Hot City - Cultura urbana feminina

Intr-o dimineata de sambata insorita, el statea imbufnat pe banca din parc si isi butona telefonul din dotare. Din fericire nu era aglomerat ca de obicei, aerul era curat ca unul de munte si soarele inca nu apucase sa arda totul in mod dement. Ai fi spus ca nu iti poti dori um moment mai bun.

In leagan, o fetita de cam 4 ani era impinsa de mama sa:

-    Unde este tata?

-    Pe banca

-    Ce face acolo?

-    …

Dupa vreo cateva momente barbatul striga: Eu am plecat, ma duc la piata. Mai stai, raspunde vocea femeii cu ceva urme de repros. Petrece si tu ceva timp cu copilul tau! Barbatul nu raspunde nimic. Continua sa stea pe banca si sa butoneze. Si asta a facut timp pe jumatate de ora cat am stat eu prin preajma, cu bebelontul. Doar din cand in cand fetita mai relua acelasi dialog de mai sus cu mama sa.

Fac pariu ca in capul lui considera ca si-a facut datoria: in fiecare sambata sa stea macar o ora doua alaturi de copil. Ce conta ca nu a gasit nimic sa vorbeasca cu ea? Si ca nici prin cap nu i-a trecut sa inventeze vreun joc prin care sa interactioneze? A bifat prezenta, mai mult nu ai ce sa-i ceri. Si asa a fost suficient de obositor/plictisitor, se vedea dupa fata sa ca nu stia cum sa o intinda mai repede si ce pretext sa inventeze ca sa il absolve.

Ma intreb de ce mai fac acesti oameni copii, cand este evident ca nu isi pot armoniza viata cu existenta lor. Nu stiu sa le dea mancare, nu le fac vreodata bagajul daca trebuie sa plece undeva, n-au nici cea mai vaga idee ce sa faca atunci cand petrec timp impreuna, nu iau vreodata o decizie in ce priveste ingrijirea si nici in situatii mai placute de genul unde sa il ducem pe copil in vacanta. Sunt tati numai cu numele.

Iar acesta nu este numai un caz izolat, am intalnit multi barbati care considera ca odata ce au adus acasa o anumita suma de bani treaba lor s-a incheiat. Doar ei nu sunt femei ca sa se apuce sa umple oalele cu piureuri si apoi sa stea sa inventeze la fiecare lingurita cate o poveste care sa il determine pe bebe sa deschida gura. Si spun asta ca si cum ar fi un adevar indubitabil ca lor le este imposibil sa fiarba un dovlecel cu un morcov, insa femeia trebuie sa fi fost conceputa exact pentru asa ceva.

Acesti barbati realizeaza ca este o problema. Dar nu este la ei. Ci la societate in general si la mama copiilor in particular. Pentru ca niste tampite de teorii moderniste au venit cu ideea ca in cresterea unui copil trebuie sa se implice ambii parinti la fel de mult, sa se sustina asemeni unor parteneri, sa se bucure de clipele petrecute impreuna. Si din cauza asta trebuie ei sa isi piarda saptamanal cateva ore pe o banca in parc, cand ar fi putut mult mai bine sa doarma pana la pranz. Doar au muncit toata saptamana si asta este ziua lor libera, ce naiba!

Barbatii acestia ar trebui sa umple cu un semn mare pe frunte: don’t call me daddy, ca sa stii sa ii ocolesti cat mai repede daca te bate gandul sa ai propria familie. Nu de alta, dar ma indoiesc ca vei reusi sa scoti de la ei ceva mai multe decat o ocazionala prezenta imbufnata.