Siteuri si companii de dating sunt multe. Dar proiecte care sa-i ajute pe oamenii foarte ocupati sa-si gaseasca o pereche potrivita, nu pot sa spun ca am intalnit destule. Pentru cei care lucreaza in corporatii si gasesc ca e dificil sa alerge in weekend in cautarea unui suflet pereche, s-a inventat Umbrella for two.
Sana: Cine esti tu Oana, si cu ce te mai ocupi pe langa proiectul Umbrella for two?
Oana Totora: Sunt un fost "corporatist" care a lucrat cativa ani buni in resurse umane, sunt o persoana care isi ia energia din fiecare om pe care il intalneste. Cred in continuare ca cel mai bine ma exprim lucrand cu si pentru oameni si tocmai de aceea am pus bazele Umbrella for Two. Astazi sunt un Matchmaker profesionist, caruia ii place sa aduca oameni impreuna si sa-i vada indragostindu-se. Traiesc fiecare poveste a clientilor mei cu aceeasi intensitate cu care si-o consuma si ei.
Sana: Cum de ti-a venit ideea sa faci asa un business, care tine de inimile oamenilor?
Oana Totora: Ideea a venit extrem de natural: uitandu-ma in jur! In mediul in care lucram, era greu sa mentii un echilibru intre viata personala si cea profesionala, si multi cunoscuti aveau dificultati sa-si gaseasca perechea. Cum voiam sa fac un proiect pe cont propriu, m-am gandit ca este o oportunitate. Am o multime de prieteni si cunosc oameni care inca nu si-au gasit perechea, desi nu le "lipseste" nimic. Au o cariera solida, un venit material stabil, au resurse in ei si au ce spune despre ei. M-am gandit ca ceea ce lipseste este un liant care sa-i aduca impreuna si care sa-i ghideze pe drumul gasirii persoanei potrivite. Totul s-a imbinat foarte bine cu experienta anterioara in recrutare si head-hunting, deci ceea ce facem a preluat exact principiile din aceste arii.
Sana: Cum functioneaza agentia Umbrella for two? Ce trebuie sa faci ca sa-ti gasesti dragostea prin intermediul vostru?
Oana Totora: Cum iti spuneam, ceea ce facem noi e similar cu recrutarea pentru un job. Identificam si recomandam persoane apropiate ca profil de cerintele membrilor Umbrella for Two. Nu ne limitam la optiunile existente in baza de date, ci avem o abordare proactiva pentru a identifica si atrage posibili parteneri pentru clientii nostri. Acesta este serviciul nostru premium - head and heart hunting, prin care cei "vanati” sunt atrasi in mod proactiv in baza de date, urmarind un anumit profil schitat de membrii nostri. Primul pas care trebuie facut de o persoana interesata de serviciile noastre, este acela de a veni la o discutie fata in fata, astfel incat sa putem afla cat mai multe despre ea, despre stilul ei de viata, despre personalitatea si interesele sale si despre persoana pe care o vede alaturi. Dupa aceea incepem procesul de cautare si selectie si prezentam o lista scurta cu profile recomandate, din care clientii pot alege persoanele pe care doresc sa le intalneasca. In cazul in care exista acord reciproc, facilitam prima intalnire. Dincolo de verificarea compatibilitatii si prezentarea unei liste scurte, oferim feedback si coaching relational, astfel incat sa asiguram tot suportul necesar in construirea unor relatii de cuplu solide, pe termen lung. Consideram clientii activi ai Umbrella for Two ca fiind membrii nostri, deoarece ajungem sa ii cunoastem mai bine in timp si dezvoltam o colaborare pe un an de zile.
Sana: Cati clienti aveti acum? Femeile tind mai mult sa apeleze la astfel de servicii sau cele doua sexe sunt reprezentate in mod egal?
Oana Totora: Baza de date are in jur de o suta de persoane, cu care suntem in diferite etape ale procesului. Proportia intre femei si barbati se modifica periodic, mai ales in functie de clientii pentru care trebuie sa "vanam" in afara bazei de date, ceea ce ne ghideaza spre atragerea unor clienti mai ales de un anumit sex. Incercam insa permanet sa mentinem echilibrul intre cele doua sexe ca si pondere de clienti. Am observat insa ca exista un comportament diferit al femeilor si al barbatilor in ceea ce priveste procesul nostru. Barbatii sunt mult mai hotarati si mai proactivi: in momentul in care au aflat despre ce e vorba, cei mai multi intreaba " si cand ne apucam de lucru?". Femeile sunt mai curioase, pun o multime de intrebari legate de diferite detalii si se intereseaza de toate aspectele care ar putea sa apara, isi iau un timp de gandire mai mare. In cazul in care ne indreptam noi spre potentialii clienti si ii abordam din proprie initiativa, am observat ca barbatii sunt mult mai deschisi spre a fi "vanati" si spre a da curs unei invitatii la o discutie.
Sana: Care este cea mai mare problema a oamenilor care vin sa apeleze la serviciile voastre? Ce acuza ei ca si probleme in a-si gasi singuri pereche?
