Hot City - Cultura urbana feminina

In parcul in care ma plimb eu mamicile ies in grup. Si nu vorbim asa, de cazuri izolate. Ci de gasti intregi. Dupa grupe de varsta si preferinte de culori. Le vezi mergand pe alee cate 5-6 carucioare in rand, de parca ar juca tara tara vrem ostasi. Tu, cel care nu faci parte din grupul cu pricina, trebuie sa te faci micut si sa te dai din calea lor daca nu vrei sa fii calcat pe bombeu.



Asta in cazul in care nu ai un carut al tau. Caci atunci se schimba situatia, fiind tratat ca un potential ostas. Si care tara nu vrea un ostas nou? Deci cu pasaportul carutului ii vezi dintr-o data pe membrii mafiei zambindu-ti cu o lucire noua in ochi. Mai mult decat bunavointa. Este o lucire de interes neconditionat. Ceea ce, trebuie sa fiti de acord cu mine, nu am mai intalnit de cand aveam 15 ani si purtam fuste un pic mai lungi decat chilotii.



Vor sa stie cum te simti. Si la ce ora te trezesti dimineata. Si daca bebele tau mananca cat trebuie. Si de unde ai cumparat bluzita aceea adorabila. Si fusta de pe tine, care tot adorabila este iti vine nemaipomenit. Este fantastic ca te-ai recuperat intr-un timp atat de scurt… si tot asa. Au numai cuvinte de lauda pentru tine si bebelusul tau. Dupa care il pupa si se joaca cu el si iar ti-l mai lauda un pic. Stiu mafioatele de mamici cum sa isi stranga osteni noi.



Pe de alta parte nu pot sa nu remarc ca nu exista niciun fel de mafie a taticilor. Ei nu se strang in grupuri ca sa isi laude progeniturile. Si nici nu se suna ca sa isi dezvaluie ultimele descoperiri in materie de pireuri. Sau pur si simplu ca sa isi auda reciproc bebelusii gangurind desi tocmai ce s-au despartit de la plimbarea de dimineata. Taticii isi pastreaza sentimentul de respingere fata de copiii altora, acuzandu-i in gand ba ca sunt galagiosi, ba ca sunt prea multi, ba ca tin ocupata o mandrete de fata pe care cu mare drag ar mai scoate-o ei la o plimbare pe malul marii.



Un lucru este clar – mamicilor le plac copiii. Si nu numai ai lor. Bine, ai lor li se par fantastici, niste minuni, numai ca nu despre asta vorbim aici. Ci despre faptul ca le plac toti copiii. S-ar juca oricand cu unul nou, al oricui ar fi: al vanzatoarei de la magazin, al coafezei, al unei colege sau asa, intalnit intamplator in parc. Iar bunavointa fata de copil se rasfrange si asupra mamei. Si uite asa, reciproc, se fac niste legaturi la care altfel nici cu gandul n-ai gandi. Ascultatorul de rock sta langa depesar si vanzatorul langa omul de marketing. Si se plac de numa’.



Mi-a luat ceva, dar in final am inteles de ce se baga atat in seama lumea cu mine cand eram insarcinata. De ce se gaseau imediat sa imi spuna ce varsta are copilul lor si cum a fost la nastere si sa imi explice ce fericita voi fi si sa nu ma stresez de una, alta, ce le venea lor pe moment. Eh, da, atunci credeam ca pur si simplu nu am noroc si unde ma duc dau peste persoane bagacioase care nu pricep ca fiecare ar trebui sa isi vada de viata lui. Si cand colo, ce sa vezi, eram invitata sa fac parte din mafie.



Inca nu m-am lipit la niciun grup, dar fac pariu, nu are cum sa fie mult cat ma mai tin pe pozitii. N-am eu inima sa rezist la niste complimente bine plasate despre beblontul meu. Si apoi, la anul, o sa ma vedeti si pe mine facand recrutari. De asta nu scapa nimeni. Mafia mamicilor este sigura, ca moartea si taxele.

In privinta altor mamici nu ma pronunt, dar imi plac si carucioarele si copiii. Au si ei o mafie a lor?, ca m-as cam inscrie in ea.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.