Hot City - Cultura urbana feminina

Oh, dulcile vremuri ale adolescentei...Hormonii aprindeau repede focuri care se stingeau la fel de brusc cum aparusera, fiecare mic esec era o tragedie sii fiecare simpatie o pasiune mistuitoare.­

­Pe cand aveam saptesprezece ani, ma luptam din greu cu doua materii: chimia si latina. Unde la celelate totul mergea struna, fara sa-mi dau vreo silinta caci altele-mi erau preocuparile, aceste doua materii imi mancau timpul si nervii iar rezultatele erau sub orice critica. Motivele insa erau diferite ca de la cer la pamant. Profesoara de latina era pur si simplu o femeie deranjata, careia ii placea sa vada copii suferind.Notele mele bune la celelate materii insemnau pentru ea o sfidare, o dovada a faptului ca nu ma intereseaza ora ei si nu imi dau silinta, scapandu-i din vedere ca teroarea la care ma supunea nu intra probabil in aria curiculara a celorlalti profesori.

Destul insa despre nebuna, va fi subiectul unor cu totul alte lamentari. Teroarea la care ma supunea profesorul de chimie era insa cu totul si cu totul diferita. Desi imi placea chimia si nu intampinam nici o dificultate teoretica, ma trezeam in imposibilitatea de a gandi in preajma lui. Din momentul in care intra in clasa, absolut orice alta informatie era respinsa de creierul meu, prea ocupat sa ii analizeze parfumul, textura pielii, minunatul par grizonat si jocul carnii pe sub tricou.Sa ne intelegem, proful de chimie nu mai era un barbat tanar. Avea fii mai mari decat mine, pe care i-am cunoscut si, desi erau frumusei, nu mi-au starnit nici un interes. El insa, chiar si cu ochelari, degaja un farmec care ma termina.

Colac peste pupaza, nu avea si el un glas ca toata lumea. Nu...vocea lui care pomenea de atomi si molecule, care insira litere si cifre ca si cum ar fi fost versuri, vocea lui ar fi trezit la viata si batranelele care nu-si mai amintesc unde si-au pus proteza.Asa m-a chinuit proful de chimie, si m-a trecut de mila, ca venea bacul si urma sa iau si premiu, chiar si cu cele doua medii de cinci. Cand mi-a zis pe deasupra catalogului ca eu n-am totusi asa mare nevoie sa teoretizez chimia, mi s-a ridicat puful de pe ceafa si mi s-au taiat picioarele. A zambit cu zambetul acela, a taiat-o, si l-am mai vazut doar la banchet.

Banchetul unde toti m-au vazut ca niciodata: coafata, petocuri, cu unghiile lungi si vopsite, machiata...o alta persoana. Iar proful meu de chimie, care bause putintel si poate uitase pentru o seara de sotie si de copii m-a invitat la dans si la sfarsit m-a tras pe terasa localului unde m-a sarutat lung si adanc, punandu-ma la punct cu toata chimia care-mi lipsea.

 Si-atat.