Hot City - Cultura urbana feminina

Cine n-a auzit de Tomata cu scufita? Este blogarita banateana cu inima mare, careia ii pasa de oamenii mari si de animalele mici. De cate ori n-am plecat de la ea de pe blog plina de ketchup, intr-un mod placut...Are 26 de ani, le zice bine de tot cu penita si are alaturi, cum altfel, pe Iubi. Despre care aflam lucruri delicioase mai jos.

E foarte ciudata o chestie, pe care am observat-o de cand am inceput sa scriu: nu pot sa vorbesc despre lucruri care imi plac sau persoane pe care le iubesc intr-un mod la fel de liber ca si despre alte nimicuri cotidiene. Nu stiu de ce, pur si simplu frazele nu-mi ies asa cum mi-as dori si sentimentele puse pe hartia virtuala parca sunt straine de mine. O sa incerc asadar sa va povestesc cum stiu eu mai bine despre Iubi.

Pe Iubi il cheama de fapt Cezar, dar multi dintre prietenii mei, mai ales bloggeri, nu-i spun pe numele real ci il striga pe numele de scena. „Iubi” s-a nascut dintr-o simpla ironie, pentru ca nu sunt adepta alinturilor siropoase de genul asta. Cu toate astea… Cezar e Iubi pentru ca asa i-am spus odata la misto. Si… asa a ramas. De 3 ani deja. :)

Si de 3 ani e cel mai rezistent dintre toti, cel care indura cele mai multe, cel care suporta de toate. De la modificat de teme pentru Wordpress in slujba blogului si pana la mofturi de „azi mergem acolo”, dar de fapt pana la ora 9 seara „nu mai mergem ca nu mai am chef”. Oh, da, bietul Iubi indura multe. Sa va povestesc despre cum am fost 3 ani la rand in vacante unde am vrut eu, sau poate vreti sa stiti cat de insistent ii cer sa puna un plugin, ori poate v-ar interesa cum il pun la spalat de vase cand ma duc la el?

Da, Iubi spala vasele, matura, spala haine (cu masina, da’ ce conteaza?), se ofera sa o ajute pe mama mea sa stranga masa, pe tatal meu sa care nu stiu ce cutii (Doamne, ce descriere, o sa credeti ca eu nu fac nimic). Ii ajuta pe altii, ma ajuta pe mine, ii ajuta pe ai lui, chiar si pe necunoscuti – lucru care pe mine ma scoate uneori din sarite pentru ca stiti voi, omul bun e luat de prost. Iubi e cel mai generos om pe care l-am cunoscut vreodata si egoista de mine mai are multe de invatat la capitolul asta. Nu se intoarce niciodata de undeva fara sa imi aduca „ceva de plastic” sau o ciocolata.

Lucrul care imi place cel mai mult si mai mult la el, e deschiderea lui fata de mine, in timp ce fata de altii abia deschide gura. Imi place ca nu imi ascunde nimic si putem vorbi despre orice rahat important sau neimportant, imi place ca ma asculta si ca imi respecta momentele de nebunie, tristete sau dorinta de singuratate. Imi place ca atunci cand sunt trista are mereu calmul necesar pentru a ma asculta, pentru a ma intelege si pentru a-mi spune o vorba buna. Imi place ca ne putem distra in doi si radem cum in public nu o facem prea des, imi place ca dimineata cand il bazai pe la nas si pe la urechi nu se trezeste morocanos sau nervos, ci cu zambetul pe buze si chiar hohotind cateodata.

Relatia lui cu blogul meu e una speciala. Il citeste, dar nu comenteaza, abia daca a multumit cand lumea i-a spus „la multi ani” sau l-a felicitat pentru medaliile obtinute la inot (pentru ca Iubi al meu e un campion – la scara mai mica, dar tot campion). Nu ii spun aproape niciodata ce urmeaza sa scriu si foarte rar ii citesc posturile inainte sa le public. Asa ca in fiecare dimineata cand ne intalnim pe mess il intreb daca mi-a citit postul din ziua respectiva si comentam impreuna daca e ceva de comentat sau corectez ceva daca el spune ca nu e prea clar. Am scris articole despre alti barbati, despre cantareti si actori in general, in care imi exprimam sentimentele de adorare, venerare sau alte ganduri umede, dar a inteles ca totul este acolo, in capul meu, la un nivel ce n-are nici o treaba cu pusul in practica. Am scris articole in care vorbeam prea personal despre mine si a considerat ca nu trebuie sa ma expun chiar asa. Dar cazurile au fost foarte putine, asa ca sunt insignifiante. Se bucura alaturi de mine de succesele blogului si ma incurajeaza sa continui pentru ca intelege ca asta ma face fericita.

Incerc sa il aduc pe calea lecturii, sa am cu cine imparti aceasta pasiune, sa am cu cine discuta atunci cand imi vine, dar nu prea reusesc. Om de formare matematica si contabila, nu prea se pupa cu literatura pe care n-o intelege asa cum as dori eu. Si cand te gandesti ca la inceput ma aburea pe mess cu Enigma Otiliei si Idiotul lui Dostoievski. :)))

Despre prezenta lui Iubi la mine pe blog… ei bine e prezent. Nu foarte, dar e. Adica in afara de faptul ca am povestit cum ne-am cunoscut, ca il nominalizez cand facem ceva impreuna, nu prea vorbesc despre el. Pentru ca oricat de exhibitionista as fi cu sufletul meu si cu viata mea, exista si lucruri care nu vreau sa fie parte din aceasta expunere. Cred ca si datorita faptului ca ma exprim mai greu cand vine vorba de lucruci care-mi plac sau oameni pe care ii iubesc.