Hot City - Cultura urbana feminina

Mai multe din gandurile Irinei - pe blogul personal Caprele Irinucai.

Suntem destepte, frumoase, educate. Stim sa deosebim un pantof Musette de unul ieftin, de Obor, si un Grigorescu de un Monet, mergem la concerte, calatorim, avansam in cariera, ne indragostim. Familia rasufla usurata cand ne decidem, in sfarsit, sa pasim in fata altarului alaturi de Barbatul Ideal: destept, frumos, educat, cu venit stabil, peste medie.

Din pacate, marul fericirii conjugale (macar n-a ramas fata batrana!) incepe sa-si piarda din stralucire chiar din dimineata urmatoare, cand cineva lanseaza, inevitabil, intrebarea-vierme: pe cand un mostenitor?  

Dam din umeri si mergem mai departe. Avem alte prioritati: examene, promovari, prieteni, carti de citit, filme de vazut. Preferam ca banii pe care ii castigam sa se duca pe posete si vacante, nu pe scutece si biberoane.

Viermele insa e acolo si roade, si roade, pana intr-o zi ne trezim cu tot edificiul fericirii noastre de femei moderne (O fi stearpa? Sau nu se mai inteleg? Ca dupa atatia ani...) pe cale sa se destrame, numai si numai pentru ca ne lipseste trofeul, sensul, implinirea suprema: un copil.

Mai greu, mai usor, aducem odrasla pe lume: unele prin cezariana programata (Lasa!), altele natural, cu epidurala (Rasfatata! si cu nasul pe sus!), altele natural punct (Primitiva! Ca la salbatici!), altele prin cezariana de urgenta, dupa un travaliu ca la carte (Proasta! Nu putea si ea sa-si programeze o cezariana ca toata lumea?).

Dintr-o data lumea se asteapta ca noi, cele care dispretuiam revistele glossy scrise prost, ziarele ahtiate dupa senzational si romanele de duzina, sa lecturam cu sfintenie articole care incep cu “O tanara mamica trebuie sa stie ca...”, sau “Specialistii spun ca bebelusul...” sau “Atunci cand va priviti tandru copilasul...”.

Sa cascam gura in extaz in fata unor documentare in care o tanti ingalata, cu permanent si voce duioasa ne arata cum sa ne ingrijim ingerasul dupa metode moderne, de-acum 20-30 de ani. Sa ne isterizam de placere pipaind costumase de poliester, brodate cu ursuleti, si jucarii de plus in culori halucinante, cusute pe vapor. Sa acceptam docile sfaturile care curg din toate partile, pentru ca la copii, ca si la politica si fotbal, se pricepe toata lumea.

Avem in sfarsit viata mult visata, cea din care nu mai lipseste nimic. Decat, poate, noi insine? Intre noptile nedormite, scutecele schimbate, biberoanele sterilizate, jucariile adunate de pe jos, discutiile interminabile despre muci si tuse pe forumurile de mame, cunoscutii care intreaba de copil numai ca sa strambe din nas de indata ce am zis mai mult decat universal acceptatul “face bine” (inca una care nu mai stie sa vorbeasca decat de copil!), noi pe unde mai suntem?

Orasul e mult mai putin prietenos cand impingi un carucior. Ca intr-un tunel al groazei (de unde, exagereaza! Hormonii astia!), peste tot incep sa rasara trepte abrupte, lifturi care nu functioneaza, usi grele, care se inchid automat peste soldul tau inainte sa fi apucat sa treci cu tot cu copilul, priviri rele, dezaprobatoare, cand bebelusul scoate cel mai mic scancet. Uneori, pur si simplu cand apare in peisaj (ce cauta si asta cu copilul aici?).

Romania inca functioneaza pe principiul: pe copii trebuie sa-i vezi, dar nu sa-i si auzi. Si, daca se poate, mai bine ar fi sa nu-i vezi deloc (pai n-au bunici?). La un moment dat realizezi cu amaraciune ca drumul nu e fara intoarcere si ca poti avea din nou viata de dinainte de copil, atata timp cat esti dispusa sa te comporti in toate imprejurarile ca si cum n-ai fi nascut niciodata (si cel mic ce face? Bine, multumesc. Dar spune-mi mai bine ce s-a discutat ieri la sedinta).

Mamele cu cearcane, care marturisesc ca n-au dormit decat 2 ore azi noapte din cauza copilului, nu sunt cool. Mamele care refuza o iesire la terasa pentru ca trebuie sa ajunga la sedinta cu parintii nu sunt cool. Bebelusii care urla si trebuie schimbati de scutec nu sunt cool.

Totusi, de ce? Doar am facut totul asa cum trebuie, iar copilul era si el pe lista asteptarilor societatii in ce ne priveste! Suntem tot cele de dinainte, doar ca o vreme avem si responsabilitatea de a avea grija de o alta fiinta umana.

Dealtfel, chiar aceasta fiinta, 20-30 de ani de-acum incolo, le va plati pensiile si ingrijirea medicala celor care incearca astazi sa ne spuna cat de mult avem voie sa ne schimbam dupa nastere si de cate ori avem voie sa pomenim de copil intr-o conversatie.

Si atunci, ce e de facut? Sa ne conformam, din nou, asteptarilor? Sa protestam? Sa incercam sa aratam ca noi le putem face pe toate? Adevarul e ca nu trebuie sa demonstram nimanui nimic, suntem cool fiind noi insine. Si copiii nostri la fel.