Hot City - Cultura urbana feminina

Sint ca un caine bine dresat ce stie una si buna. Lasat fara castronul lui de mancare, moare de foame. Nu fura din alta parte, nu musca, nu da in cap. Mai bine nu mananca si-si viziteaza din cand in cand locul stiut, sa vada daca nu a reaparut castronul. Ori sint ca un tren ce tot oprea in aceasi gara. Chiar daca gara a murit ori s-a transformat in hotel, io ma opresc pe acolo. Sa vad de urca ori coboara cineva. Oricine. Am nevoie de repere simple si exacte in viata mea. Poate-i comoditate, poate-i puterea obsinuintei, poate-i dorinta de a-mi simplifica viata cat mai mult spre obtinerea unui consum nervos cat mai mic.

Din toate aceste motive sint previzibil, poate monoton, exact ca un ceas bun, cararile-mi sint batatorite, nu o iau aiurea printre copaci spre a descoperi noi teritorii. Sa le descopere altii. Lasa-ma fara repere si sint total descumpanit, nehotarat. Cazul meu de azi e unul cat se poate de concret. Frizerul "meu", sau mai degraba stilistul - ca am fost corectat cand am intrebat unde-i frizerul - si-a dat demisia. Lasandu-ma al nimanui. Si netuns totodata.

Cu Andu aveam o relatie buna. Putea sa-mi fie fecior, ca e baietan tanar. Asa ca in timp ce ma tundea, ii ziceam cate si mai cate. Vorbeam de munca, de filme, de vazut lumea. I-am dat si o carte sa citeasca. Dezvoltasem o relatie, ca sa zic asa. Si Andu ma primea intotdeauna, chiar daca avea programari. Acu Andu nu mai e, si-s ratacit. Frizeria pare goala. Si chiar asa si e. Dar nu stiu cum se face ca tot timpul e ocupat. Da, auziti bine, intru in frizerie, nu-i nici dracu pe acolo, dar receptionera (care are panze de paianjen la gura de cand nu a mai vorbit cu nimeni) ma intreaba:"aveti programare?" - Nu, n-am (raspund io). Vreau sa ma tund. - Nu se poate (raspunde ea), e ocupat.

Eu ma uit de jur imprejur, nu vad pe nimeni, nu se aude nici tipenie de om. Un ghem de scaieti e purtat de vant pe hol. Un oblon de lemn scartaie din balamalele neunse de atata amar de vreme. (astea-s doar asa, ca sa va bag in atmosfera)

- Dar peste juma de ora se poate?

- Nu, ca are altcineva programare.

- Dar cand se poate? Receptionera studiaza lung un caiet, in linistea mormantala a frizeriei. Simt insa cum dintre paginile scrise cu pix se revarsa tumultul miilor de clienti ce stau sa rupa usa. Not.

- Doar deseara se poate... dupa 20. - imi susoteste ea, in sobra pustietate, martora a acestei conversatii suprareliaste despre cat de ocupati sint ei. Cei de acolo.

- Maine?

- Maine nu...

Da, cam asta stau lucrurile. A plecat Andu, sint pierdut, mi-am pierdut reperele, voi arata in curand ca un om al cavernelor. Parul creste, se incarunteste, imi creste barba, imi cresc mustetile, perciunii se fac favoriti. Nu sint in stare sa-mi caut o alta frizerie. Si un alt frizer. Un alt Andu care sa ma primeasca si de nu sint programat intr-un caiet prea plin. Asa ca din cand in cand, la intervale regulate, asemenea cainelui lui Pavlov trec pe la frizeria "mea". Si intreb:

- Pot sa ma tund?

- Aveti programare?

- Nu...n-am…

Mai multe din gandurile lui dono despre o gramada de subiecte gasiti pe blogul lui.