Hot City - Cultura urbana feminina

Daca ati citit rubrica anterioara, cand lucram de zor la conceperea bebelontului, atunci stiti ca unul din marele mele stresuri era cum impac eu si capra si varza in acelasi spatiu. Mai exact, cum tin eu in acelasi spatiu si bebelontul si animalele urbane. Ca sa nu mai punem la socoteala si bunica, crescuta in credinta nestramutata ca locul animalelor este la tara, in cotet. Si principala lor menire este aceea de a fi mancate si nu trase de coada si scarpinate pe burta.

Daca nu stiti, la vremea respectiva posedam trei patrupede, un caine si doua pisici. Care acum s-au redus la un caine si un pisic. Mai exact Andrei, el fiind suficient de matur ca sa poti negocia spatii interzise. Si care intelege ca daca am pus pe balcon o stinghie pe care o sare si un pisic de o luna atunci ea nu trebuie depasita, de parca ar fi fost mare cat un munte. Musetel, pisoiul roscat, a aterizat la persoane cu mai mult timp liber. Altfel nu ar fi fost chip sa traim toti in aceeasi casa, la cat de zabaug era. Un domn Goe al neamului pisicesc. Uof, sper ca nu educatia data de mine sa fie de vina :(.

In ce priveste convietuirea, daca sunteti si voi intr-o dilema asemanatoare, daca sa pastrati sau nu pisoiul, unele parti sunt mai bune decat ma asteptam. Altele din pacate destul de rele pentru toti cei implicati.

Ce este bine, dar si uimitor in acelasi timp: animalele nu au niciun fel de interes pentru bebelus. In primele 2 saptamani, eu le suspectez ca ele nici nu banuiau ca mai este cineva nou in casa. Nu au incercat sa il miroasa, ba chiar nici nu sesizau ca ma plimb cu el prin brate in dreptul lor. Nici atunci cand am incercat un fel de intalnire nu au manifestat vreun interes, ca si cum ar fi spus – Asa, si? Lasa prostiile si scarpina-ma pe coada ca nu ai mai facut-o de o vesnicie. Miau-miau!

Deci nicio grija ca bebele ar putea fi ranit de o pisica mult prea curioasa. Sau ca ar putea fi speriat de un latrat mult prea puternic al cainelui care nu iarta pe niciun necunoscut ce indrazneste sa treaca prin holul blocului. Aiurea, tresaream eu la zgomot, dar somnul bebelontului ramanea la fel de profund. Cu alte cuvinte tot ce mi s-a parut mie mai dificil de armonizat s-a dovedit a nu crea niciun fel de problema. Bebele nu a avut nimic de suferit pana acum.

Eu in schimb da. Pentru ca, asa cum banuiam, am fost nevoita sa ma izolez intr-o parte a casei si sa las animalutele urbane in alta. Din motive igienice, desi din cand in cand mai gaseam fire de par ale animalelor in locuri nepermise. Si uite asa am stat toate aceste saptamani fara tv. Nicio paguba, ati spune voi care nu ati fost inchisi 6 saptamani in 2 camere, deci nu stiti cum este. Noroc ca am descoperit 2 posturi de radio decente – smart fm si city fm pe care va invit calduros sa le ascultati daca le prindeti.

Si nici animalutele nu cred sa fi fost foarte fericite, cum au trecut ele de la mangaieri excesive si luat in brate si pupat toata ziua bunaziua la transparenta totala, puteau sa faca orice, ca nu le-as fi vazut. Si nu pentru ca as fi indiferenta sau nu le-a mai gasi simpatice, dar daca principala ta munca este sa tii in brate si sa mangai o vietate nu iti vine sa mai faci in timpul liber exact acelasi lucru. Asa ca bietul motan, foarte afectuos si atasat de felul sau, a ramas sa se gudure numai pe langa caine. Eh, numai motan sa nu fi! Bacardi insa, catelul din dotare, s-a cam scos. Acum are 3 ore de plimbare prin parc. Si de cand a invatat sa nu mai fie calcat de carucior viata ca a lui nu mai are nimeni. Aproape ca il suspectez de fericire.

Deci primul hop a fost trecut cu brio. Ramane de vazut ce ne facem cand toti trei vor misuna pe jos printre picioarele noastre. Parca vad ca din lipsa de alta inspiratie o sa tund pisica si o sa o spal pe labute de cate ori merge la ladita. Saraca!

Cum ce vom face? Ne vom pitula, ne vom calari unul pe altul, ne vom tipa, chiui, chirai, vom rasturna, uda, zgaria, sparge... eheheee... ce de lucrursoare!

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.