Hot City - Cultura urbana feminina

Exista multe feluri de a pune capac unei relatii, depinde ce soi de om esti.

Daca ai avut o copilarie nefericita si esti acum un adult-sadic convins, poti sa lasi relatia sa se stinga de la tine, fara sa misti un deget. Durerea pentru partener, care la inceput nu intelege mare lucru si crede ca a facut el ceva rau si se straduie sa fie si mai dragut, sa dreaga busuiocul, este maxima. Durerea partenerului este direct proportionala cu lasitatea ta si refuzul de a spune odata ca nu mai vrei. Devii astfel un tortionar.

Daca esti un om milos, incerci tot ce poti sa minimalizezi extrem stresul partenerului. Minti ca ai innebunit tu si psihiatrul a pretins despartirea ca parte din programul de vindecare. Sau ca ai o boala de piele absolut incurabila si ca nu vrei ca partenerul sa te vada cum te stingi, smochinesti, paradesti sub ochii lui, caci nu ai suporta asa ceva. Faci orice posibil ca persoana de langa tine sa ramana cu impresia ca destinul implacabil manuit de un papusar mai celebru si mai puternic decat tine a facut posibila despartirea si nu faptul ca tu nu mai iubesti deloc.

Dar pe lumea asta nu exista nici un surplus de sadici convinsi si nici un stadion plin ochi cu oameni din cale-afara de buni la suflet. Prin urmare, daca esti un om normal, faci si tu ce poti sa inchizi o relatie, fara sa-ti bati prea tare capul. Si m-am gandit sa vorbim putin despre motivele pe care le invocam pentru a pune capat legaturilor noastre sentimentale foste amoroase, actuale paguboase.

Cred ca modul in care te desparti depinde si de faza in care a ajuns relatia cu pricina. Daca am iesit doar de cateva ori cu cineva si am decis ca nu pot merge mai departe si ca nu mai incape intre noi nici macar un sarut, stiu ce fac. Am ajuns la concluzia ca exista o singura minciuna anume ce ma poate salva eficient: spun incurcata ca m-am impacat cu fostul meu prieten.

Este, ce-i drept, un motiv care loveste ca o maciuca in cap pe destinatarul mesajului dar in acelasi timp il absolva de vreo vina. Adica, isi da el seama, nu este nimic pe lumea asta ce ar putea el sa intreprinda pentru a putea impiedica ceva ce nu era inca terminat intre mine si un ex. Este o cauza pierduta, lasam femeia in pace, chiar daca nu ne convine, se gandeste el. Asta e si obiectivul meu. Odata ce vreau sa ma despart, nu mai pierd timp cu lalaieli si incercari.

Daca relatia este avansata, trebuie sa inventez lucruri mai sofisticate, ce-i drept. Dar, pentru ca exista un trecut comun suficient de impanat, ma mai ajuta si el, partenerul, cu cate ceva. Oricum, atunci cand aleg un motiv bun de despartire, el este sau contine de cele mai multe ori si o minciuna. Dupa diverse experimente alchimiste cu final prost facute pe pielea mea, eu am ajuns sa pretuiesc si sa ma bazez pe doamna minciuna.

Am nevoie de una care sa tina suficient de bine incat relatia sa se termine fara alte agonii dar si o explicatie civilizata, care sa nu ii submineze omului increderea in sine. Il salveaza de la ideea ca poate nu e destul de bun in pat, dragut dimineata, atragator cand face dus, barbat la treburile gospodaresti. Sau ca nu are parul destul de stufos, vederea destul de buna, abdomenul destul de plat sau dintii suficient de albi.

Spun ceva cam asa: ca mi-am dat seama ca nu sunt pregatita pentru o relatie pe termen lung. Sau ca am probleme in alte domenii ale vietii mele. Sau ca trebuie sa ma concentrez pe cu totul altceva si nu imi mai ramane niciun strop de energie pentru relatie. Sau ca am innebunit si asta e, nu pot sa stau in cuplu. Am crezut ca pot dar nu pot si risc sa mor daca mai continui. Dar in general adaug, cand el nu e un ticalos, ca it's not you, it's me. Oricum ar fi, nu zic niciodata ca in poza de mai sus.

Voi ce ziceti cand vreti sa va despartiti? Sunteti eleganti? Cruzi? Diafani? Omenosi? Cainosi? Sau cum?