Hot City - Cultura urbana feminina

Pentru a nu va alarma inutil, va spun ca a fost si ultima. Si nu e vorba chiar de o poseta. Am spus “poseta” ca sa fie titlul mai controversat.

Mi-am amintit de ea cand am vazut pe cineva muscand un mar. Un mar verde, mare, curat. Din negura timpurilor s-a desprins un mar. Mare si frumos. Ori poate nu era asa mare, dar asa mi-l aduc eu aminte. Lusturit ca ala din Alba ca Zapada. Desi ala nu era verde. Imaginea marului mi-era familiara. Extrem de cunoscuta, dar pierduta undeva in cotloanele vremurilor si ale mintii. O imagine difuza insotita de un miros. Si nu era mirosul de mar varde. Era miros de...musama.

Si am vazut-o. Visinie, mica, mica, mai mult rotunjoara decat patratoasa. Avea si un desen pe ea. Nu mai stiu ce reprezenta desenul. E posibil sa fi fost chiar Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici. I-am vazut si incheietoare. De metal lucitor. O clapeta de metal ce se baga intr-o veriga de metal. Si facea un sunet pe care nu am cum sa-l uit niciodata. Un sunet mat. Clik!

Asa mi-am amintit de gentuta mea cu care mergeam la gradinita. Si desi va poate parea ciudat, mi-am amintit gentuta cu care mergeam la gradinita in grupa mica. Doar grupa mica am facut-o in oraselul bunicii. Parca ma vad stand pe un scaunel, langa peretele zugravit cu scene din desene animate. Cautand in gentuta. Captusita cu material negru. Si mirosind tare a musama. Primul lucru pe care-l vedeam era marul. Langa mar statea cuminte un senvici. Facut  de bunica. Ori bunicu. Impachetat intr-un servetel care era insuficient de mare. Firmituri de paine cadeau in gentuta visinie, captusita cu negru. Gentuta avea mereu firmituri in ea.

M-am simtit atat de bine. Din gentuta pierduta atat de departe in timp s-au revarsat peste mine mirosurile copilariei fericite, petrecuta la bunici. Mere verzi si paine proaspata. Iar mirosurile au fost insotite de imagini de suflet. Zambetele bunicilor ce ma mangaiau, gradina, scaunelul de la gradinita, prastia, cainele mic si negru numit Furnica, strada pe care veneau seara de la pasune bivoli mari si negri. Si din nou bunicii, la poarta, chemandu-ma la asfintit. Era vremea cinei.

Tu-ti amintesti prima ta gentuta? Ce-ti spune ea?

Mai multe din gandurile lui dono despre o gramada de subiecte gasiti pe blogul lui.



 

­­­­­­­­­­­­