Hot City - Cultura urbana feminina

Sint...milostiv. Cum s-ar zice la biserica. Uneori fraier de milostiv. Nu exagerat de milostiv, nu mi-am dat inca bucata de paine de la gura. Desi poate as fi putut sa o fac. Ma refer aici la milostivenie cu strainii, total necunoscuti, cersetori.

Daca vad un batran tremurand cu caciula in mana, sint praf si pulbere. I-as da maieul de pe mine. Daca are si batranica langa el, mi se rupe inima. Imediat ma gandesc la bunicii mei, imediat ma scotocesc prin buzunare. Mi-au venit o data la geam , la masina, un batran si o batrana. Stateam la un semafor. Pana m-am cautat de bani s-a facut verde, au inceput toti dobitocii sa ma claxoneze desi ar fi trebuit sa deduca ce fac, am fost nevoit sa plec de pe loc fara a le da un ban. Mi-a parut rau vreo 2 ore.

Vad un copil ce pare necajit, ii dau. Dar nu dau celor care au chipuri abrutizate. Stiti cum sint alea? Chipurile pe care se vede consumul exagerat de alcool care dauneaza grav sanatatii. Astfel de chipuri sint transformate, si la barbati si la femei. Ochii se micesc, arcadele se lasa, gura se ridica, obrajii se pleostesc. Fete de oameni ajung sa aduca a capete de caini. De buldogi. Iar cand astfel de creaturi vin spre mine cu mana intinsa, poate si emanand un usor iz de bautura ieftina, imi repugna. Mai mult decat atat, ma enerveaza. Si-mi zic in gand:"Mars, betivilor, vreti sa beti mai mult?"

Si nu le dau. Niciodata nu le dau.

Si poate gresesc. Poate discriminez in milostenia mea care, precum vedeti, are limite. Si criterii de selectie. Iau decizia de a da o mana de ajutor, de a raspunde unei palme deschise, pe baza unei simple priviri. Privirea lui, a amaratului. Daca privirea-i tulbure, nu merita ajutorul meu. Daca-i o privire duioasa si trista de bunic ori bunica, gata, fac sfoara, ma dau de trei ori peste cap si am cotizat. Si poate gresesc. Poate acea bunicuta a fost de fapt toata viata ei o cutra, o parsiva, o minicinoasa, o tradatoare. Poate bunicul cu caciula tremuranda in mana a fost un securist ordinar, si-a turnat tatal, fratele, fiul, prietenii, poate a intors toata viata lui spatele tuturor. Poate de-aia-i acum in strada, pentru ca toti si toate i-au intors spatele cand a venit timpul revansei. Poate de-aia-i cu haine ponosite dar bune pe el, pentru ca nu a avut o viata grea zeci de ani. Are acum. S-a intors roata.

Si poate ca acel chip abrutizat, bestializat de bautura, oboseala, frig si mizerie ascunde povesti magice. Povesti magice si adevarate. Poate a fost pompier si a salvat vieti. Dar lui i-a ars totul. Si a ajuns in strada. Si greul l-a doborat, si si-a inecat necazul. Si poate de atunci a dat doar de oameni ca mine, care-l judeca dupa ce-l privesc o secunda. Nu-i dau iar el e nevoit sa manance din gunoaie, sa doarma in tomberoane si in final sa moara in mizerie.

Acum sa-mi spuneti voi: gresesc ori ba? Am dreptul sa fiu Dumnezeu de o secunda si sa decid cine are dreptul de ajutor? Ori poate ar trebui sa dau tuturor - desi e clar ca nu am cum - sau sa nu dau nimanui. Pentru a nu discrimina. Ori sa nu mai imi pun asemenea intrebari existentiale si sa dau cui imi zice inima. Pentru ca asa a decis adevaratul Dumnezeu, cel de o Eternitate, nu de o secunda.

Spune-mi. 

Mai multe din gandurile lui dono despre o gramada de subiecte gasiti pe blogul lui.



 

­­­­­­­­­­­­