Hot City - Cultura urbana feminina

Desi traim in aceleasi orase, ba uneori mergem la aceleasi restaurante, persoanele cu copii si celelalte traiesc in doua lumi diferite. Desi, daca ai sta sa ii asculti pe ei, cei liberi, nu chiar atat de diferite pe cat ar trebui. Si ar avea cateva sugestii in ceea ce ne priveste.

Daca se poate sa se puna un gard, sa se capitoneze fonic. Si sa se faca cursuri intensive de design vestimentar atunci cand cineva din tabara parintilor si-ar dori sa calce in celalat spatiu. Sau macar sa se puna un paznic la intrare. Ca sa nu ii lase decat pe parintii care asculta rock si joaca la bursa, iar cand se incrunta odata la propriile progenituri acestea ingheata instant si se transforma in tablouri in perete si nu deranjeaza nici macar cat o musca iarna.

Cei care nu au copii nu au cum sa priceapa de ce te bucuri cand iti auzi plodul de cateva luni tipand. Ei nu stiu ca asta este o manifestare de bucurie si daca el e vesel cand o face si tu esti vesel, ba chiar il indemni sa o faca mai cu forta, de cei din jur te banuiesc de dementa sau sadism.

Si chiar daca ar pricepe altele au ei atunci pe cap, caci oamenii fara copii sunt mereu tracasati si obositi, cu nervii la pamant si in permanenta pericol de colaps sufletesc. Tot ce citesti pe fata lor este ca si-ar dori sa dispari instant.

Asa ca orasul este impartit. Parcurile au fost cu totul cucerite de copii. Pe acolo nu se trece decat cu capul in pamant si castile pe urechi ca sa ajungi cat mai repede pe terase fara sa te contaminezi cu vreo intalnire nedorita cu micii monstri zgomotosi. Iar restaurantele trebuie cu mare grija sa aleaga de partea cui sunt. Fiindca intr-un spatiu atat de mic puse impreuna cele doua tabere chiar simt ca iau foc. Una ca prea este mult fum si vai, domnul acela tocmai ce era sa calce copilul ce se juca linistit pe podea. Alta pentru ca e greu sa fii spiritualo-sexual cand te uiti la alti doi adulti asaltati de nevoia permanenta de atentie a plozitor. Nu de alta, dar uite ce patesti daca nu esti cuminte. Mai bine sa stam linistiti in banca noastra si sa nu vorbim decat prin messenger.

Nici cand e vorba despre o discutie intre cele doua lumi lucrurile nu merg mai bine. Cei care nu au copii se plang de lipsa de atentie cu care sunt intampinati. Si de incapacitatea parintilor de a se concentra la orice altceva. Ca sa nu mai spunem cat de enervant este atunci cand o discutie tihnita este in permanenta intrerupta de strigatele prietenei catre propria progenitura. Iti piere orice chef de a povesti. Si decat sa o lasi pe aceasta sa aleaga subiectele mai bine te lasi pagubas. Doar nu te-ai facut medic ca sa te intereseze luxul de amanunte cu care aceasta povesteste fascinanta intamplare a racelii unuia dintre copii.

La randul lor, parintii se plang de raceala vechilor prieteni care uita sa mai faca o vizita, sa mai dea un telefon. Iar daca e vorba de o vacanta impreuna atunci fug rupand pamantul. Le ramane sa se apropie numai de altii care au la randul lor copii si daca este sa plece in vacanta o fac cu 6-7 puradei dupa ei, de se sperie oricine ii intalneste.

Ce sa mai o lungim, vorbim de doua lumi disticte. Si ireconciliabile.

Cum este lumea adultilor? Vreau si eu acolo. Exista ceva interesant de ros?, daca nu imi aduc de acasa. Iau mai multe jucarii, sa le impart, ca poate le fac pofta. Las' ca ne imprietenim noi.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.