Hot City - Cultura urbana feminina

Intamplarea este adevarata. Si arata ca nu este bine sa citesti toate tampeniile. Chit ca sunt puse intre file si se numesc sfaturi practice. Si se vand sub forma de carti serioase semnate de doctori cu doctorate. Tocmai ca sa scoata poporul ignorant din evul mediu.

In ce priveste capacitatea de a trai in ignoranta eu stau bine. Imi spun in barba – daca ceva ar merita intr-adevar cunoscut cumva cumva ar fi ajuns si la mine. Si cu aceasta filosofie de om lenes am trait bine mersi. Pana acum. Cand principala mea functie este de a oferi papa bun unui bebelont suficient de pofticios incat sa nu se plictiseasca sa ceara lapte o data la doua ore. Acum am scuturat lenea si am pus mana pe vreo doua carti ca sa vad ce si cum. Si sa ii intind masa bebelontului asemeni unui restaurant de 5 stele de la Cannes si nu ca o bomba din Titan.

Le rasfoiesc. Sunt doar doua si se contrazic. Una zice ca sa hranesc bebelontul utilizand un singur san din dotare. La fiecare masa. Cealalta ca musai ambii, doar sa am grija sa se goleasca complet. Cum insa inca nu am invatat sa ma vad transparenta si numai nivelul fluidelor sa fie bine reprezentat acest sfat a constituit mereu un nonsens pentru mine. Dupa care se intreceau care mai de care sa descrie niste nenorociri care in principal contineau cuvantul infectie. Si indemnul – faceti precum va spun ca altfel mare napasta se va abate asupra capului vostru!

Adica lucruri obisnuite. Daca iei cartea noastra esti in siguranta, daca nu sa mori in chinuri. Dai un ban dar stii ca face. Eu, ca orice lauza (ce termen oribil, sper ca cel care l-a inventat a fost fiert de viu si inghitit cate o bucatica pe seara), mi se intuneca ratiunea, nu ascult de o experienta de o viata si citesc si partea cu pricina. Dupa care, ce sa vezi, imi apare o roseata pe un san. Deja vedeam mare in fata ochilor cuvantul infectie. Imi inchipuiam un doctor nebun cum se apuca si mai taie o bucatica din mine, de parca nu as avea suficiente cusaturi. As fi plans, va spun sincer, dar era prea multa lume in jur (aceasta fiind a doua placere majora a lauziei – nimeni nu te mai lasa linistit in pacele tau, mereu se gaseste cate cineva sa iti faca un bine si sa iti stea pe cap).

Cu infectiile nu te joci. Mai ales cand mama face ochii mari si incepe sa ma caineze ca si cum tocmai ce am fost ingropata de 40 de saptamani. Asa ca pun mana pe telefon si sun doctorul: Dom’ doctor, vai si amar, salvati-ma! El, extrem de prompt: Intr-o ora sa fii la cabinet. Anulezi orice program, lasi bebele mort de foame si te duci sa vezi daca mai este ceva de salvat. Te dezbraci tremurand ca cine stie ce o sa-ti faca nemilosul de capcaun. Doctorul se uita la tine cu un aer profesoral dupa care exclama: Tii… dar ce sani frumosi ai! Fugi acasa ca nu ai nimic. Dupa care cere o confirmare si de la asistenta: Tanta, ai mai vazut sani asa frumosi?

Distractie care m-a costat un milion, ca atat este o consultatie.

Asa ca… aveti grija ce cititi. 

Trebuie sa mananc repede repede tot laptele pentru ca altfel se strica? Bine, fac un efort. Lasa ca o sa vezi tu ce enervant o sa fie cand o sa tip ca mai vreau.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.