Hot City - Cultura urbana feminina

Nici nu stiu cum am ajuns la 5 luni. Asta este cea mai mare uimire, credeam ca nu o sa mai treaca niciodata si, uite ca, s-au dus. De la 4 la 5 luni ai o luna de respiro, in care stai sa aduni bob cu bob tot ce ai capatat inainte, sa le asezi mai bine si sa te pregatesti pentru urmatoarea frontiera – ridicatul in picioare si mancarea diversificata.

Asta nu inseamna, desigur, ca luna a trecut fara sa se vada nimic pe bebelont, ci doar ca acele wow! care inainte erau destul de dese acum si-au facut mai putin simtite prezenta. Dupa ce atata te-ai rugat ca bebele sa inceapa sa isi tina singur capul, faptul ca acum o face cu atata siguranta nu ti se mai pare deosebit. E de la sine inteles, ce mai!

Si iei bebele de subtiori fara sa te gandesti prea mult si il ridici in tavan si apoi il lasi pe pat pe burta si il dai de doua ori de-a dura si iar il iei pe picioare si faci avionul. Si toate astea fara sa clipesti, desi numai cu cateva saptamani inainte nu mai stiai cum sa il tii ca sa nu se franga. Deci nici gand sa nu fie niciun progres, numai ca asa suntem noi, odata ce ne obisnuim cu binele nu ni se mai pare mare scofala.

Notabil este si faptul ca micul prichindel si-a descoperit vocea si ca ea il incanta in mod deosebit. De gangurit nu o mai face atat de des, de tipat insa sa te tii. Iar noi il incurajam. Probabil pentru ca este la inceput ne distreaza pana peste poate, asa ca il provocam cat putem ca sa tipe mai mult si mai tare. Ehee… deci asta inseamna sa dai in mintea copiilor. Un alt lucru pe care l-a descoperit bebelontul si il face sa rada in hohote este propria sa imagine din oglinda. Garantat cand da cu ochii de el devine foarte multumit si isi zambeste cu gura pana la urechi. Se vede treaba ca si el este de acord cu noi ca arata fantastic.

Cea mai mare parte a timpului ne-am petrecut-o acum exersand statul in picioare si in fundulet. Si frustrarea este maxima pentru ca ambele pozitii necesita sustinere. Si el, bebele, daca ar putea ce ar mai lua-o la goana! Se vede pe fata lui ca mare pofta ar avea sa se ridice si sa plece. Mai ales ca oriunde intoarce capul sunt atatea lucruri interesante pe care ar pune gura – abajurul de la lampa, scaunul de masina care zace pe pat plin de jucarii, cele 10 pastile de pe noptiera, usa dintre camere, blugii mamei, cartile de pe jos si laptopul. De fapt nu exista lucru pe care nu l-ar incerca cu limba, fapt care ma face sa ma bucur ca nu reuseste inca sa ajunga la ele.

In rest este vesel si, cum observa mai multe lucruri decat inainte, are noi si noi motive sa rada cu hohote. Pana si faptul ca ma vede pe mine mancand pentru el reprezinta o super distractie. Si ca orice omulet veritabil are si preferinte – sunt jucarii care invariabil il fac sa planga, sunt lucruri pe care s-a invatat sa le facem la o anumita ora si daca nu se intampla se uita la noi incruntat ca sa reparam greseala, sunt plusati langa care adoarme linistit si altii pe care ii intampina cu chiote de veselie.

Dar mai ales si mai ales a invatat sa pupe. Toc toc, iti da pe barbie, pe obraji, pe umeri sau pe unde mai nimereste daca este multumit. Gurile rele spun ca asa pun ei gura pe orice, bebelusii nu te pupa, dar cine sta sa le asculte?

Imi pare bine ca te simti odihnita, deci este momentul sa dam drumul la PARTY. Eu de acum nu mai dorm la pranz. Si nu mai merg in carut. Si nu mai accept sa imi tai unghiile. Niciodata!

Asa se intampla in wonderworld, adica lumea piticilor in scutece.