Hot City - Cultura urbana feminina

Anul 2011 va ramane in istoria mea personala ca anul in care nu a trecut o zi fara sa zambesc macar o data. Ceea ce nu cred sa mi se fi intamplat de cand eram la gradinita si gaseam ca orice masa este un prilej de fericire.

Si nu, nu este o rezolutie, adica ceva ce imi pun in cap sa fac, in speranta ca o sa reusesc cel putin 45% si asta o sa ma faca extrem de multumita si convinsa ca am avut un an bun. Nu, zambetul este garantat 100% de prezenta bebelui. Are el un mecanism secret prin care nu poti sta decat doua secunde morocanos in prezenta sa si in clipa trei iti arati toti dintii.

Ba zambesc inca de pe acum, gandindu-ma ca prin martie, tocmai cand caldura va scoate firicelele de iarba de verdele cel mai crud, bebelontul isi va lua galosii ca sa faca primii pasi. Il si vad cum se va apleca asupra fiecarui fir de papadie, cum va tremura din tot corpul poftind sa isi lipeasca limba de scoarta copacilor si va incerca sa ma pacaleasca sa il las sa faca lipa-lipa prin baltoace. Si vom zambi asa impreuna pana cand toti copacii se vor transforma in flori si ratele de pe lac vor umbla dupa ele cu 6 ghemotoace galbene macaitoare.

Iar apoi, prin mai, probabil ca nu vom mai avea rabdare si vom dori sa ducem bebelontul umblaret sa isi bage pentru prima oara mainile in nisip si sa se uite incantat cum vin valurile peste degetele de la picioare. Asa ca vom zambi tot drumul pana la o plaja intinsa si curata. Si vom zambi si acolo in timp ce vom construi primul castel de nisip, dupa vreo 30 de ani de zile. Ba chiar voi bea si o bere in timp ce bebele va lua lectii de inot, perspectiva ce ma face sa zambesc foarte tare inca de pe acum.

Cel mai probabil vara ne va gasi la munte, la Bran. Daca nu pe mine, caci va trebui sa zambesc la job, cu ochii in monitor, pe micutul plimbaret cu siguranta. Acolo va fi invatat de bunic cum sa dea la peste in raul de munte si de bunica cum sa faca aluat de placinte. Va avea doi verisori cu care sa se intreaca la alergat albine si va auzi povesti spuse cu intonatia aceea calda pe care eu inca nu o am. Noi doi o sa zambim prin telefon, desi am in cap sa fac un lucru de mare isprava si sa invat bunicii sa umble la laptop si sa facem videoconferinta. Ca sa zambim la vedere.

Poate vom face si prima vacanta in doi anul care vine, la Dublin, fiindca am auzit ca acolo se chefuieste mai cu spor. Sau poate una in trei la Disneyland in Paris. Sau poate ne vom strange mai multi cu prichindei zambarici si vom invada litoralul unei tari prietene. Inca nu stiu, dar oricare dintre ele suna foarte foarte bine.

Eh, ce iti este cu atatea zambete, si nu a trecut de povestit decat o jumatate de an. Dupa aceea nu are cum sa urmeze decat partea si mai frumoasa – cu bebele care va alerga si va vorbi si va inventa nenumarate minunate jocuri de care eu inca nu am auzit, isi va face prieteni printre alti prichindei si, in general, va deveni din ce in ce mai dragut, daca asta este posibil.

Ceea ce ma face chiar sa ridic miza. Si voi spune ca 2011 va fi anul in care nu va trece nicio zi fara sa rad in hohote, cu gura pana la urechi si inima usoara. Si iti doresc ca si in cazul tau sa fie la fel!

Chiar m-ai facut curios, ia sa vad eu cum vei zambi cand voi sparge toate farfuriile. Pentru ca voi putea.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.