Hot City - Cultura urbana feminina

Ne lasam copiii cu binicii pentru ca ei ii iubesc, neconditionat. Credem ca asta este situatia ideala, mult mai buna decat daca i-am lasa in grija unei bone care o face numai pentru bani. Si sta toata ziua prin parcuri si se plange de cat de putin primeste.

Dar uite ca parintii nostri, spre deosebire de noi, inca mai cred ca educatia se face cu palma. Si argumentul este ‘nu ma faci tu pe mine, un bot de om ce esti’. Nu vorbim de palme cu adevarat, ci mai degraba unele demonstrative, la genul ‘esti un pitic, e musai sa ma asculti, ca altfel uite ce ti-as putea face. Si numai din dragoste, desigur. Altfel te-as lasa in soare sa te arzi, te-as lasa sa umbli descult ca sa te intepi, te-as lasa mort de foame si nu as mai insista sa iti mananci iaurtul etc’.

Prichindeii se pun pe o jale si mai mare, ceea ce le aduce noi pedepse: daca nu ma asculti stai in carut legat de curele, te duc in casa. Sau cateva remarci care fac bine la moral: ‘nici nu mai imi vine sa ies cu tine pe strada’, ‘uite-l pe X cat este de cuminte / destept / frumos / incaltat. Si tu esti un rau’. Dupa care peste vreo 10 minute urmeaza o serie de pupaturi, aranjat palariuta sa vina mai chic, ptiu ptiu sa nu te deochi ca tare drag imi mai esti. Doar bunicii isi iubesc nepotii, ca pe ochii din cap.

Am tot stat sa ma gandesc de ce fac asta. Mai ales cand este vorba de prichindei pana in 3 ani de zile, cand de abia vorbesc si se tin pe picioare si cine stie ce inteleg din ceea ce le tot spunem noi. Nu am vazut vreo incercare de a educa prin palma pe un copil mai mare. Probabil ca aceluia nici nu i-ar mai da-o asa, in gluma, ci serios, ca sa priceapa. Vazandu-i asa ma intreb daca la fel ne-au educat si pe noi si, cum nu a fost nimic foarte serios, am uitat tot. Sau poate ca acum, bunici si nu parinti, ei sunt mai lipsiti de rabdare, mai inclinati sa creada ca TREBUIE sa fie respectati din cauza varstei.

Imi vine greu a crede ca parintii piticilor sunt la curent cu ceea ce se intampla. Cel mai probabil iau ca de la sine inteles faptul ca plodul nu va fi amenintat fizic. Doar la asa ceva te astepti de la un strain, nu de la cineva din familie, nu? Si nici nu cred ca faptul ca este numai de forma si in scopuri educative face ca lucrurile sa fie ok. Doar asa ne-au terorizat si profesorii in generala si atunci nu eram deloc de acord cu un asemenea mod de a se avea grija de binele nostru.

Si atunci ce urmeaza sa facem: sa ne luam parintii la o discutie despre ce cred ei despre amenintari, varsta si educatie? Tare imi e teama ca i-am jigni destul de tare. E evident ca niciunul din bunicii altfel respectabili pe care i-am vazut avand un asemenea comportament nu credea despre sine a fi altfel decat foarte grijului si ingaduitor in acelasi timp. Sau sa nici nu ridicam problema, sperand ca noi suntem unul din cazurile in care asa ceva nu se intampla, ca sa nu riscam sa ranem cu bebele in grija unui strain care nu-l iubeste?

Uite cateva intrebari carora eu nu am reusit sa le dau un raspuns.