Ca sa fie clar de la inceput, nu vorbesc despre o persoana suficient de mare incat sa poata sa isi exprime optiunile, pentru ca atunci lucrurile ar fi ceva mai simple: i se acorda atata intimitate cata cere.
Pe moment insa deciziile care tin de intimitatea sa, ba chiar si de identitatea sa, sunt luate de mine. Si fara cine stie ce efort de a analiza situatia pentru a lua cea mai corecta / sigura / morala pozitie. Pur si simplu presupun optiunile mele personale a-l reprezenta si pe el. Ceea ce este un act abuziv daca stai un pic sa te gandesti. Pe de alta parte nu este vorba de nimic major, chiar daca pare ireparabil.
Dar ca sa nu fie aceasta o discutie din aceea abstracta din care poti intelege orice si inacelasi timp nimic, sa luam si un exemplu concret care a dus la astfel de reflectii. Este vorba despre prezenta pe internet a copilului. Pe care nu el si-a ales-o. Si nici nu o gestioneaza. Ci eu, si o fac la modul destul de generos: apare in poze, apare in texte pe care ‘le scrie’, are opinii si afinitati. De, ca orice om care detine un blog personal.
Cine stie in ce mod il va influenta asta cand va fi suficient de mare incat sa poata citi. Imi este frica de acel moment. Poate ca nu ii va fi indiferent, asa cum imi este mie, ca sunt persoane pe care nu le cunoaste care au acces la imagini cu el. Am vazut deja ca exista nenumarate atitudini in aceasta privinta. Si este o problema sensibila, care naste reactii patimase, iar prin argumente nu exista nicio transare definitiva. Exista persoane expansive care nu gasesc nimic a fi compromitator si persoane extrem de atente, ce nu aproba in niciun fel expunerea. Iar sa trasezi linia de unde incepe exhibitionismul si de unde paranoia este aproape imposibil.
Asa ca ma intreb daca ar trebui sa consideram din start ca un copil, fie el cat de mic, are un drept la intimitate. Exact asa cum are dreptul sa manance si sa nu ii fie frig. Iar daca vrem sa pastram un fel de jurnal la care el sa aiba acces cand creste sa fie unul privat, pe care nu il vede nimeni fara acceptul sau. Accept pe care sa il dea odata ce are si buletin. Sau poate cand este la varsta majoratului, ca sa poata lua decizii mature in mod legal.
Pe de alta parte nu pare un pic paranoic? Ce se poate intampla pana la urma? Toate aceste imagini si cuvinte ii exprima mai degraba pe parinti decat pe copilul care este subiectul. El nu are o personalitate formata si nicio parere in ceea ce priveste lucruri atat de abstracte. Abia daca stie daca ii plac sau nu bananele. Vor mai trece multi ani pana sa isi formeze o identitate, iar atunci nimanui nu ii va mai trece prin minte sa vorbeasca in mod constant in numele sau. Asa ca ceea ce faci acum cu prezenta sa online nu este nimic altceva decat o distractie nevinovata a parintilor care vor sa impartaseasca tuturor cat sunt de mandri si fericiti.
Voi ce parere aveti despre dilema de mai sus?
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...