Hot City - Cultura urbana feminina

Istoria relatiilor este una a patului – cine cu cine il ocupa, nu cred sa ma contraziceti pana aici.

Pana acum un an si ceva eu dormeam cu Andrei. Andrei este un motan tarcat caruia ii place nespus sa fie mangaiat in timp ce sta cu ochii inchisi si se odihneste. Ca doar noaptea pisicile nu dorm, doh! Cu el era destul de comod daca nu veneam prea tarziu acasa si prea lipsita de chef (a se citi un pic ametita) ca sa ii caut in coarne.

Insa cine stie din ce cauza asta nu se intampla prea des. Asa ca Andrei era mai mereu pus pe jale si eu cu greu ma abtineam sa nu ii carpesc una. Nu se mai putea, Andrei trebuia sa doarma si el cu cineva. Asa ca a aparut Musetel, pisoiul roscat cat un lat de palma.

Dupa cateva tatonari in care pisoiul mare dadea sa-l manance si cel mic tremura ca varga cei doi si-au dat seama ca se plac si au dormit incovrigati. Sa nu-i banuiti de lucruri rele, asta nu inseamna ca m-au sarit din schema.

Au dormit unul pe burta celuilalt fix la mine pe perna si cu mare drag torcandu-mi drept in ureche.

Intre timp, vorba cantecului, am avut si eu pereche. Una cu frica de Dumnezeu, care si-a dat seama ca este pacat sa strici cele randuite, asa ca am dormit toti patru.

Pisicii torceau acum si in urechea lui. Si din cand in cand ii lasau zgaraieturi pe burta fiindca pisicilor le place sa se joace. Mai ales cand mijeste de ziua, pe la patru jumate dimineata. Pe mine nu ma zgaraiau, daca vreti sa stiti.

Insa aceasta pereche a mea nu era chiar fara pereche. Ci avea un caine albicios si putifer. Ce si-ar fi dorit si el in pat fiindca asa era obisnuit de ani de zile. Mai ales cand i-a trecut frica de motani ce l-ar mai fi putut opri sa ti se aseze la nas si sa te roage sa il scarpini pe spate? Frica mea de Dumnezeu este mai mica. M-am uitat la caine, m-am uitat la motani si am spus ca gata, trebuie sa se iubeasca si sa doarma ei trei impreuna de acum inainte. Ce mai jale, ce mai plansete, pisicile mai erau cum mai erau, ca ele noaptea vaneaza muste, cainele insa…

Intre timp perechea si-a dat seama ca nu stie programare pana la varsta asta si ca e musai, asa ca a adormit cu laptopul in brate si cainele la picioare iar eu m-am umflat, m-am umflat pana am facut un bebe. Si cine nu vrea sa doarma cu un bebe? Toata lumea care inainte plecase care pe unde tusti sa sara la loc in pat. Eheheee… da ce, era de capul lor? Deja nu se mai intra decat cu bilet de voie de la stapanire. Adica de la mine, care m-am proclamat mare imparateasa peste pat.

Avea bebele asta insa si o camera a lui in care sa isi proclame independenta. Si un patut in care sa se intinda cat ii era voia si m-a invitat la el in vizita. Mi-am luat plapuma, mi-am luat perna favorita si am fugit dupa el. Cum sa lasi bebele singur? Intre timp perechea programa de zor, cu animalutele printre picioare. Cum necum evidenta l-a lovit. Si intr-o seara a realizat ca in patul cu pricina nu mai locuia nimeni. Toti se aciuiasera prin alte unghere ale casei. Si a spus ca e timpul sa facem iara o rocada, sa nu ne ramana patul gol.

De acum inainte bebele doarme cu animalutele in pat. Glumesc, dar tot e o veritabila saga. Oare de acum inainte ce se va mai intampla?

Voi dormiti cu cine vreti, eu dorm cu iepurasul meu plusat Happy Rila. Daca vreti va imprumut girafa. Un plusat face minuni.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.