Hot City - Cultura urbana feminina

Ma gandesc sa ma intorc la job. Si nu fiindca imi inchipui ca societatea nu ar mai putea fara contributia mea. Nici chiar colegele nu imi duc lipsa atat de tare, desi probabil mustacesc de bucurie la gandul ca le scade volumul de munca.

Si nu ma sperie nici perspectiva ca in viitor nu ma voi mai putea integra intr-o viata in afara casei. Din inconstienta probabil, caci am vazut destule cazuri in care dupa doi ani nu neaparat ca nu te mai accepta ei, dar nu mai stii tu cum sa-i accepti. Deh, ai avut dreptate in tinerete, a munci cam inseamna sa faci lucruri repetitive, enervante si nu neaparat deosebit de inteligente. Si dupa ce te rupi o perioada parca nu iti mai vine.

Pe de alta parte eu nu cred in ruptul capului sa fie mai simplu sa stai acasa. Fiindca asa au fost copiii conceputi, dificili, atat de mult incat ei pot termina nervos intr-o singura zi o caruta intreaga de oameni mai maricei. Chiar stateam sa ma gandesc ca e uimitor ca am supravietuit ca specie in asemenea conditii. Celelalte animalute macar vad, sau stiu sa mearga, sau stau linistite acolo unde au fost puse.

Asa ca e musai sa pui copilul in grija mai multor persoane. Dimineata sta cu mama, ca are chef de tandreturi. Pa pranz bunica/bona vine ca o manusa, fiindca are papa cald si bun, dat cu lingurita intr-un ritm de melc. Asa e cu piesa de rezistenta, cea care iti cere cea mai multa rabdare, se lasa seniorilor. Iar seara tata face fata cu succes energiei debordante pe care orice prichindel o poseda atunci cand tu nu visezi decat la un dus cald si o cina linistita.

Daca insa stau acasa atunci trebuie sa tin locul tuturor acestor persoane. Sa gasesc si energie si rabdare cat pentru mai multi. Si dupa o scurta analiza mi-am dat seama ca nu am de unde. Nu pot face cu acelasi entuziastm un lucru de o 100 de ori pe zi, asa cum si-ar dori bebele. La 4 dupa amiaza nu ma mai pot extazia iar in fata oglinzii, a lampilor, a cheilor de la dulap sau orice alta obsesie are el pe moment. Si nici nu imi mai vine sa caut cele mai bune retete, ca fiecare masa sa fie o experienta culinara. Asa ca totul este facut la nivelul de strict necesar si nu de mai bine de atat nu se poate.

Ceea ce ma face sa consider ca el iese mult mai castigat daca nu imi intinde mie rabdarea la maxim, ci are in permanenta la dispozitie forte proaspete si un program cat mai variat. De abia astept sa fie suficient de mare incat sa poata merge la gradinita. Si apoi sunt zecile de programe de dezvoltare care exista acum, unde persoane bine calificate il invata sa inoate, sa picteze, sa socializeze, sa vorbeasca limbi straine si cate altele. Lucruri la care are acces atata timp cat eu ma duc la job ca sa i le platesc.

Acesta mi se pare un motiv suficient de bun ca sa ma duc la job inainte de implinirea celor doi ani pe care statul cu atata generozitate mi-i acorda. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa faceti ca mine. Am numai sentimente de admiratie pentru cei care rezista sa fie intr-o permanenta stare de entuziasm, la nivelul energiei celor mici.

Inainte de razboi multi viteji se arata iar apoi fug mancand pamantul. Lasa ca discutam noi peste cateva saptamani. Pana atunci o sa invat sa plang numai fiindca ai iesit din camera.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.