Hot City - Cultura urbana feminina

­Am o intrebare simpla si directa la tine: plangi din cand in cand? Plangi des? Iti vine repede sa plangi? Sau ai plange si nu poti? Cand ai plans ultima oara?  Si oare care o fi treaba cu plansu' asta?!

­Nu discutam despre momentele triste si foarte triste ale vietii in care e perfect normal sa plangi. Fie ca esti o femeie sensibila sau un barbat mare cat un munte. Vorbim despre categoria plans rapid. Plansul de nervi - ca stiu io cazuri, plansul de furie - cunosc deasemenea, plansul cauzat de induiosare - ce denota sensibilitate extrema, plansul de ciuda. Eu personal cred ca devin tot mai plangacios. Probabil sufletul mi se inmoaie indaratul acestui aspect exterior al meu de puternic cavaler teuton. Probabil imbatranesc, posibil sa ma dilesc, dar imediat sint un papa lapte cacacios pregatit tot timpul sa verse o lacrima. Asa, din nimic.

Nu mai departe decat azi am vizionat un film si am plans. Nu, nu e vorba de un film porno. Ci despre Cinderella Man. Nu, nu povestea Cenusaresei (la aia am plans in copilarie) ci povestea unui boxeur ratat care revine. Si la final cand el, boxeurul mic si slab, il bate pe ala mare si rau, am plans. M-am surprins stringand perna in brate si oftand incetisor. Veti spune ca e normal. M-am lasat purtat de val, am fost alaturi de personaj, am trait drama si bucuria lui. Daca va ganditi la asta va voi spune ca bateti campii. Alooooo, am plans la un film cu box. Am plans la o partida de box. Am lacrimat pentru ca doi derbedei la care nu le-a placut cartea si-au dat pumni in cap. Nici macar nu au patit mare lucru, cu asta se ocupa, de cand e lumea si boxul unul pierde si altul castiga. Deci nu, nu e normal sa plang la un meci de box.

Daca functionez pe principiul asta voi incepe sa plang in fiecare zi la semafor. Atunci cand un sofer pleaca de pe loc inaintea celorlalti. De ce nu as face-o?! E acelasi lucru. Un boxeur a fost mai bun ca celalalt, am plans si am strans perna in brate. Un sofer e mai rapid ca ceilalti, ar trebui sa hohotesc pe volan pentru a-i celebra victoria, taria, iuteala talpii ce a apasat acceleratia. Risc sa ma tampesc.

Da, nu-i in regula ce se intampla. Si ma mai surprind privind asa, induiosat, la cate o prostie. Parca vad ca in curand imi pis ochii cand vad un catelus. Poate cand imi iese in cale un boboc de floare. Poate mai ia hohotitul cand vad doi indragostiti iubindu-se sau injurandu-se pe strada. Poate-mi vine sa plang cand vad un bebelus cu scutecul doldora de "pup". Sau poate pur si simplu ma induiosez cand ma-sa isi deschide sec umbrela. Ca ploua. In curand va trebui sa-mi fac rost de batiste, sa ma aprovizionez cu servetele, sa fiu pregatit oricand de un plans bun. Pentru ca se pare ca spre asta ma indrept.   Si se pare ca baietii de la Holograf au avut dreptate cand au spus ca si baetii plang cateodata. Nu-i asa?!

Adevarul e ca un plans bun, in intimitate, face bine. Lacrimile se fac rau involburat si-ti spala pietrele de pe suflet. Te curata, te lasa mai usor cu vreo 16 kilograme. Si apoi parca vezi altcumva viata. Dupa ploaie intotdeauna iese soarele... Dar totusi parca nu-i tocmai ok sa plang la un meci de box. Sau da?!

Mai multe din gandurile lui dono despre o gramada de subiecte gasiti pe blogul lui.