Hot City - Cultura urbana feminina

Anul trecut urmaream cu uimire un fel de miscare care sustinea dreptul femeilor de a alapta in public. A avut loc chiar si un fel de intalnire in care toata lumea a scos sanul din sutien si s-a pus pe hranit bebelusii. La vremea respectiva toata treaba mi s-a parut un pic bizara. Ca si cum ai face militantism pentru dreptul de a gati sarmale. Stai acasa, iti iei varza, carne si orez, te apuci de bucatareala si sa iti fie de bine. Nu este necesar sa iesi in parc sa marsaluiesti si sa trimiti comunicate de presa pe acest subiect.

De unde se vede ca nu pricepeam ca uneori esti nevoit sa alaptezi in public. Si am invatat in aceasta vara pe barba mea ca poate sa se uite lumea la tine cum s-o uita, alta solutie nu prea ai. Daca esti intr-un loc public si copilul incepe sa planga fiindca ii este foame nu mai stai prea mult pe ganduri. Intre bebele tau si parerea unor necunoscuti despre lucruri care nu ii privesc nu este deloc dificil sa faci alegerea.

Cat despre sentimentul ca i-ai leza in vreun fel cu aceasta priveliste. Hm… dificil sa imi dau seama cum anume. Ok. Se pot simti un pic jenati. Si din pudibonsenie sa intoarca privirea. Dar tot nu mi se pare a fi asta cine stie ce incalcare a drepturilor lor. Pana la urma cei care asculta pe strada muzica proasta data la maxim iti lezeaza integritatea creierului mult mai mult. Si nu i-am auzit simtindu-se nevoiti sa faca cine stie ce intalniri publice pentru a-si sustine dreptul de a face varza creierul celorlalti. Procedau dupa cum le era mai simplu si treceau lasand in urma valuri de injuraturi fara sa-i doara la basca.

Fara sa ma doara la basca am inceput si eu sa hranesc bebelusul atunci cand o cere. Si se intampla la fiecare iesire sa ajungem intr-o astfel de situatie, la pofta pe care o are el sa manance din doua in doua ore. Asa ca, daca la inceput am fost jenata si ma cam codeam, cand am vazut ca e ori asta, ori ma invart precum melcul numai in jurul blocului nu am mai stat prea mult pe ganduri. Ma uit dupa un loc cat mai ferit, negasind insa niciodata unul izolat complet si ii dau sa manance.

Iar dupa o luna de astfel de situatii zilnice nici nu mai stai sa cauti prea mult. Gestul devine asa natural, de parca te-ai scarpina pe cap in strada. Ti se pare ca nu se intampla nimic deosebit. E adevarat ca pana acum nu am hranit bebelontul decat in parc. Dar ma suspectez a fi perfect capabila sa o fac si intr-un magazin sau la restaurant, daca situatia o cere. Nici nu este de mirare ca uneori mamele care alapteaza sunt banuite de exhibitionism – pentru ele gestul este atat de natural incat nu li se mai pare ca ceilalti l-ar putea privi cu alti ochi.

Dar de aici pana la un mars al alaptatului in public este cale lunga. Si nici nu ii vad justificarea. Doar nu a venit nimeni sa imi spuna orice in momentul alaptarii. Sau dupa. Ce mi-as putea dori mai mult? Sa se formeze un grup de spectatori care sa ma aplaude la final?

Sa nu aplaude si nici sa nu vorbeasca, ma deranjeaza zgomotele din jur atunci cand mananc. Pot sa se uite daca au chef. Dau si comunicat de presa pe asta, daca e nevoie.

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.