Hot City - Cultura urbana feminina

Discutam zilele trecute cu o veche prietena. Nimic important doar comentam cateva inamplari cotidiene. Si in timp ce imi dadeam cu parerea asupra unei chestii de care de fapt nu imi pasa nici cat negru sub unghie mi-am dat seama cat de tare ma plictiseste intreaga convorbire.

Discutia pecare o purtam cu vechea mea prietena nu diferea prea mult de cea pe care as fi purtat-o in tren cu o persoana pe care abia as fi intalnit-o. Nu as fi discutat despre lucrurile care ma intereseaza cu adevarat, nu as fi argumentat cu pasiune, iar daca parerile nostre ar fi fost diferite as fi abandonat-o zambind pe a mea. Pur si simplu pentru ca persoana respectiva nu ar fi fost suficient de importanta incat sa o contrazic.

Si cam in pozitia acesta ajunsese si buna mea prietena, cea de vaga cunostinta cu care esti amabila si politicoasa si atat. Gandind acum retrospectiv imi pare ca aproape toti vechii mei prieteni au ajuns in acesta pozitie. Discut cu ei din cand in cand pentru a nu parea nepoliticoasa.

In timpul conversatiilor noastre ma plictisesc iar la final de cele mai multe ori sunt vag agasata. Doar mi-am pierdut cateva ore din viata in commpania unei persoane ce din punctul meu de vedere nu are nimic interesant de spus.

Ma intreb ce se intampla cu noi, sau cu cei din jur, astfel incat ajungem sa dispretuim persoane cu care ne-am imprietenit tocmai pentru ca le gaseam extrem de interesante. Cum de ajungem sa pierdem pe drum tocmai persoanele pe care le-am ales sa ne fie apropiate. Daca as fi sa caut un tap ispasitor mi-as acuza prietenii de schimbari radicale ce au afectat grav prietenia dintre noi.

Dar ei nu prea s-au schimbat. Sunt cam aceiasi oameni, interesanti in mare de aceleasi lucruri. Asta nu poate insemna decat ca e vina mea, eu sunt cea care s-a transformat in alta persoana, una incompatibila cu vechiul grup de prieteni.

Nu e nimic. Schimbarea e buna. E fabuloasa. Ma intreb insa de ce continui sa discut cu acesti vechi amici. De ce nu ii concediez (fictiv) din viata mea, inlocuindu-i cu un nou grup de prieteni mai buni si mai interesanti? De ce continui sa ma supun supliciului de a raspunde la banalul: “Ce mai faci?” cu perechea sa “Bine, tu?”

Uneori imi vine sa le zic clar si raspicat: “Draga X, ma plictisesti. Probleme tale sunt la fel de fascintante precum cele pe care le are o varza in frigider. Te rog sa nu mai vorbesti cu mine. Imi mor cativa zeci de neuroni doar ascultandu-te”.

In loc de asta spun: “Da, inteleg. Ma bucur/Imi pare rau pentru tine”. Bleah.

Da, asa am ajuns ipocrita. Simuland un interes demult pierdut fata de prietenii mei. M-as desparti de ei si maine, dar mi se pare atat de complicat sa iau de la capat cu noi prieteni ce ma vor plictisi in cativa ani incat am decis sa ii pastrezi pe acestia.

Cine stie, poate in cativa ani imi vor parea din nou interesanti.