Oana Totora: In momentul in care cineva intra pe usa, printre primele cuvinte pe care le spune sunt "unde si cand sa-l gasesc?". Barurile si cluburile nu mai sunt de mult o alternativa pentru targetul nostru de clienti. Astfel incat, adeseori sunt mentionate in discutie constragerile de timp, concentrarea excesiva pe viata profesionala, cercul social care se restrange dupa o anumita varsta. Stilul actual de viata si canalele de comunicare accesate, nu faciliteaza interactiunea naturala, libera, cu persoane pe care sa le cunosti si cu care sa ajungi sa construiesti o relatie sanatoasa pe termen lung.
Sana: Prin ce e diferita agentia Umbrella for two de alte agentii care se ocupa cu acelasi lucru?
Oana Totora: Din cate stim, suntem singura agentie de matchmaking si head hunting de pe piata. Alte alternative mai sunt agentiile de dating si site-urile de dating online. Ceea ce facem noi deosebit, este ca ne concentram pe fiecare client si incercam sa-l cunoastem cat mai bine atat la inceput, cat si in timp. In plus oferim garantia ca ii prezentam un numar minim de profile pe durata contractului, desfasuram un proces care ofera informatii complexe si relavante astfel incat membrii nostri sa ia decizia daca doresc sa intalneasca pe cineva si sa se puna cat mai bine in valoare. Oferim coaching si feedback pe toata durata procesului, astfel incat clientii nostri sa ajunga sa defineasca profilul dorit si sa construiasca relatii sanatoase de cuplu. Serviciul nostru de head and heart hunting este unic pe piata din Romania, ceea ce inseamna ca suntem pregatiti sa cautam proactiv in afara bazei de date persoane potrivite pentru clientii nostri si sa le atragem alaturi de noi. De asemenea, targetul nostru de clienti este foarte bine definit si ne selectam membrii care urmeaza sa ni se alature. Ne adresam in exclusivitate categoriei cu un nivel educational si profesional superior, persoanelor cu o viata activa, din punct de vedere social - celor inclusi in clasa mijlocie medie si superioara.
Sana: Ce isi doresc in primul rand oamenii care isi cauta pereche? Ce iti cer?
Oana Totora: Destul de multi spun ca isi doresc pe cineva ca ei, asta insemnand ca isi doresc o persoana aflata la acelasi nivel de evolutie profesionala si materiala. Asa cum spunea o clienta de-a noastra " mi-a luat destul de mult timp sa devin un intreg, asa ca imi doresc un alt intreg, si nu o jumatate. Imi doresc o persoana completa si libera din toate punctele de vedere". Pragmatic vorbind insa, criteriile comune sunt: un nivel superior educational si intelectual, persoane mature, inteligente, interesante. Inainte de toate isi doresc o persoana de care sa se indragosteasca si care sa le potenteze.
Sana: Poti sa imi povestesti despre o istorie de succes a voastra?
Oana Totora: Avem mai multe povesti interesante...trebuie sa ma gandesc putin. Prima poveste care-mi vine in minte este a unui cuplu mai tanar, putin peste 30 de ani. Ceea ce e interesant in povestea lor este ca s-au placut extrem de mult din primul moment si au avut o prima intalnire de cel putin 12 ore. Recent s-au mutat impreuna si care si-au facut deja planuri de viitor. Astazi am primit un telefon foarte cald, din categoria "iti multumesc, nu trebuie sa mai faci nimic pentru mine" din partea unui expat locat in Bucuresti de cativa ani. Era foarte fericit cu modul in care a evoluat relatia lui si vroia sa ne spuna ca sunt amandoi indragostiti.
Sana: Cum arata viata ta personala? Iti influenteaza cumva meseria de matchmaker restul vietii?
Oana Totora: Viata mea personala s-a "asezat" acum doi ani, insa depunem un efort constant sa nu uitam sa ne redescoperim in fiecare zi sau macar o data pe saptamana:). A pastra o relatie pe termen lung mi se pare lucrul care necesita cea mai multa munca si creativitate. Insa cu siguranta a fi Matchmaker nu este ceva ce termini la ora 18:00 dupa ce inchizi calculatorul. Devine un stil de viata, incepi sa te uiti in jurul tau dupa cupluri, sa-i intrebi ce i-a adus impreuna si ce-i tine impreuna. Pui intrebari pana in punctul in care ajungi sa devii invaziv:), te intrebi ce se intampla in viata lor personala, incerci sa identifici mereu persoane pe care le-ai putea atrage si te intrebi "oare cine li s-ar potrivi?".
Sana: Care sunt planurile tale de viitor legate de Umbrella for two?
Oana Totora: Pe termen scurt - mediu ne dorim sa facem cat mai multi oameni sa zambeasca si sa ne scrie email-uri de multumire ca le-am adus alaturi persoana dorita. Insa un deziderat al nostru pe termen lung este ca piata de matchmaking sa creasca si sa ajungem sa fim initiatorul unei organizatii care sa seteze standardele pe aceasta piata si sa incurajeze colaborarea si schimbul de cunostinte si experienta cu alte agentii.
In curand o sa va spunem mai multe despre Umbrella for two, pentru ca ne-am hotarat sa ramanem prieteni. Si daca sufletul pereche intarzie sa apara, dati-le un telefon. Un pas mic dar pentru care stiu ca iti trebuie curaj. Si totusi, ce se poate intampla asa de rau?




























Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...