioarele mele. Toata noaptea. Un detaliu minor, neimportant avand in vedere restul. Am dansat si ne-am distrat toata noaptea, atat noi cat si invitatii.



Duminica de dimineata, dupa nunta, deja ne faceam bagajele, desi plecarea era abia luni la pranz . Eram extrem de nerabdatori amandoi, obositi, tanjind dupa o vacanta linistita departe de lume…

Luni de dimineata, ziua 1: ploaie. Cu tunete si fulgere. Mie imi e frica de tunete si fulgere. „E ploaie de vara, trece repede“, mi-am zis. Asa ca ne-am luat bagajelul si am fost transportati ca vedetele spre aeroport. Pe drum, un mare accident rutier, cu oameni raniti. Pffff, exact de asta aveam nevoie…Pana am ajuns la aeroport a trecut si ploaia. Lucrurile incepeau sa mai semene a vacanta. Iubitul era entuziasmat (imi umblase in rucsac cand eu dormeam si aflase itinerariul. M-am enervat, dar mi-a trecut cand mi-am dat seama ca nu stia decat prima parte a calatoriei, respectiv pana in Lisabona. Punctul forte, Madeira, nu apucase sa il vada), eu faceam pe ghidul prin aeroport, dandu-i proaspatului sot informatii importante despre calatoria cu avionul. Iubitul, mare amator de motoare si viteza, era in al noualea cer in momentul decolarii. Eu eram bine. Inca. Dupa o ora de zbor incep turbulentele. Ca in orice calatorie cu avionul. Nu au fost cine stie ce, numai ca, la un moment dat, pentru 2 secunde, avionul a picat, redresandu-se imediat. Probabil un gol de aer, foarte....gol. Cand zic picat, ganditi-va ca centurile de siguranta au avut un rol foarte important, altfel saream de pe scaun.

Momentul a trecut repede si totul a fost in regula in continuare. Pentru ceilalti. Pentru mine a pornit calvarul: am inceput sa plang, sa tremur, eram agitata si nu imi puteam gasi locul. Nu stiam cum am ajuns acolo, de ce am ajuns acolo, in avion, cu o probabilitate de moarte de 99% in cazul unei defectiuni. Iubitul radea, in prima instanta pe sistem nervos (se speriase si el putin) si ulterior de mine, nedandu-si seama ca eu nu mai rationam. M-am dus la stewardesa, pentru o pastila de relaxare. Imi doream un xanax, ceva extrem de puternic, o injectie care sa ma adoarma sau cel putin sa ma relaxeze, pentru ca nu ma puteam opri din tremurat. Stewardesa, draguta foc, imi spune cu zambetul pe buze ca nu are decat aspirina. Aspirina? In situatia in care eram eu, aspirina imi trebuia? Ditamai compania Lufthansa nu avea un calmant??Am simtit ca lesin. Ceea ce nu era rau, macar ramaneam inconstienta pana se sfarsea calvarul. Iubitul nu stia ce sa imi faca. Nici nu avea ce. Nu aveam stare, ma uitam din secunda in secunda la ceas si nu ma puteam linisti. Ma foiam pe scaun. Doar foindu-ma nu simteam eventualele miscari ale avionului, care, in mod sigur, m-ar fi adus in pragul nebuniei. Am plans, am tremurat si m-am foit inca o ora jumatate, pana am aterizat la Milano.

Odata ajunsa pe pamant, mi-am dat seama ca totul s-a sfarsit cu bine, ca am avut un mini-atac de panica, ca totul va fi ok de acum incolo. In Milano alesesem un hotel aproape de aeroport, pentru ca zborul de a doua zi catre Lisabona era de dimineata si era bine sa fim langa aeroport. La 5 minute de aeroport, imi spunea descrierea. Cu harta in mana incercam sa ne dam seama in ce punct suntem, ca sa o putem lua pe jos pana la hotel. Doar era la 5 minute. Dupa ce am realizat ca nu ne puteam orienta, ne-am decis sa intrebam un taximetrist in ce parte trebuie sa o luam, sa ajungem la hotel. „Trebuie sa luati un taxi“, ne zice. Ce nesimtit, ne gandim noi, asta ne vede turisti si vrea sa ne ia banii. Cum taxi, cand hotelul e la 5 minute distanta? Un alt taximetrist intrebat ne marturiseste ca hotelul la care stateam pune la dispozitie un shuttle gratuit de la aeroport. Foarte dragut omul, a sunat la hotel de pe telefonul lui, si astfe aflam ca in 5 minute ajunge un minibus. Perfect! Dupa 5 minute ajunge masina, pe care scria numele unui alt hotel, asemanator cu al nostru, intrucat era si el tot in apropiere de aeroport. Era clar, taximetristul nu intelesese exact numele hotelului nostru si sunase la altul.

Pierdusem deja 45 de minute, eram morti de foame, asa ca am decis sa luam taxi. Costa 25 euro, dar am hotarat sa nu ne mai gandim la bani, eram la inceputul vacantei si nu aveam de gand sa o stric pentru 25 de euro. Am facut 5 minute pana la hotel, e drept. Dar cu taxiul, pe autostrada, cu 100 km/h. Deci descrierea mea nu mintea, dar descrierea uitase sa mentioneze cu ce mijloc de locomotie se fac acele 5 minute. Am debarcat la hotel, ne-am instalat si ne-am dus la receptioner sa il intrebam unde e restaurantul, ca sa mancam ceva. „Nu avem restaurant“, ne spune. „Bine, dar unde serviti micul dejun?“, intreb eu, la care omul ne arata o sala de mese in dreapta receptiei si ne spune ca este doar pentru mic dejun. „Avem doar sandwich-uri“, zice.

Sandwich? In Milano? In luna de miere? 

-Va urma-